AcasăPostcard

Postcard

Lansare ”Cărţişor de Autor Nichita Stănescu”, la MNLR

Joi, 8 februarie 2018, ora 19.00, la sediul MNLR din Str. Nicolae Crețulescu 8 (în spatele Bisericii Albe), Muzeul Național al Literaturii Române și Moara de hârtie vă invită la lansarea unui mărțișor literar aparte – ”Cărţişorul de Autor Nichita Stănescu”. ”Cărțișorul de Autor Nichita Stănescu” a fost manufacturat în Atelierul-muzeu Moara de hârtie din Comana. Participă la lansare Mircia Dumitrescu și Zoltan Octavian Butuc. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.

Zece ani de afiş românesc la Lisabona

La împlinirea a 10 ani de funcționare a ICR Lisabona, instituția își face, dintr-o perspectivă inedită, un bilanț al activității desfășurate pe tărâm lusitan. Astfel, în galeria ICR din Rua do Barão se vor regăsi, în cadrul expoziţiei ”ICR Lisabona în afişe”, câteva dintre cele mai reușite machete concepute pentru promovarea evenimentelor organizate la sediu sau în parteneriat cu instituții de prestigiu din Lisabona și din alte orașe portugheze.

Piese de Shakespeare și Oscar Wilde ajung de pe scenele britanice pe marele ecran de la Happy Cinema

Happy Cinema București întâmpină primăvara cu două stagiuni actuale de teatru clasic, filmate pe scenele marilor teatre londoneze și difuzate pe marele ecran. Pe 24 februarie 2018, de la ora 17:00, începe primul spectacol din stagiunea Ocar Wilde – ”A Woman of No Importance”, o piesă despre tabuuri sociale, care te ia prin surprindere cu fiecare replică, pusă în scenă în stil clasic la Vaudeville Theatre Londra. Spectacolul este regizat de Dominic Dromgoole, fost director artistic al The Shakespeare Globe, cu o experiență vastă în producții de epocă.

Emisiunea de mărci poștale ”Jocurile Olimpice de iarnă 2018”

Inspirate de Jocurile Olimpice grecești din secolele VIII î.Hr. – IV d.Hr. și cu o istorie de aproape 100 de ani, Jocurile Olimpice de iarnă reprezintă cel mai așteptat eveniment sportiv din iarna acestui an. Prima ediție a avut loc în anul 1924 în Chamonix, Franța și a reunit 5 sporturi practicate la acea vreme: bob, curling, hochei pe gheață, patinaj și schi. Jocurile Olimpice de iarnă, organizate de Coreea de Sud pentru prima dată, sunt găzduite, în perioada 9-25 februarie 2018, de orașul PyeongChang. În această țară a mai avut loc și o ediție a Jocurilor Olimpice de vară, la Seul, în 1988.

Cristian Mungiu: Despre România și imaginea ei după întreruperea proiecției cu ”120 BPM / bătăi pe minut”

PiArt Vision a trimis pe adresa redacției AgențiadeCarte.ro un comunicat de presă referitor la declarația lui Cristian Mungiu după după întreruperea proiecției filmului ”120 BPM / bătăi pe minut”. Vă prezentăm textul integral.

Ioan Holender prezintă frumuseţile oraşului Sibiu la Servus TV

Ioan Holender prezintă telespectatorilor austrieci pe 15 februarie 2018, într-un amplu reportaj despre Sibiu difuzat la postul de televiziune Servus TV, cele mai importante instituţii de cultură şi artă ale oraşului.

Academicianul Mircea Dumitru conferențiază la TNB

Duminică, 18 februarie 2018, de la ora 11.00, la Sala Mică, în cadrul programului CONFERINŢELE TEATRULUI NAŢIONAL, academicianul Mircea Dumitru prezintă conferinţa cu tema ”Despre teama de adevăr. Frământări ale unei epoci confuze”.

Întâlnire excepțională: 59 de adolescenți deosebiți află poveștile unor mari oameni de succes din România

59 de adolescenți cu rezultate deosebite participă, în perioada 4-9 februarie 2018, la proiectul ”Excepționalii”, organizat de Școala de Valori. În cadrul proiectului, elevii iau parte la ateliere de dezvoltare personală și project management, interacționează cu oameni de succes, vizitează organizații de top din București și implementează proiecte de educație pentru colegii lor de generație.

Evocare Amita Bhose, la MNLR

Vineri, 9 februarie 2018, ora 18.00, la Muzeul Național al Literaturii Române ( str. Nicolae Crețulescu nr.8 - în spatele Bisericii Albe), Editura Cununi de stele și Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la evenimentul „Un ungher de afecțiune”, o evocare Amita Bhose, reputată scriitoare, traducătoare şi profesoară, mesager al schimbului de valori culturale între România şi India. Evenimentul este prilejuit de împlinirea a 85 de ani de viață de la nașterea Amitei Bhose. În cadrul evocarii vor fi expuse, pentru prima oară, obiecte personale și manuscrise aparținând Amitei Bhose. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.

Conferința „Domnii doctori și România modernă. Utopie, discurs și reformă instituțională”

Marți, 6 februarie 2018, ora 18:00, Muzeul Municipiului București vă invită la conferința „Domnii doctori și România modernă. Utopie, discurs și reformă instituțională”. Gazda evenimentului - Casa Filipescu-Cesianu. Conferință de Octavian Buda; Moderator: Sorin Antohi - Asociația Orbis Tertius.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508