AcasăAgenda de carte

Agenda de carte

„Teatru”, de Cătălina Florina Florescu, lansat la Cărturești Carusel

Sâmbătă, 30 iunie 2018, ora 16:00, la Cărturești Carusel (București), va avea loc lansarea volumului „Teatru”, de Cătălina Florina Florescu (Editura Tracus Arte, 2018). Invitați: criticul de teatru Cristina Modreanu, criticul literar Nona Rapotan, prof. dr. Oana Chivoiu. Cu participarea actorilor: Alina Petrică și Rareș Florin Stoica. Moderator: Andra Rotaru.

Triplă lansare de carte, la librăria ”La Două Bufnițe”

Luni, 25 iunie 2018, ora 18:30, la Librăria ”La două Bufnițe” (Timișoara), va avea loc o triplă lansare de carte. Vor fi lansate volumele „Ei sunt printre noi (cartea monologurilor)”, de Mihai Ignat, Editura Tracus Arte, „Frigul”, de Mihai Ignat, colecția Vorpal, Editura Nemira, și „Jurnal de librar”, de Anca Zaharia, Editura Herg Benet. Invitați, alături de autori: Daniela Șilindean și Daniel Vighi. Moderator: Patricia Lidia.

Lansarea romanului „Pălăria Președintelui“ și sesiune de autografe, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu

Marți, 26 iunie 2018, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38), Editura Humanitas Fiction și Institutul Francez din București vă așteaptă la o întâlnire cu scriitorul francez Antoine Laurain, prilejuită de lansarea romanului ”Pălăria Președintelui”, câștigător al Premiilor Landerneau Découvertes și Relay des Voyageurs, recent apărut în limba română în traducerea lui Doru Mareș. La lansare vor participa, alături de Antoine Laurain, Marius Constantinescu și Mihaela Dedeoglu, jurnaliști culturali și Adina Dinitoiu, critic literar. Întâlnirea va fi moderată de Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction. Evenimentul va fi urmat de o sesiune de autografe.

Volumul „Teatru”, de Cătălina Florina Florescu, lansat la Tulcea

Vineri, 22 iunie 2018, ora 18:00, la Art Cafe „Casa Avramide” (Tulcea), va avea loc lansarea volumului „Teatru”, de Cătălina Florina Florescu (Editura Tracus Arte, 2018). Alături de autoare vor fi prezenți actorii Irina Naum, Cristi Naum și Mihai Gălățan (Teatrul „Jean Bart”), criticul literar Nona Rapotan și jurnalistul Petru Țincoca.

Concert sitar & lansarea cărții „Doctrina Vibraţiei” de prof. Mark Dyczkowski

Marţi, 26 iunie 2018, ora 18.30, Editura Herald şi Hermitage. Urban spiritual hub (Str. Mihai Eminescu, nr. 127) vă invită la un eveniment special, ”Freamătul Inimii spirituale - Doctrina Vibraţiei în śivaismul caşmirian”, lansarea cărţii „Doctrina Vibraţiei” a prof. Mark Dyczkowski, care va oferi în încheierea acestui eveniment şi un concert de sitar. Se va discuta despre śivaismul non-dualist caşmirian alături de invitaţii: prof. Mark Dyczkowski, discipol al ultimului maestru al śivaismului caşmirian, Swami Lakshmanjoo şi posesor al unui doctorat la Universitatea Oxford cu specializarea śivaism caşmirian, sub îndrumarea prof. Alexis Sanderson, Adrian Moldovan, profesor de yoga şi Mihai Liţă, coordonatorul colecţiei Tantra a Editurii Herald. Evenimentul va fi moderat de Sorin Lucaci (PR Editura Herald). AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.

O transpunere inedită a tragediei „Othello“ în climatul plin de prejudecăți al unei școli americane de la începutul anilor ’70 – lansarea romanului „Băiatul...

Miercuri, 20 iunie 2018, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr. 38), Editura Humanitas Fiction vă aşteaptă la lansarea bestsellerului internațional ”Băiatul cel nou” de Tracy Chevalier, al cincilea volum al Proiectului Hogarth Shakespeare, recent apărut în limba română în traducerea lui Vali Florescu, interpretarea în cheie modernă a piesei ”Othello” de William Shakespeare. Tracy Chevalier transpune tragedia shakespeariană la începutul anilor 1970, într-o școală dintr-o suburbie a Washingtonului, unde puștii bat mingea, sar coarda, se îndrăgostesc cu repeziciune și cu tot atât de multă ușurință își însușesc prejudecățile părinților și ale profesorilor. Interpretarea concisă și electrizantă semnată de binecunoscuta scriitoare americană pune în lumină consecințele rarismului, geloziei și fricii. La eveniment vor participa directorul British Council România, Nigel Bellingham, scriitoarele Ioana Nicolaie și Ioana Pârvulescu și bloggerul cultural Laura Câlțea. Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction, va fi moderatorul întâlnirii.

Lansarea cărții „Eminescu: Kavita / Eminescu: Poezii”, ediție bilingvă (bengali-română), la MNLR

Vineri, 22 iunie 2018, ora 18.00, în grădina Muzeului Național al Literaturii Române din București, Str. Nicolae Crețulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe), Editura Cununi de stele și Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la lansarea cărții „Eminescu: Kavita / Eminescu: Poezii”, ediție bilingvă, bengali-română, traducerea în bengali fiind realizată de Amita Bhose, profesoară, traducătoare, exegetă a operei eminesciene – cu doctorat în Eminescu. Participă: Excelența Sa Thanglura Darlong, ambasadorul Indiei la București; Partha Ray, consilier al ambasadei Indiei la București; Carmen Mușat-Coman, editura Cununi de stele. Amfitrion - Loreta Popa, Muzeul Național al Literaturii Române. Actrița Rodica Mandache și studenții săi vor da glas poeziei eminesciene și Iuliana Nălățan va susține un recital de dans clasic indian. Cartea a apărut cu sprijinul financiar al Ambasadei Indiei la București. Intrarea este liberă, în limita locurilor posibile.

Lansarea cărții ”Dansul Furiei”, de Harriet Lerner

Miercuri, 20 iunie 2018, ora 18:00, editura Herald vă invită la evenimentul „Furia – Cum putem gestiona emoțiile intense” – lansarea cărții ”Dansul Furiei” de Harriet Lerner și dezbateri pe marginea volumului cu Oana Luiza Rebega, doctor în psihologie, psiholog clinician și consilier psihologic și Gabriela Domnița, psiholog clinician și psihoterapeut. Evenimentul va fi găzduit de Librăria Bookstory din Cluj-Napoca (Bulevardul Eroilor Nr. 8). ”The Dance of Anger (Dansul furiei)” este bestseller New York Times, cu vânzări care depășesc trei milioane de exemplare, și a fost tradus în mai mult de treizeci și cinci de limbi. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.

„Mărturii încrucişate. Faptul creştin în era smartphone”

Joi, 21 iunie 2018, ora 18.00, Librăria Sophia vă invită la prezentarea cărţii "Mărturii încrucişate. Faptul creştin în era smartphone". Invitaţi la eveniment sunt: Radu Preda, Răzvan Bucuroiu, Teodor Baconschi.

Lansarea volumului colectiv de proză scurtă ”AMPRENTE PE CERUL ÎNSTELAR” – coordonator Camelia Pantazi Tudor

Vineri, 22 iunie 2018, ora 16.30, la Casa de cultură Friedrich Schiller - str. Batiștei nr. 15, sector 2, București, Editura ASTRALIS vă invită la lansarea volumului colectiv de proză scurtă ”AMPRENTE PE CERUL ÎNSTELAR” - coordonator Camelia Pantazi Tudor. Prezintă: Luminița Zaharia, Geo Călugăru, Lucian Gruia. Lectură: actorii Magda Băcescu și Ștefan Apostol. Autorii sunt invitați să citească fragmente din textele proprii și să-și prezinte succint activitatea literară.Un moment muzical deosebit va fi susținut de mezzosoprana Sonia Hazarian, la pian: Tiberiu Chiranuș. Moderator: Camelia Pantazi Tudor – director editura ASTRALIS.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508