AcasăPostcard

Postcard

Disertație PICTURĂ, la UNAgaleria

Joi, 8 iulie 2021, ora 18:00, la UNAgaleria (Combinatul Fondului Plastic, Str. Băiculești 29), va avea loc vernisajul expoziției ”Disertație PICTURĂ”.

S-a lansat trailerul filmului ”Tata mută munții”

Începând de luni, 5 iulie 2021, puteți viziona trailerul filmului Tata mută munții pe pagina de Facebook și youtube. Cel de-al doilea lungmetraj semnat de Daniel Sandu va avea premiera în cinematografe pe 23 iulie și va putea fi văzut pe marele ecrane din toată țara.

RESTART THE ART – Proiectul Cultural din cadrul Start ONG a ajuns la final

În perioada mai-iulie a anului 2019, Asociația Arte dell’Anima a implementat proiectul cultural „RESTART THE ART”, proiect finanțat în cadrul programului Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act For Tomorrow.

”Culorile timpului” de Luminița Gliga, la Galeria Artelor

Expoziția ”Culorile timpului”, a artistului vizual Luminița GLIGA, a avut vernisajul joi, 24 iunie 2021, ora 18.00 la Galeria Artelor, Cercul Militar Național din București. Prin acest eveniment s-a redeschids programul expozițional al galeriei. Cuvântul de deschidere a fost rostit de academicianul Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române și președintele Secției de arte, arhitectură și audiovizual al Academiei Române. Expoziția reunește o selecție de peste 60 de lucrări de pictură ale artistului vizual Luminița Gliga. În perioada 24 iunie – 11 iulie 2021 iubitorii de artă sunt așteptați la Galeria Artelor pentru o „călătorie cromatică” în universul picturii unde elemente ale citadinului, ale naturii sunt reinterpretate și devin parte a unor noi realități, totul fiind stăpânit de culoare și lumină.

Cristian Mungiu este numit în acest an președinte al secțiunii ”Semaine de la Critique” în cadrul Semaine de la Critique

Odată cu venirea lunii iulie se apropie și mult așteptata ediție, din 2021, a Festivalului Internațional de Film de la Cannes. Dincolo de faptul că regizorul Cristian Mungiu a fost numit în acest an președinte al secțiunii Semaine de la Critique, România este bine reprezentată, cu nu mai puțin de patru producții, prezente în secțiunile Quinzaine des Réalisateurs, Cinéfondation și Semaine de la Critique. ICR Paris susţine prezenţa românească la cea de-a 74-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, care va avea loc în perioada 6-17 iulie 2021.

Dublă lansare de carte: Narcis Zărnescu

Joi, 17 iunie 2021, în amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu” al Bibliotecii Academiei Române a avut loc lansarea a două volume semnate de Narcis Zărnescu, redactor șef al revistei ”ACADEMICA”, eveniment organizat de Editura Academiei Române. Lucrările, ”Introducere în doctrinologie. Tratat despre ştiinţa prognozelor minimale. Principii, strategii, ipoteze” şi ”Tratat de Receptologie extinsă. Principii, Modele, Repere hermeneutice pentru o Revoluţie conceptuală”, au fost prezentate de Acad. Răzvan Theodorescu, Vicepreședinte al Academiei Române și Coordonator al revistei ”ACADEMICA”.

S-a lansat Talk for Youth, un podcast despre tineri pentru tineri

Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală (SECS) lansează podcastul Talk for Youth, o serie de 24 de episoade dedicată adolescenților cu vârsta cuprinsă între 16 și 20 de ani. În fiecare episod, Ana și Luca, două personaje fictive, discută despre aspecte care le influențează viața și relațiile cu ceilalți.

Tururile lunii iulie 2021

Asociația Istoria Artei vă propune în luna iulie o serie de tururi ghidate arhitecturale organizate în premieră în București și două excursii la Mogoșoaia și Ploiești.

Spectacolul de poezie ”Blocul în versuri” – după poeziile din volumul ”Dragoste în vremea pandemiei” ale poetului român Ivcelnaiv

Marți, 6 iulie 2021, ora 20.00, BLOCUL ÎN VERSURI ajunge la Teatrul Nou și vă propune o întâlnire cu teatrul, poezia, muzica și joaca, toate într-un univers hazliu și șugubăț ca o vată pe băț fără băț. În acestă lume fictivă nu e nicio rușine să tragi cu urechea, să te-ndrăgostești de-un vecin sau să râzi de-o pandemie. Sunteți așteptați la un spectacol de poezie conceput într-o manieră sensibilă, o meditație interioară asupra vremurilor pe care le trăim.

6 ani de Teatrul Arte dell’Anima! La mulți ani!

Asociația Arte dell’Anima a fost înființată în data de 2 iulie 2015, obiectivul principal fiind descoperirea, susținerea și promovarea unei noi generații de artiști (actori, regizori, scenografi, critici de teatru, dramaturgi, muzicieni, compozitori, coregrafi, dansatori, artiști plastici și arhitecți) cu o atenție deosebită acordată debutanților în domeniile menționate.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508