AcasăAgenda de carte

Agenda de carte

“În slujba poporului” de Yan Lianke

La Editura Polirom, în colecţia “BIBLIOTECA POLIROM. Proză XXI”, a apărut volumul semnat de Yan Lianke, “În slujba poporului”. Traducerea din limba chineză şi notele aparţin Smaragdinei Bufna şi Anei Zavate.

“Domnul K. eliberat” de Matei Vişniec

La Editura Cartea Românească a apărut volumul semnat de Matei Vişniec, “Domnul K. eliberat”, în colecţia “Proză”. Acuzat cândva pentru o vină obscură, închis de ani buni într-un penitenciar cu misterioase ramificaţii subterane, unde se dovedeşte un deţinut răbdător şi conştiincios, Kosef J. se trezeşte într-o dimineaţă eliberat. Fără să-şi fi dorit. Fără să i se spună de ce. Fără să i se explice măcar ce presupune „a fi liber”. În aşteptarea întâlnirii (amânate sine die) cu directorul închisorii, domnul K. descoperă cu stupoare împrejurimile coloniei. Parcurgând, odată cu „privilegiatul” personaj, serii concentrice de lumi kafkiene, cititorul acestui roman s-ar putea simţi, deloc paradoxal, la el acasă...

”Sărbători sezoniere din India” de Amita Bhose

Duminică, 10 octombrie 2010, ora 15:00, la AFI Cotroceni se lansează volumul ”Sărbători sezoniere din India” de Amita Bhose, Editura Cununi de stele, în cadrul Festivalului “Namaste India”, ce se desfășoară în București între 9 și 16 octombrie 2010. Prezintă: Loreta Popa, jurnalistă la Jurnalul Național, Elena Andronache, fostă studentă și colaboratoare a Amitei Bhose, Carmen Mușat-Coman, fostă studentă și colaboratoare a Amitei Bhose, director editorial Cununi de stele.

“Abdicarea regelui Mihai. Documente diplomatice inedite” de Mark László-Herbert

La Editura Humanitas a apărut, de curând, volumul “Abdicarea regelui Mihai. Documente diplomatice inedite” de Mark László-Herbert, în colecţia “Istorie”.

“India. Scrieri despre cultura, istoria şi identitatea indiană” de Amartya Sen

Astăzi, 9 octombrie 2010, ora 18.00, la Afi Palace Cotroceni din Bucureşti va avea loc lansarea volumului “India. Scrieri despre cultura, istoria şi identitatea indiană” de Amartya Sen (introducere, traducere şi index de Mihaela Gligor). Apărută în colecţia „Biblioteca Indiană” a Editurii Casa Cărţii de Ştiinţă, cartea va fi lansată în cadrul Festivalului „Namaste India”, dedicat culturii şi civilizaţiei indiene. Prezintă prof. George Anca, preşedintele Asociaţiei Culturale Româno-Indiene. Amartya Sen ne oferă o extraordinară călătorie prin istoria şi cultura indiană. Rāmāyana şi Mahābhārata, Vedele şi Upanishadele, marele împărat Ashoka, călugării indieni ce au dus budismul în China, învăţaţii de la Nālānda, schimburile culturale dintre India şi China, contribuţiile extraordinare din lingvistică, matematică, astronomie, ştiinţe, sistemul zecimal, poezia lui Kālidāsa, înţelepciunea lui Akbar, arta mogulă, geniul lui Rabindranath Tagore, pioşenia lui Mahatma Gandhi, reprezentarea artistică a lui Satyajit Ray, sistemele calendaristice proprii, dezvoltarea economică, industria şi comerţul, politica naţionalistă sau cucerirea Spaţiului, teste nucleare sau politici identitare, toate acestea îşi găsesc locul în paginile eseurilor ce alcătuiesc volumul.

“Angelus” de Ruxandra Cesereanu

Astăzi, 9 octombrie 2010, ora 12:00, la Librăria Humanitas “Nicolae Steinhardt” (str. Universităţii nr.4, Cluj) are loc lansarea volumului “Angelus” de Ruxandra Cesereanu, Editura Humanitas. Evenimentul are loc în cadrul “Zilelor prozei”, ce se desfăşoară în perioada 8-9 octombrie 2010, la Cluj. La evenimentul de lansare vor participa: Irina Petraş, Mihaela Ursa, Alex Goldiş şi Ruxandra Cesereanu.

Dora Pavel îşi lansează “Pudră” la Cluj

Astăzi, 8 octombrie 2010, ora 13:30, la sediul Uniunii Scriitorilor din România- Filiala Cluj (Str. Universităţii nr.1) are loc lansarea volumului “Pudră” de Dora Pavel, în cadrul evenimentului “Zilele prozei”, desfăşurat la Cluj în perioada 8-9 octombrie 2010. Prezintă Alex Goldiş, Ovidiu Mircean şi Irina Petraş. Dincolo de orice parabolă a fardului şi măcinarii, a falsului şi deşertăciunii, romanul “Pudră” atinge zone incontrolabile ale umanului.

Ioan Groşan şi Mariana Gorczyca prezenţi la “Zilele Prozei”, la Cluj

Astăzi, 8 octombrie 2010, ora 17:00, la Librăria Book Corner se lansează, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, filiala Cluj Napoca, în cadrul celei de-a patra ediţii a “Zilelor Prozei”, romanul „Un om din Est” de Ioan Groşan şi romanul „Cadenţă pentru marş erotic” de Mariana Gorczyca.

„Teatrul românesc după 1989. Relaţiile sale cu spaţiul de expresie germană”, la Târgul de Carte de la Frankfurt

Târgul de Carte de la Frankfurt, ce se desfăşoară în perioada 6 - 10 octombrie 2010, găzduieşte un eveniment editorial de excepţie pentru teatrul românesc: prezentarea volumului „Das rumänische Theater nach 1989. Seine Beziehungen zum deutschsprachigen Raum” („Teatrul românesc după 1989. Relaţiile sale cu spaţiul de expresie germană”) (ediţie de Alina Mazilu, Medana Weident, Irina Wolf, editura Frank & Timme, Berlin, 2011). Alina Mazilu, secretarul literar al Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu, participă, alături de coeditoarele Irina Wolf (redactor Aurora-Magazin, Viena) şi Medana Weident (redactor Deutsche Welle Bonn), la prezentarea volumului „Das rumänische Theater nach 1989. Seine Beziehungen zum deutschsprachigen Raum (Teatrul românesc după 1989. Relaţiile sale cu spaţiul de expresie germană)”.

“Din copilăria unui hoher” de Dan Trif

De curând, la Editura Dacia XXI a apărut volumul “Din copilăria unui hoher” de Dan Trif, colecţia “Prozatori contemporani”.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508