AcasăPostcard

Postcard

Premiile ARCCA 2022

Decernarea premiilor CARTEA DISCRETĂ A ANULUI (2021) și CARTEA DE POEZIE A ANULUI (2021), acordate de Asociația Română a Creatorilor Culturali și Artiștilor (ARCCA), va avea loc vineri, 25 noiembrie 2022, de la ora 18.30, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Vor lua cuvântul Silvia Colfescu (președinte ARCCA), Radu Vancu, Cosmin Perța și Ciprian Măceșaru.

Regizorul Andrei Șerban lucrează pentru prima dată la Timișoara

Textul tânărului autor britanic Robert Icke, ”The Doctor”, va fi prezentat în premieră în România pe scena Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” în viziunea scenică a renumitului director de scenă Andrei Șerban, care regizează pentru prima dată la Timișoara. Proiectul face parte din repertoriul cu care Teatrul Maghiar se deschide pentru invitați și timișoreni în 2023, când Timișoara va fi Capitala Europeană a Culturii. Piesa scrisă de Robert Icke este, de fapt, adaptarea piesei ”Profesorul Bernandi” de Arthur Schnitzler (1912) la contextul social-politic de actualitate și urmărește destinul lui Ruth Wolff, medic și cercetător, supusă oprobriului public și înlăturată din domeniul medical în urma deciziei luate pentru a proteja o pacientă minoră. O întâmplare aparent banală din ultimele clipe de viață a tinerei paciente Emily declanșează o avalanșă de reacții agresive și comentarii părtinitoare în opinia publică, care duc la excluderea dr.Wolff din profesia căreia și-a dedicat toată viața. Autorul pornește, prin acest caz și pe firul destinului personal al lui Ruth Wolff, o discuție despre temele atât de actuale astăzi în discursul public din Vest, cum ar fi discriminarea pe motiv rasial sau de gen, feminismul, influența Bisericii într-un stat laic. Pe lângă prezentarea în premieră a acestui text în România, prezența regizorului Andrei Șerban pe o scenă timișoreană este un eveniment în sine.

Edițiile de toamnă ale celor mai prestigioase reviste britanice, BBC Good Food și BBC TopGear,  disponibile la punctele de difuzare a presei

ARTPRINT Publishing vine în atenția iubitorilor de print din România cu o nouă serie de reviste cu tradiție printre care: BBC Good Food, BBC TopGear, Casă și Gradină, Practic în Bucătărie, Sănătatea de Azi, Femeia de azi, dar și publicații periodice de tip Sudoku, integrame și almanah. Revistele se pot comanda si de pe site-ul www.publisol.ro. Cititorii fideli se pot abona la revistele preferate, printr-o simplă comandă pe site-ul www.publisol.ro

”Lights on Leonida! – Coandă.Altfel”

Muzeul Tehnic Profesor Inginer Dimitrie Leonida, OAR Bucuresti și Anuala de Arhitectură București încheie noi parteneriate în cadrul Neo Art CONNECT și lansează o nouă expoziție în Camera Neagră la Galateca între 22 noiembrie - 5 decembrie 2022, cu vernisajl pe 24 noiembrie la 18.30. Evenimentul expozițional ce marchează parteneriatul celor trei instituții este curatoriat de Anuala de Arhitectură București, Coandă.Altfel, prezintă personalitatea renumitului inventator dintr-o perspectivă extrem de personală. Cu sprijinul Muzeului Național Tehnic Prof. Ing. Dimitrie Leonida vizitatorii vor descoperi o serie de imagini rare, scrisori și portrete fotografice ale marelui inventator în Camera Neagră, în cadrul programului Neo Art CONNECT. Inventator de geniu, architect, iubitor de artă și muzică, Coandă nu încetează să cucerească prin complexitatea sa. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.

Gala APLER, ediția a XXIV-a, în 12 premii

Miercuri, 23 noiembrie 2022, în Sala Perpessicius a Muzeului Național al Literaturii Române din București, a avut loc cea de-a XXIV-a ediție a Galei Premiilor APLER (Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România), cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii. Juriul format din Maestrul Mircia Dumitrescu (președinte), scriitorul Dan Mircea Cipariu și conf.univ.dr. Mireille Rădoi, director general al Bibliotecii Centrale Universitare ”Carol I” din București, a acordat 11 premii pentru anul editorial 2021 . Laureații acestei ediții sunt: George Volceanov– Premiul Cartea anului 2021 pentru volumul ”Un Shakespeare pentru mileniul trei”, apărut la Editura Tracus Arte; Premiul APLER Opera Omnia: Silviu Angelescu și Ștefan Borbély; Ioana Crăciunescu (”Chit sau dublu”, Editura Charmides) și Claudiu Komartin (”Autoportret în flama de sudură”, Casa de editură Max Blecher) – Premiul Cartea de Poezie a anului 2021; Corina Ciocârlie (”București, kilometrul zero: o istorie ilustrată a călătoriilor literare”, Editura Tracus Arte) – Premiul Cartea de critică literară a anului 2021; Editura Școala Ardeleană – Premiul Editura anului 2021; „Contemporanul. Ideea Europeană”, fondată la 1881, a sărbătorit în 2021 – 140 de ani – Premiul revista anului 2021; Carmen Tania Grigore (“Taina în care locuiesc”, Editura Neuma) și Jan Cornelius (”Al Doilea e Chaplin”, Editura Tracus Arte) – Premiul Special APLER; Teodor Dună – Premiul Redactorul de carte al anului 2021. Prof.univ.dr. Ioan Cristescu, președintele APLER, a acordat Premiul pentru Jurnalism Cultural doamnei Mihaela Helmis, Radio România Actualități. Cele 12 diplome APLER sunt concepute de artistul vizual Mihai Zgondoiu. Partenerii media ai Premiilor APLER sunt Radio România Cultural și AgențiadeCarte.ro.

Miracolul din strada Panterei – spectacol lectură în cadrul proiectului “Autorii sunt în sală”

“Miracolul din Strada Panterei” de Octavian Soviany este cel mai recent spectacol lectură care va fi susținut de actorii Naționalului în cadrul proiectului “Autorii sunt în sală”. Spectacolul va avea loc la sala ”Ia te uită!”, joi, 24 noiembrie 2022, de la ora 18,oo. Din distribuție fac parte: Adrian Andone, Ștefan Cepoi, Anca Dinu, Dragoș Măceșanu, Cosmin Rădescu, Tamara Popescu, Alina Mangra, Gabriel Marciu. Coordonator al proiectului: Nicolae Coande. Intrarea publicului este liberă. Proiectul de spectacole-lectură ”Autorii sunt în sală” a demarat la TNC pe 12 decembrie 2013, la sala “Ion D. Sîrbu”, o dată cu prezentarea piesei ”Ultimul dans al libelulei”, de Cornel Mihai Ungureanu, în regia lui Mircea Cornișteanu.

Za’art by GrandBazaar – ” Where only the best is good enough!”              

Peste 400 de invitati romani si internationali, arhitecti, designeri, artisti plastici, antreprenori si iubitori de arta au putut admira si aplauda conceptul care i-a reunit pentru prima expozitie pe artistii Mirela Traistaru, Daniela Fainis si Mircea Roman, dar si 150 de nume internationale subiecte ale expozitiei Add to Address Book a Mirelei Traistaru. Promotorii acestui HUB, Beatrice Ene, Elsa Exarhu si Eren Colakoglu, au avut privilegiul de a invita pe scena pe dl. Petru Lucaci presedintele Uniunii Artistilor Plastici din Romania, pe reputatul critic de arta dl Pavel Susara, si arhitectul Dorin Stefan.

Romfilatelia îl omagiază pe George Emil Palade

Bucureşti, 22 noiembrie 2022 - Romfilatelia s-a alăturat celei mai prestigioase instituţii de cultură a ţării, Academia Română, pentru a-şi face o datorie de onoare din a omagia înaintaşii, mari personalităţi ale ştiinţei şi culturii române, recunoscând astfel contribuţia lor la îmbogăţirea zestrei de idei şi de remarcabile realizări a lumii. Prin colaborarea conform parteneriatului încheiat de cele două instituţii, sub cupola Academiei s-au reunit specialişti din România printre care: Academician Maya Simionescu, director general Institutul de Biologie și Patologie celulară „Nicolae Simionescu”, Academician prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea şi membri ai Academiei de Ştiinţe din Republica Moldova, alături de prof. Randy Schekman de la Universitatea Berkeley, laureat Nobel la rândul lui, pentru o restituţie binemeritată – astăzi, George Emil Palade. Savantul de origine română a fost răsplătit cu Premiul Nobel în 1974 pentru cercetări care au dus la dezvoltarea biologiei celulare moderne. Cu această ocazie Romfilatelia a lansat un panou filatelic dedicat ilustrului cercetător, ca o înaltă apreciere a eforturilor sale în domeniul medicinei şi biologiei.

Stagiunea ”Cartografii sonore” continuă la Muzeul Hărților

Miercuri, 23 noiembrie 2022, de la ora 18:00, Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi va găzdui recitalul viitoarelor stele ale Operei îndrumate de una dintre marile voci ale scenei lirice din România, soprana Veronica Anușca. Concertul din luna noiembrie va cuprinde un bogat program muzical ales special pentru acest sezon cultural, program din care vor face parte arii de oratoriu de J.S. Bach, G. F. Händel, arii din opere de W. A. Mozart, G. Rossini, lieduri universale și piese românești; lucrări realizate pentru a fi ascultate în decoruri somptuoase vor fi interpretate miercuri seară într-un altfel de spațiu, lipsit de decor. Este intenția evenimentului de a lăsa muzica să redevină singura călăuză capabilă de a restaura inspirația celor mai înalte sentimente umane. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.

Vinerea Neagră pe cartier.md

Vinerea neagră este a patra zi de vineri a lunii noiembrie 2022. Așa zice tradiția. Tradiția mai constată că în vinerea neagră marile magazine vând mărfurile la reduceri substanțiale. Vineri, 25 noiembrie, cărțile Cartier se vor vinde la 60% din prețul de pe copertă în Librăria online Cartier: cartier.md. Program: de la ora 00.00 până la ora 24.00. Achitarea se face prin card bancar și cash, la primire. Livrare gratuită pentru comenzi mai mari de 400 MDL în orice localitate din Republica Moldova. Oferta se adresează, în primul rând, cititorului și cumpărătorului fidel. În semn de respect. Livrarea se face prin curierat.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508