AcasăPostcard

Postcard

A încetat din viață reputatul istoric, critic literar și teoretician Paul Cornea

Muzeul Național al Literaturii Române anunță cu deosebită tristețe stingerea din viață, duminică, 7 octombrie 2018, la vârsta de 94 de ani, a reputatului istoric, critic literar și teoretician Paul Cornea.

Nadia Murad, autoarea volumului ”Eu voi fi ultima”, laureată a Premiului Nobel pentru Pace 2018

Nadia Murad a mai primit Václav Havel Human Rights Prize şi Sakharov Prize şi este primul Ambasador ONU al Bunăvoinţei pentru demnitatea supravieţuitorilor traficului de fiinţe umane. Nadia Murad, autoarea volumului ”Eu voi fi ultima. Povestea captivităţii mele şi lupta mea împotriva Statului Islamic” (Polirom, 2018) – scris în colaborare cu jurnalista Jenna Krajeski, cuvînt-înainte de Amal Cooney – , este unul dintre cei doi laureați ai Premiului Nobel pentru Pace 2018. Cel de-al doilea laureat este medicul congolez Denis Mukwege.

Deschiderea oficială a Festivalului Național de Teatru 2018

Doar două săptămâni ne despart de începutul Festivalului Național de Teatru, care se va desfăşura la Bucureşti, în perioada 19 – 29 octombrie 2018. FNT vă invită să fiți parte a uneia dintre cele mai complexe ediții din istoria de 28 de ani a Festivalului. În an centenar, peste 100 de evenimente sunt propuse publicului în cele 11 zile de Festival. Ediția din acest an a FNT îi este dedicată regizoarei Cătălina Buzoianu. Festivalul se desfăşoară pentru al patrulea an consecutiv sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României. Deschiderea oficială a celei de-a 28-a ediții a Festivalului Național de Teatru va avea loc vineri, 19 octombrie, de la ora 17.30, la sala Imagine a Hanului Gabroveni din centrul Capitalei. Acest spațiu devine, pe întreaga durată a manifestării, HUB-ul FNT – un spațiu multi-art ce va concentra majoritatea evenimentelor culturale din Festival. De la ora 18.00 sunteți invitați ai vernisajului expoziției Lacombe: Theater/Cinema– o expoziţie-eveniment pe care avem privilegiul să o inaugurăm în prezența artistei fotograf, Brigitte Lacombe. Cele trei teme pe care le va acoperi expoziția – teatru / portrete / film cuprind un set de 40 de fotografii reprezentative din portofoliul artistei, creionând o colecție de opere fotografice unică.

Marile premii din ”Les Films de Cannes” se văd și în șapte orașe din țară

Anul acesta, ”Les Films de Cannes à Bucarest” organizează ediții în șapte orașe. O selecție din filmele premiate la festivalul de la Cannes și o parte din invitații lor vor călători în Timișoara, Arad, Cluj, Iași, Brașov, Oradea și Suceava. Edițiile din țară vor începe odată cu ediția bucureșteană a festivalului. Astfel, în primul weekend, 19-21 octombrie, ”Les Films de Cannes” se va petrece concomitent în București, Timișoara și Arad.

Președintele ICR, la închiderea Comitetului Mixt al Sezonului România – Franța: „Va fi un prilej de reafirmare a valorilor noastre”

Președintele Institutului Cultural Român, doamna Liliana Țuroiu, a participat joi la semnarea procesului verbal al celui de-al cincilea și ultimul Comitet Mixt de Organizare al Sezonului România - Franța 2018-2019. Documentul a fost semnat de ministrul Afacerilor Externe, domnul Teodor Meleșcanu, și de președintele Institutului Francez, domnul Pierre Buhler. Potrivit documentului, în perioada 27 noiembrie 2018 - 14 iulie 2019, România și Franța vor prezenta publicului român și francez peste 300 de proiecte, într-un demers unic de diplomație publică, economică și culturală, cu valorificarea intereselor comune ale celor două țări și în complementaritate cu foaia de parcurs a Parteneriatului Strategic.

Congresul ENCATC 2018, la final

Cea de-a 26-a ediție a congresului ENCATC 2018 a ajuns la final. Desfășurat pentru prima oară în România, la București, în intervalul 26 - 29 septembrie, acest eveniment a fost centrat în jurul temei patrimoniului cultural european și a purtat titlul „Beyond EYCH 2018. What is the Cultural Horizon? Opening up perspective to face ongoing transformations”.

Diana Serghiuță expune ”MISSING THOUGHTS”, la Atelier 030202

Vineri, 5 octombrie 2018, între orele 18.00 - 00.00, la ATELIER 030202 (Sala Nouă TC), str. Sfânta Vineri nr. 11, Bucureşti, va avea loc vernisajul expoziției ”MISSING THOUGHTS”, de Diana Serghiuță. Curator: Dan Lazea. Evenimentul este selectat în Noaptea Albă a Galeriilor NAG#12. Expoziția poate fi vizitată în perioada 5-30 octombrie 2018. AgențiadeCarte.ro este partener media.

Emisiunea de mărci poștale ”Recordurile păsărilor”

Romfilatelia continuă proiectele filatelice dedicate faunei, tematică atractivă și preţuită de colecţionari, și introduce în circulaţie emisiunea de mărci poștale ”Recordurile păsărilor”. Păsările, mai mult decât oricare altă grupă de vieţuitoare, au constituit dintotdeauna obiectul unui interes deosebit din partea omului, datorită aspectului lor plăcut, coloritului viu și foarte variat al penajului, cântecului melodios, dar și pentru obiceiurile lor de o mare originalitate. Emisiunea, alcătuită din 4 timbre, ilustrează păsări deţinătoare de recorduri, prezente și în fauna României.

Vernisajul expoziției ”MAGIA FORMELOR FLUIDE” a ceramistului PALKÓ ERNEST, la Galateea Contemporary Art

Joi, 18 octombrie 2018, ora 19.00, Galateea Contemporary Art vă invită la vernisajul expoziției ”MAGIA FORMELOR FLUIDE” a ceramistului PALKÓ ERNEST din Cluj. Curator : Nicolae Moldovan. Expoziția poate fi vizitată în perioada 18 octombrie - 11 noiembrie 2018. Intrarea este liberă. AgențiadeCarte.ro este partener media.

S-au pus în vânzare biletele pentru ”Les Films de Cannes à Bucarest 2018”

Programul complet al proiecțiilor din cadrul ”Les Films de Cannes à Bucarest” este accesibil de astăzi pe site-ul filmedefestival.ro iar biletele pot fi achiziționate prin Eventbook.ro. Proiecțiile au loc între 19 și 28 octombrie la Cinema PRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Cinemateca Union și Grand Cinema & More din Băneasa Shopping City. Toate marile premii de la ediția 2018 a festivalului de la Cannes, plus câștigătoarele de la Berlin și Veneția se văd, ca în fiecare toamnă, la ”Les Films de Cannes à Bucarest”.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508