AcasăEveniment

Eveniment

De la Viena lui Beethoven la Boemia lui Dvořák: Călătoria Simfonică Continuă la Brașov

După succesul răsunător al celor două concerte de rock simfonic susținute alături de trupa byron și dirijorul Remus Grama, Filarmonica Brașov propune săptămâna aceasta un repertoriu care ne reîntoarce la rădăcinile profunde ale muzicii clasice, explorând dialogul dintre rigoare și pasiune. Joia aceasta, pe 19 martie, scena Sălii Mari va vibra sub semnul vitalității și al ritmurilor eterne. Prima parte a serii îl aduce în prim-plan pe pianistul Horia Mihail, care va interpreta Concertul nr. 2 în Si bemol major de Ludwig van Beethoven. Deși publicat ca fiind al doilea, acesta este, în fapt, prima incursiune a lui Beethoven în acest gen, o lucrare șlefuită la Viena sub îndrumarea lui Haydn, care păstrează eleganța clasică a epocii, oferind totodată primele sclipiri ale geniului ce avea să revoluționeze muzica lumii.

Seară de literatură și film la Institutul Cervantes: universul literar al scriitoarei Almudena Grandes

Editura Trei, prin imprintul Anansi. World Fiction, și Institutul Cervantes din București îi invită pe iubitorii de literatură din capitală, joi, 19 martie, începând cu ora 18:00, la cel de-al treilea eveniment din seria „Istorie trăită, viață scrisă”, dedicat scriitoarei Almudena Grandes, vocea memoriei și a conștiinței Spaniei.  Întâlnirea va avea loc la sediul Institutului Cervantes din București (Bulevardul Regina Elisabeta 38), iar în centrul discuției se va afla romanul Pacienții doctorului García.

„The Living Legend – LIVE at the Radio Hall”: Ovidiu Lipan Țăndărică și Big Band-ul Radio România

Joi, 19 martie 2026 (de la 19.00), nu ratați la Sala Radio un concert „incendiar”: „The Living Legend – LIVE at the Radio Hall” – prezentat de Big Band-ul Radio România (dirijat de Simona Strungaru) și dedicat invitatului special al serii: Ovidiu Lipan Țăndărică.  AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.

Expoziția de fotografie documentară „PLECAT” – o arhivă vie a migrației românești în Europa

MNAC București anunță vernisajul expoziției „PLECAT”, semnată de fotograful Cosmin Bumbuț și jurnalista Elena Stancu, ce va avea loc joi, 19 martie, începând cu ora 18:30. Expoziția „PLECAT” este rezultatul a șase ani și jumătate de documentare a migrației românești în Europa și propune o privire intimă asupra experiențelor trăite de românii plecați.  Realizat în 12 țări europene, proiectul „PLECAT” îmbină fotografia documentară cu fragmente de reportaj, texte explicative și instalații inspirate din viața de zi cu zi a migranților: rafturile unui magazin românesc sau punctul informal de primire a pachetelor, inspirat de parcările de pe autostrăzi și de la marginea orașelor, unde opresc microbuzele din România care aduc mâncare și obiecte simbolice de acasă.

Anne Applebaum, laureată a Premiului Pulitzer: Dialog despre autoritarism, propagandă și democrație la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”

Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, în parteneriat cu Expert Forum (EFOR România) și Editura Litera, organizează miercuri, 11 martie 2026, prezentarea raportului anual „Democrația și societatea civilă în Europa de Est”, urmată de un dialog public cu istoricul și jurnalistul american Anne Applebaum, una dintre cele mai influente voci contemporane în analiza autoritarismului și a transformărilor politice din Europa Centrală și de Est. Evenimentul moderat de analistul politic Sorin Ioniță, președintele Expert Forum, va reuni în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” specialiști, jurnaliști, cercetători și reprezentanți ai societății civile interesați de evoluțiile politice și democratice din regiune.  

A început microstagiunea BARBA 90 la Teatrul Grivița 53

Celebrul regizor Eugenio Barba a ajuns în Teatrul Grivița 53. Microstagiunea BARBA 90, dedicată marelui om de teatru și celebrării a 90 de ani de viață și a 60 de ani de carieră, a debutat pe 8 martie la Teatrul Grivița 53 cu spectacolul pentru copii și familii „The Thrilling Violinists” („Viorile fermecate”).

John Axelrod dirijează Simfonia a 9-a de Mahler, cu bagheta primită de la Leonard Bernstein

Dirijorul John Axelrod, care aniversează 60 de ani de viață și 30 de ani de carieră internațională, perioadă în care a dirijat aproape 200 de orchestre din întreaga lume, Simfonia a 9-a de Mahler, una dintre cele mai emoționante partituri ale repertoriului simfonic, și bagheta dăruită de marele muzician american Leonard Bernstein sunt „ingredientele” unei seri memorabile la Sala Radio. Vineri, 13 martie 2026 (de la 19.00), John Axelrod va dirija așadar la pupitrul Orchestrei Naționale Radio Simfonia nr. 9 de Mahler. John Axelrod a deprins subtilitățile acestei simfonii direct de la celebrul Leonard Bernstein, care a fost unul dintre mentorii săi și sub îndrumarea căruia s-a pregătit, și va dirija concertul de la Sala Radio chiar cu bagheta pe care marele muzician american i-a dăruit-o. 

Vernisajul expoziției ”Solaris”, a artistei Gloria Grati

„Expoziția deschisă de Gloria Grati la Galeria Galateea prezintă publicului lucrări recente, realizate din gresie ceramică amprentată. Specific pentru demersul artistei este modelajul liber...

Orchestra Filarmonicii Brașov cântă săptămâna aceasta alături de trupa byron

Filarmonica Brașov continuă seria evenimentelor muzicale ale primăverii cu un program variat, care aduce împreună stiluri diferite și invitați deosebiți. După succesul deosebit al Concertului de Mărțișor de săptămâna trecută, care a atras un public numeros și entuziast la Sala Patria, instituția propune în această săptămână o schimbare de registru și două seri speciale dedicate întâlnirii dintre orchestră simfonică și muzica rock.

Fundația SERA România: 30 de ani de reformă în protecția copilului celebrați la Ateneul Român

Sub cupola Ateneul Român, concertul Musique & Solidarité a reunit publicul bucureștean în jurul unei cauze care, de trei decenii, schimbă destinul copiilor vulnerabili din România. Evenimentul a marcat 30 de ani de activitate ai Fundației SERA România și contribuția sa decisivă la transformarea sistemului de protecție a copilului. Seara de 4 martie a adus pe aceeași scenă trei muziciene cu cariere consolidate în Franța – Deborah Nemțanu (vioară), Dana Ciocârlie (pian) și Diana Ligeti (violoncel) – în fața unui public format din parteneri instituționali și media, reprezentanți ai mediului cultural, diplomatic și ai societății civile, alături de susținători ai cauzei SERA România.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508