AcasăAgenda de carte

Agenda de carte

Robert Șerban lansează ”Vorbesc în gând, cu voce tare”, la Timișoara

Vineri, 10 iunie 2016, ora 18.00, la Galeria Calpe din Bastionul Theresia din Timișoara, va avea loc lansarea cărții ”Vorbesc în gând, cu voce tare”, de Robert Șerban (Editura Casa de Pariuri Literare). Vor prezenta Marcel Tolcea și Adrian Marcu.

Top vânzări Herald la Bookfest 2016

Editura Herald a fost prezentă în acest an la Salonul Internaţional de Carte Bookfest, ediţia 2016, cu peste 350 de titluri și diverse noutăți editoriale. Ca în fiecare an, cititorii prezenți la târg au fost atrași de titlurile prezentate la standul Herald, titluri care acoperă o paletă largă de domenii: de la autoeducare, dezvoltare personală și spirituală, până la știință, psihologie și filosofie.

Lili Crăciun lansează ”Menajerele soacrei mele”, la Casa de Cultură a Studenților ”Grigore Preoteasa”

Joi, 16 iunie 2016, ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenților Grigore Preoteasa din București, în cadrul Cenaclului ”Marin Preda”, va avea loc lansarea cărții de proză scurtă ”Menajerele soacrei mele” – autor Lili Crăciun. Sunt așteptați peste 100 de invitați (cititori, prieteni, oameni de presă, scriitori, oameni politici). Cartea va fi prezentată de scriitorii Florin Iaru și George Cornel Popa. Și-a anunțat prezența și actorul de comedie Cătălin Iliescu care va citi un fragment. Moderatorul Cenaclului – domnul Mihai Bogatu.

Lansare ”TURB@”, în cadrul Street Delivery

Sâmbătă, 11 iunie 2016, ora 18.00, în cadrul Street Delivery, pe Strada Pictor Arthur Verona, va avea loc lansarea cărții ”TURB@”, un comic book despre iepuri care se „droghează” cu cărbune şi devin isterici..., de Ioana Trușcă, Justin Baroncea, Ioana Mischie, Ștefan Păvăluță & pandapanda.

Andrei Oişteanu, la ”Cercul literar” de la Cărtureşti Verona

Marţi, 7 iunie 2016, ora 19.00, la Librăria Cărtureşti Verona (Str. Arthur Verona nr. 13-15), Andrei Oişteanu va participa la a douăzecea ediţie a „Cercului literar” şi va dialoga cu Eugen Ciurtin despre seria de autor ce îi poată numele, iniţiată de Editura Polirom în 2012, şi despre cel mai nou volum al său apărut în această serie, ”Sexualitate şi societate. Istorie, religie şi literatură”, ediţie ilustrată, în curînd şi în format digital.

TOP vânzări ADENIUM la Bookfest 2016

Editura Adenium a participat la Salonul Internaţional de Carte Bookfest, ediţia 2016, cu multe noutăţi editoriale din domeniul literaturii pentru copii, albumelor de benzi desenate, istorie, beletristică sau literatură de specialitate. În cadrul Bookfest, Adenium a organizat douăsprezece evenimente de lansare, la care au participat importante personalități ale vieții culturale românești.

”Un palid punct albastru”, de Carl Sagan

La editura Herald, în colecția Mathesis, a apărut volumul ”Un palid punct albastru”, de Carl Sagan. Traducător: Walter Fotescu.

Bilanțul Grupului Editorial Trei, la Bookfest 2016

Cu multe titluri noi şi aşteptate de iubitorii de carte, cu reduceri substanţiale de până la 50% şi volume la preţul fix de 10 lei, Grupul Editorial Trei a avut unele dintre cele mai vizitate standuri de la Bookfest 2016.Autorul israelian Dror Mishani s-a întâlnit cu cititorii săi la această ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, iar Chris Simion şi-a lansat cartea ”În fiecare zi, Dumnezeu se roagă la mine” în faţa unui public numeros.

Cărţile autorilor israelieni, în topul celor mai bine vândute titluri la Bookfest

Cărţile autorilor israelieni prezenţi la ediţia din acest an a Bookfest se află în topul celor mai bine vândute titluri ale salonului de carte, conform datelor primite de la editurile partenere. ”Durere”, cea mai recentă traducere în limba română din opera Zeruyei Shalev, se află în fruntea clasamentului celor mai bine vândute titluri de ficţiune de la Polirom şi pe locul secund în topul general al editurii. "Durere", a cărui ediție în limba română a apărut în colecția „Biblioteca Polirom”, în traducerea din limba ebraică a lui Gheorghe Miletineanu, a fost descris de criticii de la Der Spiegel drept „cel mai bun roman al Zeruyei Shalev!”. Zeruya Shalev s-a întâlnit cu cititorii români în cea de a doua zi a Bookfest 2016, aceasta fiind unul dintre cele mai reuşite evenimente organizate de ţara invitată, Israel.

Jurnal de călător: Desirée Halaseh despre ”Spaţiul dintre nori. Cu rucsacul prin India”

”Spaţiul dintre nori. Cu rucsacul prin India” a apărut în această săptămînă în colecţia „Hexagon. Cartea de călătorie” a Editurii Polirom, cu fotografii de Iulian Ursachi, în curînd şi în ediţie digitală.Volumul va fi lansat în cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2016, duminică, 5 iunie, ora 13.30, la standul Editurii Polirom, Pavilionul C2, Romexpo, Bucureşti.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508