AcasăPostcard

Postcard

Serata PEN România

Vineri, 22 februarie 2019, ora 19:00, la Green Hours, Calea Victoriei 120, București,  PEN România vă invită la o nouă ediție a Seratelor PEN. Serata PEN va fi dedicată situației drepturilor omului și a libertății de exprimare în Turcia contemporană, pornind de la cazul jurnalistului Kamil Demirkaya, a cărui extrădare, solicitată de această țară, a fost refuzată de către justiția română. 

De Mărțișor… Târg cu tâlc

În perioada 26 februarie – 8 martie 2019, de marți până duminică, între orele 9:00 – 17:00, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită la Târgul de Mărțișor, organizat cu ocazia venirii primăverii. Ca în fiecare an, meșteri populari și artiști plastici vor expune cele mai frumoase mărțișoare, pe care vizitatorii le pot cumpăra spre a le oferi drept cadou celor dragi. Tradiția Mărțișorului are o vechime considerabilă, originea sa fiind identificată în vremea traco-geților. Se spune că persoana care poartă un mărțișor este ferită de rele și îi merge bine tot anul. Se poate purta la mână, la gât ori pe reverul hainei, fiind apreciat de toată lumea. Mai puțin știut este faptul că în unele părți ale țării mărțișoarele sunt oferite inclusiv bărbaților. Din anul 2017, practicile culturale asociate zilei de 1 Martie sunt incluse în Patrimoniul mondial UNESCO, element împărțit cu Bulgaria, Macedonia și Republica Moldova.

”As You Like It”- expoziție de Grafică Digitală pe teme shakespeariene

Marți, 19 februarie 2019, orele 17:30, la magazinul F64 din Bdul Unirii 45, București,  va avea loc deschiderea expoziției de grafică digitală “As You Like It” organizată în cadrul Proiectului Cultural Contemporanii și Wacom. Expoziția reunește o creație de 20 de afișe ce au ca subiect comedia pastorală “Cum vă place” semnată de faimosul dramaturg englez William Shakespeare în interpretarea elevilor claselor a XI-a și a XII-a ai secției de grafică de la Liceul Tonitza.

”Bluebird” – expoziție de grup, la Galeria Sector 1

Galeria Sector 1 încheie prima serie expozițională dedicată artiștilor clujeni alături de care a plecat la drum în iunie 2017, cu a doua expoziție de grup care prezintă cele mai recente lucrări și instalații picturale site-specific ale acestora, prezentând astfel atât dinamica artiștilor cât și dinamica galeriei în ultimul an și jumătate. Expoziția, realizată de Suzana Vasilescu, istoric de artă și manager cultural, va fi vernisată pe 22 februarie, ora 18:30 și va putea fi vizitată în perioada 23 februarie – 12 aprilie 2019.

Constantin Brâncuși, sărbătorit de Institutul Cultural Român în 2019

Constantin Brâncuși este celebrat de Institutul Cultural Român pe 19 februarie, ziua nașterii sale, declarată Ziua Brâncuși și zi de sărbătoare naţională a României. Operei și personalității marelui artist român îi va fi dedicată o serie de evenimente de anvergură în cadrul următoarei ediții a Festivalului Europalia, desfășurată în perioada octombrie 2019 -ianuarie 2020, ediție la care  România are statutul de țară invitată de onoare. Prezenţa României la acest important festival european este coordonată de Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii și Identității Naționale și Secretariatul General al Guvernului. Evenimentele consacrate operei lui Brâncuși vor avea loc la Palatul Artelor Frumoase BOZAR din Bruxelles și în alte muzee prestigioase din Belgia.

Maraton de lectură „Portugalia citește românește“ – sub semnul personalității lui Constantin Brâncuși

Pentru al treilea an consecutiv, Ambasada României în Republica Portugheză și Institutul Cultural Român de la Lisabona organizează maratonul de lectură „Portugalia citește românește“, pus de această dată sub semnul personalității lui Constantin Brâncuși (Maratona de leitura. Portugal recorda Brancusi). Evenimentul va avea loc în data de 23 februarie 2019, între orele 10.00 – 13.00, concomitent la Lisabona (sediul ICR Lisabona, Rua de Barão, nr. 10, Alfama) și la Porto, în colaborare cu Asociația Culturală Porto d'Artes (la sediul acesteia, Rua Padre António Vieira, 76).

Despre „Amos Oz al nostru” și popularitatea sa în România, la Tel Aviv

Joi, 14 februarie 2019, sala Tchernichovsky a Casei Scriitorilor din Tel Aviv s-a dovedit neîncăpătoare pentru publicul israelian venit să cinstească memoria și opera literară a unuia dintre cei mai importanți scriitori israelieni contemporani, Amos Oz. Printre cei prezenți în sală s-au numărat atât figuri proeminente ale scenei culturale israeliene, ca actorii Moni Moshonov și Alex Peled, diplomați de marcă, printre aceștia fiind E.S. Colette Avital și E.S. Rodica Radian-Gordon, precum și scriitori israelieni de limbă română și limbă ebraică sau membri ai publicului larg care fie l-au întâlnit pe Amos Oz la o lansare de carte, fie i-au îndrăgit creația literară.

Porțile Cartierului Creativ din Bucureşti s-au deschis la Madrid

Bucureștiul este oraș invitat în cadrul ediției de anul acesta a Madrid Design Festival, eveniment care situează capitala Spaniei pe harta celor mai importante festivaluri europene de profil. Participarea românească beneficiază de o secțiune aparte, rezervată orașelor invitate, denumită „Proiect internațional invitat – Cartierul Creativ din București“.Vernisajul expoziției Made in Bucharest Creative Quarter, organizată de Institutul Cultural Român și The Institute, sub auspiciile Ambasadei României în Regatul Spaniei, a avut loc vineri, 15 februarie 2019, de la ora 13.30, la sediul Institutului Cultural Român din Madrid (Plaza del Cordón, 1), care a fost inaugurat în această săptămână. La eveniment au participat Liliana Țuroiu, președinte ICR, Maria Pop, directorul ICR Madrid, Álvaro Matías, directorul Madrid Design Festival, Andrei Borțun, directorul general executiv al The Institute, Oana Dobre, curatorul expoziției, reprezentanți ai Madrid Design Festival, galeriști și designeri locali, jurnaliști spanioli și internaționali de la „Icon Design“, „Corriere de la sera“ (Italia), „TL Magazine“ (Belgia), „Ideat“ (Franta), „Wallpaper China“ (China), „Pin up“ (EEUU/ Paris), „Format“ (Canada), alături de reprezentanți ai mass-media din România.

Vizita președintelui Junior Chamber International România la Iași

Joi, 21 februarie 2019, în cadrul evenimentului „Meet JCI Iași - Acțiunea ta face diferența!”, Claudia Cordea președintele JCI România 2019 alături de Florin Ioniță președinte JCI România 2018 vor prezenta oportunitățile de dezvoltare a tinerilor prin intermediul platformei Junior Chamber International atât la nivel local, național cât și internațional.

ICR Madrid își primește oaspeții într-o nouă casă

Ceremonia de inaugurare a noului sediu al Institutului Cultural Român de la Madrid a avut loc astăzi, 14 februarie 2019, în prezența doamnei Liliana Țuroiu, președintele Institutului Cultural Român, a Excelenţei Sale doamna Gabriela Dancău, ambasadorul României în Regatul Spaniei, și a doamnei Maria Floarea Pop, directorul reprezentanței ICR de la Madrid. La eveniment au participat şi numeroși reprezentanți diplomatici acreditați în capitala Spaniei, personalități din mediul academic și editorial, alături de reprezentanți ai institutuțiilor culturale locale și a directorilor institutelor de cultură.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508