AcasăPostcard

Postcard

O aniversare, o nouă colecţie de carte

Singura satisfacţie pentru un dascăl, sau bucuria pe care nu i-o poate lua nimeni din această lume, este faptul că foştii săi elevi sau studenţi nu-l uită niciodată. Acest personaj fundamental pentru societate, pentru cultură şi ştiinţă, pentru viaţă şi viitorul ei se transformă, cu şi prin fiecare generaţie, într-un model de personalitate, într-o amintire pironită într-un colţ al memoriei, într-un fel de icoană imaginară pusă alături de mama şi tata, de alte personaje iubite şi respectate. Din când în când suntem opriţi pe stradă şi întrebaţi „ce mai faceţi domn profesor?”. În asemenea clipe, un fior de rară fericire ne copleşeşte instantaneu, devenim bezmetici în căutările memoriei pentru identificarea tânărului sau tinerei, ne sfiim să întrebăm „cine eşti?” sau „când ai învăţat?”, timpul nu iartă, anii trec, iar maturizarea îşi pune aprenta pe frunte şi obraji. O altă bucurie, şi mai mare, este atunci când foştii studenţi ajung colegi de muncă cu profesorul sau profesoara. Mai exact, când discipolii stau alături de modelele lor, zi de zi, gând lângă gând, pasiune lângă pasiune.

Nominalizările pentru Premiile Galei UNITER 2017

Uniunea Teatrală din România anunță nominalizările pentru Premiile Galei UNITER 2017. Gala Premiilor UNITER, ediţia a XXV-a, va avea loc în data de 8 mai, la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara. Juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru: Monica Andronescu, Alice Georgescu şi Mircea Morariu. Spectacolele care au intrat în atenţia juriului sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2016. AgențiadeCarte.ro vă prezintă nominalizările.

Conferința ”Brâncuși- recuperarea sublimului”, la Teatrul Național din București

Duminică, 5 martie 2017, de la ora 11.00, la Sala ATELIER, în cadrul programului ” Conferințele Teatrului Național”, va avea loc coferința cu tema ”Brâncuși- recuperarea sublimului”, susținută de Matei Stîrcea-Crăciun.

EUROPAfest 2017 selectează voluntari

EUROPAfest – jazz | blues | pop | clasic dă șansa tinerilor de a se implica în mod activ în pregătirea ediției 2017 și de a se alătura echipei ca voluntari. Aplicațiile sunt deschise până pe 17 martie. Mai multe detalii despre voluntariat se găsesc pe site-ul organizatorului www.jmEvents.ro

Cristian Teodorescu, Dan Mircea Cipariu şi Florin Iaru sunt reprezentanţii legali ai Uniunii Scriitorilor din România

Pe adresa redacţiei AgenţiadeCarte.ro am primit o "lămurire" cu privire la cine exercită în acest moment calitatea de reprezentant legal al Uniunii Scriitorilor din România (USR). Textul primit la redacţie este semnat de Dan MIrcea Cipariu, Vicepreşedintele USR, şi este însoţit de o încheiere de şedinţă a Tribunalului Bucureşti. Astfel, în documentul citat se afirmă:"Nu există până în acest moment o hotărâre definitivă în favoarea dlui Manolescu și a echipei sale de ilegaliști manipulatori, stridenți și în derivă logică! Din contră, o instanță superioară a hotărât, de foarte curând, definitiv, că alegerea dlui Manolescu s-a făcut printr-un proces-verbal al Consiliului USR și nu printr-o hotărâre a Adunării Generale a USR, așa cum prevede legea, OG 26/2000. Instanțele, în ultimele hotărâri, la Judecătoria sectorului 1, Tribunalul București și Curtea de Apel București, au recunoscut calitatea de reprezentanți legali ai USR a domnilor Cristian Teodorescu, Președinte, Cipariu Dan Mircea și Florin Iaru, Vicepreședinți. În dosarul 2611/299/2017, am solicitat înscrierea în Registrul Special al Adociațiilor și Fundațiilor, după ce Judecătoria sectorului 1 a respins ordonanța președințială ( dosar 936/299/2017) formulată de domnii Vosganian și Voncu, prin care au solicitat suspendarea hotărârilor Adunării Generale a USR din 7 ianuarie 2017, când a fost realeasă conducerea USR, sub președinția lui Cristian Teodorescu. În acest moment, nu există nici-o hotărăre judecătorească prin care să ne fie suspendată sau anulată calitatea de reprezentanți legali ai USR, cu toate eforturile disperate și excesele procesomane ale echipei domnului Nicolae Manolescu Apolzan!".

El nu știe să mintă

Miercuri, 15 februarie 2017, la Teatrul Național din București, la un an de la data premierei (februarie 2016), a avut loc o nouă reprezentație a spectacolului ”O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții”, în regia lui Bobi Pricop. Spectacolul se bazează pe adaptarea semnată de dramaturgul britanic Simon Stephens, pornind de la bes-sellerul lui Mark Haddon, roman vândut în peste 6 milioane de exemplare în întreaga lume și distins cu 17 premii literare prestigioase. Romanul a fost tradus și în limba română și a apărut la editura Trei. Spectacolul a avut premiera mondială la Londra. ”O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții” prezintă povestea lui Christopher John Francis Boone, un baiețel de 15 ani care suferă de o formă de autism. Christopher are o memorie fotografică. Înţelege matematica. Înţelege ştiinţa. El nu visează. El calculează, analizează, cântăreşte, măsoară și observă. El nu știe să mintă.

Colocviile de Traduceri Literare 28- ”Traducători de vis”

Joi, 23 februarie 2017, orele 17.30, în Sala Mircea Eliade din sediul central al ”Bibliotecii Metropolitane București” (str. Tache Ionescu nr. 4), Filiala București – Traduceri Literare (FITRALIT) a ”Uniunii Scriitorilor din România” organizează o nouă manifestare culturală dedicată meseriei de traducător literar. Acum, omagiindu-i pe cei mai buni, Colocviile de Traduceri Literare 28– ”Traducători de vis”.

„Orizonturi culturale italo-române”, ediţia lunii februarie 2017

Afrodita Cionchin, directorul revistei culturale bilingve ”Orizonturi culturale italo-române”, a trimis, pe adresa redacției AgențiadeCarte.ro, detalii despre cel mai recent număr al publicației, ediţia lunii februarie 2017.

Caravana ”Docuart” anunță orașele și filmele celei de-a 4-a ediții

În perioada martie - iunie 2017 Asociația pentru film documentar românesc ”Docuart” organizează cea de-a 4-a ediție a Caravanei Docuart, în cadrul căreia sunt...

”NEW DRAMA” – Concurs de dramaturgie pentru adolescenți

Au mai rămas doar două săptămâni în care adolescenții din toată țara se pot înscrie la Concursul de dramaturgie ”NEW DRAMA”, organizat de Teatrul EXCELSIOR. Cea de-a treia ediție a competiției a demarat în luna ianuarie și continuă până în luna iulie, când va avea loc, pe scena Teatrului Excelsior, premiera textului câștigător în anul 2017.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508