AcasăPostcard

Postcard

Cea mai mare conferință TEDx Women din România, TEDxZorilorWomen2019, va avea loc la Cluj

Victor Miron anunță primele invitate speakeri la TEDxZorilorWomen2019, cel mai mare TEDx Women din România, organizat sub licența TED. Evenimentul va avea loc pe 8 decembrie 2019, la Grand Hotel Napoca din Cluj, iar primele două vorbitoare din cele șapte care vor participa la această ediție sunt Camelia Cavadia, scriitoare (romanele „Vina”, „Măștile fricii” și „Purgatoriul îngerilor”) și Elizabeth Sagan, bookstagrammer și fotograf.

Crina Lință prezintă proiectul „American-Romanian Cultural Bridge” la ALIANȚA Awards Gala în Washington DC

Pe 4 octombrie 2019, în cadrul evenimentului Masa Rotundă a Alianței pentru Cultură și Comunitate organizate de Asociația „ALIANȚA” la Ambasada României din Washington DC, Crina Lință, fondatoarea Asociației Arte dell’Anima, va prezenta cel mai recent proiect al asociației: „American-Romanian Cultural Bridge”.

Peste 11.000 de vizitatori la Festivalul Vinului Moldovei 2019

Peste 11.000 de vizitatori și aproximativ 44.000 de pahare de vin consumate – acesta este bilanțul celei de-a doua ediții a Festivalului Vinului Moldovei, care a avut loc la Snagov în weekend-ul 14 – 15 septembrie 2019.

Cea de-a 10-a ediție a „Zilei Europene a Limbilor“, sărbătorită la Budapesta și la Győr

Institutul Cultural Român la Budapesta, împreună cu Clusterul EUNIC Ungaria și cu cele 21 de instituții și institute culturale ale țărilor membre ale acestuia, sărbătoresc, „Ziua Europeană a Limbilor“ la 26 septembrie 2019.

Teodora Bogdan expune la Galeria Estopia

Galeria Estopia are vești noi la început de septembrie: după deschiderea spațiului Estopia cu numărul 2 de la Lugano, Elveția, din 12 septembrie 2019, Estopia București are plăcerea să vă invite la prima expoziție din noul sezon marți, 24 septembrie, de la ora 19.00: ”Moonlighting”, de Teodora Bogdan.

“153 de secunde” – Manifestul milenialilor merge prin țară

“153 de secunde” – teatru contemporan ce documentează momentul Colectiv – va fi prezentat în turneu național, în parteneriat cu teatre, festivaluri și organizații umanitare din țară. Spectacolul “153 de secunde”, în regia Ioanei Păun, este o radiografie a incendiului de la clubul Colectiv, bazată pe mărturii ale supraviețuitorilor, și, totodată, o radiografie macro, ce relevă diagnostice sociale actuale. “153 de secunde” pornește de la povestea uneia dintre surpaviețuitoarele tragediei, Tedy Ursuleanu, pentru a se transforma într-un eseu vizual despre o generație aflată în blocaj. Spectacolul va fi prezentat în turneu național, la Iași (9 octombrie), Sfântu Gheorghe (27 octombrie), Craiova (5 noiembrie) și București (20 noiembrie).

Acces liber – Ultimul weekend de întâlniri memorabile în spatiile de creație ale artiștilor vizuali

Weekend-ul 21- 22 septembrie 2019 este ultimul de anul acesta în care se pot vizita spațiile de creație ale artiștilor bucureșteni.

Vernisajul expoziției ”subREAL”, la Jecza Gallery

Miercuri, 18 septembrie 2019, ora 19.00, Jecza Gallery ( Calea Martirilor 1989 nr 51/52, 300774, Timișoara) vă invită la vernisajul expoziției subREAL (Călin Dan & Iosif Kiraly) – Serving Art Again. Curator Ami Barak. Expoziția poate fi vizitată în perioada 18 septembrie-25 octombrie 2019.

Un nou spectacol de Alexander Morfov la TNB: ”Neguțătorul din Veneția”

Teatrul Național I. L. Caragiale din București anunță premiera spectacolului „Neguțătorul din Veneția” de William Shakespeare, care va avea loc în zilele de 20 și 22 septembrie 2019, ora 19.30, la Sala Studio. O nouă montare Shakespeare la TNB, o nouă colaborare între trupa Naționalului bucureștean și regizorul bulgar Alexander Morfov. Secondat în acest demers de lighting designer-ul Chris Jaeger (Anglia), coregrafa Inga Krasovska (Letonia), Gabi Albu (decor) și Liliana Cenean (costume), Al. Morfov este deja la a patra colaborare cu TNB, după „Vizita bătrânei doamne” de Fr. Dürrenmatt, „Furtuna” de W. Shakespeare și „No Man’s Land” de Danis Tanovic.

Cristian Mandeal deschide stagiunea la Filarmonica din Brașov

Deschiderea noii stagiuni la Filarmonica din Braşov va avea loc în seara de 19 septembrie 2019, la Sala Patria, Cristian Mandeal continuând şi în noua stagiune seria concertelor Brahms la pupitrul Orchestrei Filarmonicii din Brașov, al cărei dirijor invitat principal este. Noul episod al acestei integrale va cuprinde Dublul concert pentru vioară, violoncel şi orchestră în la minor op. 102 cu Takashi Shimizu – vioară şi Anton Niculescu – violoncel ca solişti şi Simfonia a IV-a de Brahms. În cursul anului 2019 vor mai avea loc alte două concerte integral Johannes Brahms pe scena aceleiași Filarmonici de Stat din Brașov.Publicul braşovean are o ocazie unică să ia contact cu muzica lui Brahms într-o serie de concerte gândită special în acest scop, alegerea lui Johannes Brahms pentru această integrală fiind extrem de ofertantă, muzica marelui romantic german generând de-a lungul oricărei cariere interpretative invitaţii la relectură.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508