AcasăPostcard

Postcard

Întâlnire cu scriitorii Olina Petrov și C.Titi Nechita, la Târgu Frumos

Sâmbătă, 16 septembrie 2017, ora 11.00, la Casa de Cultură „Garabet Ibrăileanu” Tg.Frumos, Asociația Universul Prieteniei vă aşteaptă la o întâlnire cu volumele de poezie a doi scriitori din oraşul Tg.Frumos: “Dincolo de cuvinte”, autor-Olina Petrov şi “Printre valurile vieţii”, autor-C.Titi Nechita, ambele din colecţia “Floare de colţ” apărută sub egida Asociaţiei Universul Prieteniei Iaşi, cărţi prezentate de scriitoarele dr. Corina Matei Gherman şi Valentina Becart.

”DanceCloud” și ”Sezon de dans contemporan – București în mișcare”

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță principalele puncte de reper ale sezonului de toamnă 2017.

Sărbătoarea Românilor din Republica Cehă, ediţia a VIII-a

Duminică, 10 septembrie 2017, începând cu orele 13:00, Asociaţia Românilor din Republica Cehă şi Comunitatea Moldovenilor din Republica Cehă organizează a VIII-a ediţie a Sărbătorii Românilor din Republica Cehă. Acest proiect este realizat cu sprijinul Ministerului Românilor de Pretutindeni şi în parteneriat cu Ambasada României în Republica Cehă, Ambasada Republicii Moldova în Republica Cehă, Institutul Cultural Român de la Praga, Muzeul Naţional al Republicii Cehe (secţia etnografică) şi Primăria Praga 5. Evenimentul va avea loc pe terasa Muzeului Etnografic din Parcul Kinsky, Praga 5.

”Poezia în lume”, la Lisabona

Vineri, 8 septembrie 2017, ora 20:00, la EKA Palace Bar (Vila Maria Luisa, Calçada de Dom Gastão no. 12 – porta 8, 1900-194 Lisboa - Xabregas), Institutul Cervantes şi Institutul Cultural Român de la Lisabona organizează împreună cu clusterul EUNIC Portugalia, din care fac parte, evenimentul de lectură ”Poezia în lume”.

„Până hăt de carte!”- 270 de cărți donate bibliotecii din comuna Gorban

Vineri, 8 septembrie 2017, prin campania „Până hăt de carte!”, un număr de 270 de cărți au fost donate bibliotecii din comuna Gorban, județul Iași.

„Jurnalul lui Robinson Crusoe” deschide stagiunea Teatrului Odeon

Teatrul Odeon se pregăteşte să inaugureze stagiunea 2017-2018. Casa de bilete a teatrului s-a deschis începând cu 4 septembrie, iar biletele pot fi achiziționate și online. Deschiderea stagiunii va avea loc, la Sala Majestic, pe 15 septembrie, de la ora 19:00, cu spectacolul „Jurnalul lui Robinson Crusoe” în regia lui Mihai Măniuţiu, un musical după ”Insula” de Gellu Naum, scenografia Adrian Damian, muzica Ada Milea.

Participare românească la ARS ELECTRONICA 2017

Între 7 și 11 septembrie 2017, în Linz, Austria, are loc o nouă ediție a festivalului ARS ELECTRONICA, eveniment anual de prestigiu care promovează proiecte aflate la granița dintre artă și tehnologie. În Centrul Ars Electronica, un spațiu de cercetare şi interacţiune pentru inovatorii cu imaginație din întreaga lume, dar și în locații precum Centrul de Artă Contemporană OK, Universitatea de Artă din Linz, Muzeul de Artă Lentos, Brucknerhaus, cinematograful Central şi spațiul de expoziții PostCity, vor rula timp de 5 zile expoziţii, workshopuri, proiecţii de filme şi conferinţe.

Petec prezintă ”After.Life”

Proiectul After.Life – porți deschise prin dans propune o serie de evenimente care explorează imaginarul colectiv legat de viața de după moarte prin diferite medii artistice. Evenimentele se desfășoară între 7 septembrie și 15 octombrie 2017.

Simpozionul internațional de artă în Austria: ”Featuring Kaisersteinbruch #2”

În perioada 9-17 septembrie 2017, Muzeul și Asociația Culturală Kaisersteinbruch / Museums- und Kulturverein Kaisersteinbruch (Muk) organizează simpozionul internațional de artă ”Featuring Kaisersteinbruch #2: Forme ale realităţii”. Formatul simpozionului a fost conceput de curatorii Ana-Maria Altmann şi Fabio Gianesi. Pentru al doilea an consecutiv, Institutul Cultural Român de la Viena este partener al proiectului. Șase artiști de reputație internațională – Dacian Andoni (coordonator, România), Gabriela Culic (România), Dmitri Şibaev (Republica Moldova), Doris Dittrich (Austria), Bruno Joly (Franța) și Gábor Szücs (Slovacia) – se întâlnesc la Kaisersteinbruch. Cea de a doua ediție a simpozionului de artă abordează probleme ce țin de conținutul și strategiile memoriei, incluzând, punctual, alături de pictură și inserții din alte genuri artistice. Simpozionul de la Kaisersteinbruch creează cadrul pentru un dialog între prezentul imediat și trecut, prilejuind incursiuni încărcate de semnificație în diverse narațiuni cu valoare istorică. Pictura, ceramica și fotografiile artiştilor oferă o privire plină de prospețime asupra identității locale și generează astfel un impuls creator pentru întreaga regiune, o moștenire la care ne putem raporta și la care putem medita.

”Mișcare și Culoare”- laboratoare de mișcare și artă vizuală pentru copii de toate felurile

Joi, 7 septembrie 2017, ora 18:00, Asociația Secția de Coregrafie, în parteneriat cu Muzeul Național de Artă Contemporană, vă invită la vernisajul Mișcare și Culoare. Expoziția conține lucrări realizate în urma a 12 laboratoare în care copii ce provin din medii diferite au intrat în contact cu arta contemporană, îndrumați de specialiști din domenii diverse. Proiectul propune o tehnică educațională inedită, care pune accent pe multidisciplinaritate și îmbinarea creativității cu cunoștințe din știință și tehnologie. Formatul este, de asemenea, interesant - o serie de întâlniri, laboratoare, tururi ghidate, expoziții și prezentări de spectacole care au pus împreună copii din medii defavorizate cu copii din medii cu acces la cultură.Sub îndrumarea unei echipe formată de psihologi, artiști, istorici, coregrafi, muzicieni și actori, copiii au experimentat desenul ca urmă lăsată de corpul lor în mișcare, aflând aspecte ale cinetismului corpului uman și exprimându-se liber, în diferite tehnici, pe suprafețe mari.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508