AcasăAgenda de carte

Agenda de carte

Lansarea romanului „Septembrie poate aștepta“ de Susana Fortes, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu

Marți, 8 octombrie 2019, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bld. Regina Elisabeta nr.38), Editura Humanitas Fiction vă invită la lansarea romanului Septembrie poate aștepta de Susana Fortes , recent apărut în colecția „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu. Pasionant prin mister și intrigă psihologică, romanul Septembrie poate aștepta pune sub lupa cititorului Londra din timpul Blitzkrieg-ului și imediat după război – o lume a intrigilor și a spionajului –, dar și frenetica metropolă actuală, care fascinează prin istorie, memoria locurilor și literatură. Vor vorbi despre carte scriitoarele Ana Barton și Ana Maria Caia și traducătoarea romanului, Cornelia Rădulescu. În partea a doua a evenimentului, actrița Marcela Motoc va citi un fragment din roman. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction.

Prezentarea cărții „Despărțirea de Goethe”, de Constantin Noica

Joi, 10 octombrie 2019, va avea loc, în Sala de Conferințe a Institutului Român de Cultură și Cercetate Umanistică de la Veneția prezentarea cărții “Despărțirea de Goethe” a filosofului român Constantin Noica (1909-1987). Raportul lui Constantin Noica cu opera lui Goethe este complex și de lungă durată, parțial întrerupt de vicisitudinile istoriei (al Doilea Război Mondial, intrarea României imediat după război în orbita Uniunii Sovietice, instaurarea terorii comuniste și epurările politice care au atins și părți largi ale intelectualității etc.).

Volume semnate de Monica Săvulescu Voudouri, lansate la Cluj

Sâmbătă, 12 octombrie 2019, ora 12:00, la Book Corner Librarium (Bdul. Eroilor nr. 15, Cluj) va avea loc lansarea volumelor ”O lume, două lumi” (Editura Tracus Arte) și ”Singurătatea bărbaților” (Editura Eikon), ambele semnate de Monica Săvulescu Voudouri. Invitați alături de autoare: prof. univ. dr. Ion Pop și conf. univ. dr. Alina Branda.

O antologie despre 100 de personalități maghiare din România arată că zidul prejudecăților poate fi demolat

Cartea „100 de ani, o sută de personalităţi maghiare reprezentative din România”, publicată de Editura Fundației pentru Școală, va fi lansată marți, 8 octombrie 2019, de la ora 18.00, în Sala Mare a Institutului Cultural Român (ICR), în prezența președintelui UDMR, Hunor Kelemen, a scriitorului Béla Markó, a cercetătorului de la Academia Română, Cosmin Popa, și a editorului Zoltán– Csaba Novák. Din partea Institutului Cultural Român,vicepreședintele ICR, Krizbai Béla Dan,va fi gazda evenimentului, iar în calitate de moderator va fi Ovidiu Nahoi, redactor-șef RFI România.

Lansarea volumului de interviuri „Taifas… cu prietenii”, de Rodica Rodean

Sâmbătă, 12 octombrie 2019, ora 11:00, la Muzeul Unirii Iaşi, va avea loc lansarea volumului de interviuri „Taifas... cu prietenii”, autor-Rodica Rodean, prefaţat de scriitorul Mircea Radu Iacoban. Volumul cuprinde 14 interviuri pe aceeaşi temă, prietenia, cu: Liviu Apetroaie, Florin Buciuleac, Daniel Corbu, Vasilian Doboş, Dan Jumară, Carmelia Leonte, Emilian Marcu, Iulian Negru, Nicolae Panaite, Emilia Pavel, Silvia Popa, Indira Spătaru, Cassian Maria Spiridon, Valentin Talpalaru – oameni de cultură din municipiul Iaşi.

Întîlnire cu Simona Antonescu la Cărtureşti Verona

Marţi, 8 octombrie 2019, ora 19.00, la Librăria Cărtureşti Verona (Str. Arthur Verona 13-15), va avea loc lansarea volumului ”Ultima cruciadă”, de Simona Antonescu, recent apărut în colecţia „Fiction LTD” a Editurii Polirom. Vor vorbi, alături de autoare: Laura Câlţea, Paul Cernat. Va modera: George Onofrei.

Lansarea cărții ”O inimă pentru inimi”- Confesiuni prof. dr. Maria Dorobanțu, autor Maria Timuc

Joi, 10 octombrie 2019, ora 18.30, la Sala Dalles din București - B-dul Nicolae Bălcescu, nr.18 (lângă Hotel Intercontinental), va avea loc lansarea cărții ”O inimă pentru inimi”- Confesiuni prof. dr. Maria Dorobanțu, autor Maria Timuc. Invitați speciali: Acad. Dumitru Radu POPESCU; Prof. Dr. Mircea Nicolae PENESCU; Prof. Andrei PLEȘU. Evenimentul, organizat de Editura Dharana și Universitatea Populară Ioan I. Dalles din București, se va încheia cu o sesiune de autografe și un cocktail. Timp de desfășurare: Orele 18.30 – 20.30.

„Femeia care și-a pierdut bărbatul”, de Sādegh Hedāyat: lansare-spectacol la Bacău

Joi, 17 octombrie 2019, ora 18:00, la Teatrul Municipal „Bacovia” (Bacău) va avea loc un spectacol prilejuit de apariția volumului Femeia care și-a pierdut bărbatul, de Sādegh Hedāyat, Editura Tracus Arte, traducere din limba persană, prefață, note şi comentarii de Gheorghe Iorga. Invitați: Ali Asghar Rahimi (Iran), Gheorghe Iorga, Bianca Bor, Geo Popa, într-un spectacol imaginat și realizat de Gheorghe Geo Popa. Evenimentul are loc în cadrul Simpozionului Național de Estetică, ediția a XXIV-a.

”Lagărul 33”, de Lilia Bucec-Zanardelli, la Librăria din Centru

Joi, 10 octombrie 2019, ora 18.15, la Librăria din Centru (bd. Ștefan cel Mare, nr.126) din Chișinău, va avea loc lansarea volumului ”Lagărul 33”, de Lilia Bucec-Zanardelli, apărut la Editura Cartier în colecția Rotonda, coordonată de Em.Galaicu-Păun. Romanul a apărut simultan și în italiană, la Editura Albatros, Roma. Sesiune de autografe. Alături de autor vor participa: Maria Șleahtițchi, scriitor; Valeriu Turea, diplomat, journalist; Claudia Partolea, scriitor. Moderator: Em. Galaicu-Păun, redactor-șef al Editurii Cartier.

Despre ”Înțelegerea ADHD și primii pași în lupta cu dependențele”, la Librăria Luceafărul

Marți, 15 octombrie 2019, ora 18.30, Editura Herald şi Librăria Luceafărul CLB din Bucureşti (Bulevardul Unirii, nr. 10, bloc 7B, București) vă invită la evenimentul „Înțelegerea ADHD și primii pași în lupta cu dependențele” desfăşurat în cadrul campaniei naţionale „Te aşteptăm în librărie!”. AgențiadeCarte.ro este partener media.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508