AcasăPostcard

Postcard

Adrian Leonard Mociulschi candidează la funcția de rector al Universității Naţionale de Muzică Bucureşti

Scriitorul, compozitorul şi lectorul universitar dr. Adrian Leonard Mociulschi a trimis, pe adresa redacției AgențiadeCarte.ro, o declarație privind candidatura la funcția de rector a Universității Naționale de Muzică din București, pentru mandatul 2016-2020. “Reflectez la posibilitatea depunerii candidaturii mele pentru alegerile ce vor avea loc în cursul lunii februarie 2016, urmare a faptului că sunt rugat de tot mai mulți colegi de breaslă să sprijin eforturile comunității academice de afirmare și continuare a unei bune tradiții începute acum 150 de ani într-un moment de cumpănă”, spune Adrian Leonard Mociulschi.

Regizoarea Carmen Lidia Vidu a lansat scurtmetrajul „ARAD. Jurnalul meu virtual” pe 1 ianuarie 2016, de ziua ei de naștere

Scurtmetrajul "ARAD. Jurnalul meu virtual / ARAD. My Virtual Diary" este cadoul regizoarei Carmen Lidia Vidu de 1 ianuarie 2016, ziua de naștere a artistei și prima zi a Anului Nou.

“Iubiri ratate” într-o “Miercure strâmbă”…

42 de emailuri și un jurnal-epilog! Atâta se-adună în “Miercurea strâmbă” a profesorului NICOLAE I. NICOLAE. “Sau (în) Iubirile ratate ale lui Remus Alb”… Mizând pe forța unui mit de a dilata vremuri și “vremi” (sau de-a se face, la nevoie, metaforă), autorul romanului de la Tracus Arte (2015) pune, sub zodia “Păresimilor”, nu doar niște “iubiri ratate”, ci un întreg destin. Căci pesonajul Remus, în care se întrezăresc granițe șubrede dintre aievea și imaginar, se recompune, treptat, într-o manieră epistolară de secol XXI (online!). “Părțile” cărții (“Cristina” și “Mirela”) sunt, ce-i drept, despre dragoste și despre convulsiile ei ucigătoare. Pagini splendide, cu trăiri eliadești, camilpetresciene, holbaniene… Dar din care țâșnesc, mai în aproape sau mai în demult, zeci de alte gânduri cu miez evocator. Ca niște acolade încăpătoare ale vieții.

Valentin-Alexandru Jucan: ”Mă voi opune total, cu orice mijloace, măsurilor pe care doriți să le adoptați, acestea fiind de natură a submina Televiziunea publică”

Valentin-Alexandru Jucan, membru în Consiliul Național al Audiovizualului, a trimis pe adresa redacției AgențiadeCarte.ro un comunicat de presă referitor la propunerea legislativă a celor 14 deputați și senatori PSD, care prevede eliminarea taxei TV.

Premiile timbrului românesc în anul 2015

Anul 2015 se încheie cu povești filatelice nemuritoare despre frumusețile și bogățiile României, povești în care timbrul românesc a fost personajul principal, fiind înconjurat de cele mai frumoase locuri și regiuni ale țării, de instituții renumite la nivel național și de personalități a căror faimă a depășit granițele țării.

”Charles Dickens: A Christmas Carol /O noapte de Crăciun”, la Contemporary Literature Press

Contemporary Literature Press publică ”A Christmas Carol”, de Charles Dickens, în limbile engleză și română, în paralel. Volumul electronic este publicat sub auspiciile următoarelor foruri: Universitatea din București, The British Council, Institutul Cultural Român și Ambasada Irlandei, fiind editat de George Săndulescu și Lidia Vianu. ”Charles Dickens: A Christmas Carol. O noapte de Crăciun”, se lansează oficial luni, 21 decembrie 2015, putându-se descărca de la adresa de internet: http://editura.mttlc.ro/dickens-christmas-carol.html

Cristina Pușcaș a lansat cartea ”Bihoreni cu care ne mândrim”

Luni, 21 decembrie 2015, în Sala Mare a Primăriei din Oradea, a avut loc lansarea volumului ”Bihoreni cu care ne mândrim”, semnat de Cristina Pușcaș. Cartea conține prezentarea a 82 de personaje, prin intermediul unor scurte interviuri.

”Zic Zac”, un spectacol-examen

Marți, 22 decembrie, de la ora 20.00, la Godot Café teatru (str. Blănari, nr. 14, București), are loc spectacolul ”Zic Zac”, de Andrea Gavriliu, rezemată de Ștefan Lupu. Cu: Andrea Gavriliu, Ștefan Lupu, Gabriel Costin. Scenografia: Andreea Săndulescu. Asistent scenografie: Alexandru Petre. Un spectacol-examen pentru master coregrafie, anul II, clasa prof. Univ. dr. Raluca Ianegic, Asistent drd. Andreea Duță. Light design: Alexandru Bibere. Sunet: Alexandra Poiană. Montaj video: Gabriel Costin.

Concert și lansare de carte Florin Răducanu, la Green Hours

Miercuri, 23 decembrie 2015, de la ora 20.00, la Green Hours (Calea Victoriei, 120, București) are loc un dublu eveniment marca Florin Răducan: concert și lansare de carte ”Romanian Christmas CAROLS Reharmonized to JAZZ by Florin Răducanu”. Florin Răducanu - piano & arrangements; Sebastian Mihai - tenor saxophone; Adrian Flautistu- double bass; Laurențiu Zmău – drums. Special guest: Dalila Cernătescu – panflute.

Scrisoare către Ambasadorul Regatului Arabiei Saudite din România

Scriitoarea Magda Cârneci, președintele PEN Club România, a trimis pe adresa redacției AgențiadeCarte.ro o scrisoare către Ambasadorul Regatului Arabiei Saudite din România, Excelența Sa Domnul Abdulahman I. AL RASSI. În această scrisoare, membrii clubului pe care îl reprezintă își declară solidaritatea față de scriitorul Ashraf Fayadh, condamnat la moarte de către un tribunal din Arabia Saudită. Redăm, mai jos, scrisoarea integrală semnată de Magda Cârneci, președinte, și Caius Dobrescu, vice-președinte PEN Club România.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508