AcasăPostcard

Postcard

Atelier de modelaj în lut, la Muzeul George Severeanu

În perioada 6-9 iunie 2017, copiii cu vârste între 6 și 15 ani pot descoperi tainele olăriei preistorice în cadrul atelierului de modelaj în lut desfășurat la Muzeul George Severeanu. Atelierul se desfășoară de două ori pe zi, între orele 10-12 și 13-15. Durata unui atelier este de 2 ore și este susținut de Vasile Opriș și Marius Blasko, muzeografi în cadrul Secției de Arheologie a Muzeului Municipiului București. Programul propune o incursiune în viața oamenilor din preistorie prin intermediul unei experiențe directe cu un meșteșug de bază din istoria omenirii: olăritul. După o scurtă introducere interactivă, participanții vor putea realiza propriile obiecte din lut.

Cineaşti români, la festivalul internaţional VIS Vienna Shorts

Regizorul Alexandru Petru Bădeliță, criticul de film Irina Trocan şi Dan Angelescu, managerul şi curatorul asociat al Bucharest International Experimental Film Festival, vor fi prezenţi la Viena cu ocazia celei de-a XIV-a ediţii a festivalului internaţional de film de scurtmetraj VIS Vienna Shorts care se va desfăşura în perioada 1-6 iunie 2017. Deschiderea oficială va avea loc joi, 1 iunie, la ora 19.30 la Gartenbaukino.

Cristian Bădiliță despre ”Ochelarii lui Mircea Eliade. Pagini salvate din Jurnalul marelui savant”, la TNB

Duminică, 4 iunie 2017, de la ora 11.00, la Sala Atelier, în cadrul programului CONFERINŢELE TEATRULUI NAŢIONAL, Cristian Bădiliţă prezintă conferinţa cu tema ”Ochelarii lui Mircea Eliade. Pagini salvate din Jurnalul marelui savant”.

”Instituțiile medicale din Galați la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea”

Marți, 30 mai 2017, ora 14.00, Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați în parteneriat cu Școala Postliceală Sanitară „Carol Davilă” Galați vă invită să participați la expunerile care vor fi susținute sub genericul ”Instituțiile medicale din Galați la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea”.

Salonul BD „Povești din București în Benzi Desenate”, la a patra ediție

Miercuri, 7 iunie 2017, ora 19:00, la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei, nr.151), va avea loc vernisajul Salonului BD „Povești din București în Benzi Desenate”, organizat de Muzeul Municipiului București și aflat la a patra ediție. Expoziția poate fi vizitată în perioada 7 iunie – 31 august 2017.

Suedia, țara invitată de onoare, a adus la Bookfest 200 de copii instituționalizați

La recent-încheiata ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, Suedia – țara invitată de onoare – a reușit să aducă la activitățile dedicate copiilor de la Romexpo 200 de copii instituționalizați. Timp de cinci zile, aceștia au sosit în grupuri organizate în spațiul Bookfest Junior al Salonului Internațional de Carte, pentru a participa la cele peste 20 de ateliere organizate de Ambasada Suediei, în parteneriat cu eematico, o organizație românească care realizează programe dedicate copiilor, ce au la bază învățarea experiențială, bazată pe joacă. Prezența copiilor instituționalizați la Bookfest face parte din strategia Ambasadei Suediei legată de participarea la Bookfest, declarată încă din momentul debutului pregătirilor: aceea de a profita de poveștile din lumea literaturii pentru copii, pentru a reflecta asupra unor subiecte precum stimularea lecturii, educația, egalitatea de gen, integrarea minorităților și promovarea diversității.

Spectacolul ”De vânzare”, elogiat de presa națională spaniolă

”De vânzare”, „acest spectacol imersiv, în format cinemascopic, situează spectatorul în centrul unei experiențe dramatice revelatoare”. Astfel sintetizează cronica publicată de cotidianul național spaniol El País impactul pe care piesa scrisă și pusă în scenă de Gianina Cărbunariu, în producția Teatrului Odeon din București, l-a avut asupra publicului prezent la Festivalul Internațional de Teatru și Artă de Stradă de la Valladolid. Compania teatrului bucureștean a revenit pentru a doua oară în Spania, în perioada 25-26 mai 2017, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Madrid, după ce același spectacol fusese prezentat în luna octombrie a anului trecut la Centrul Dramatic Național din Madrid, principala scenă de repertoriu a Spaniei.

Conferinţele MNLR – Ion Vartic, ”Ultimul Caragiale, pe colină, la Busset”

Luni, 29 mai 2017, ora 18.00, la sediul din Str. Nicolae Creţulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe), Muzeul Național al Literaturii Române organizează conferinţa ”Ultimul Caragiale, pe colină, la Busset ”susţinută de profesorul Ion Vartic. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.

DE LA FACEBOOK LA BOOKFEST

De la FACEBOOK la BOOKFEST e o cale lungă și dificilă, dar plină de surprize, frumoasă și, adesea, fascinantă. Este distanța de la bucuria socializării, nu rareori formală și fără conținut, ancorată în sfera banalității, construită pe ritualuri și automatisme, la sărbătoarea cărților, la bucuria de a citi. Este un drum care trebuie parcurs nu o dată, de două sau de trei ori, ci mereu, întreaga viață. O expediție către universul cărții, în labirintul fabulos al cuvântului, un drum inițiatic, al minții și al sufletului, ca un urcuș continuu, o cale a aspirației de evoluție culturală și creștere spirituală.

Expoziţia „Aici-Acolo”, la Muzeul Naţional Cotroceni

Luni, 29 mai 2017, începând cu ora 18.30, Muzeul Naţional Cotroceni vă invită în spaţiile medievale ale muzeului la vernisajul expoziției "Aici↔Acolo. Artişti din România şi Diaspora. Trasee subiective din anii 80 atunci şi acum". Expoziția reprezintă o propunere curatorială de recuperare a manifestărilor artistice care au avut loc în artele vizuale în perioada anilor ’80 - atunci și acum. Selecția lucrărilor aduce în prim plan direcții artistice dezvoltate individual sau în cadrul unui grup de artişti din România și Diaspora (Franţa, Marea Britanie, Austria, Elveţia, SUA, etc.).

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508