AcasăAgenda de carte

Agenda de carte

Dicționarul multimedia al teatrului românesc a ajuns la cea de-a treia ediție

De aproape trei decenii, breasla critică din România proiectează un Dicționar teatral care a rămas un vis nerealizat, în ciuda mai multor tentative de a-l transforma în realitate. La 30 de ani de la Revoluție, această situație a încetat prin lansarea în iulie 2020 a Dicționarului multimedia al teatrului românesc, produs de Asociația Română Pentru Promovarea Artelor Spectacolului - ARPAS în parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj și Universitatea de Arte din Tg. Mureș. Proiectul este curatoriat de criticul de teatru Cristina Modreanu. ”Dicționarul multimedia al teatrului românesc - Post 1989” continuă în acest an prin adăugarea de nou conținut unui proiect creat integral online, care profită de potențialul noilor media pentru a trezi interesul noilor generații pentru trecutul recent al scenei românești.

Lansare de carte, cu participarea autorului: Dr. Tony Nader, ”Un ocean nemărginit de Conștiință”

Marți, 20 septembrie 2022, ora 19.00, la Librăria Cărtureşti Verona Demisol (Str. Pictor Arthur Verona 13-15, Bucureşti), va avea loc lansarea volumului ”Un ocean nemărginit de Conștiință. Răspunsuri simple la marile întrebări ale vieții” de Dr. Tony Nader, publicat de curând la Editura Polirom, în colecția Hexagon. Dr. Tony Nader va participa la eveniment LIVE via zoom și va intra în dialog cu publicul.

Revista ”Scena.ro”: Sfârșit de vară, început de stagiune

Se lansează cel de-al treilea număr al Scena.ro din acest an la sfârșitul unei veri în care publicul s-a reîmprietenit cu scena, teatrul a ieșit din nou în spații neconvenționale, iar veștile despre o stagiune ”normală”, o ”normalitate” diferită, adaptată, sub semnul reinventării, dau speranță tuturor celor activi în teatru, dar și spectatorilor lor. Festivalurile internaționale de la Avignon și Edinburgh și-au revenit complet după ultimii ani de tatonări, iar relatările semnate de Mirella Patureau, Oana Cristea Grigorescu și Oltița Cîntec refac atmosfera festivalieră din această vară.

Lansare de carte și ședință de autografe: Petre Barbu, ”Vremea tatălui”

Petre Barbu îşi aşteaptă cititorii, joi, 15 septembrie 2022, de la ora 19.00, pe terasa Librăriei Humanitas Kretzulescu (Calea Victoriei 45, Bucureşti), la o discuţie despre noul său roman, ”Vremea tatălui”, publicat de curând în colecția Fiction Ltd. a editurii Polirom. Invitați, alături de autor: Luminița Corneanu și Ovidiu Șimonca. Moderator: Alexandru Catalan. Evenimentul se va încheia cu o ședință de autografe. Despre carte: Alecu Ancuțescu își poartă greu cei aproape 60 de ani. Lumea lui îl dezamăgește și îl înspăimântă, iar violența i-a devenit, pe negândite, firescul. Nici nu mai știe de când Larisa, soția sa pe care odată a adorat-o, e o alcoolică veșnic arțăgoasă ori de când Oana, fiica lor de 15 ani pe care o iubește nemăsurat, s-a lepădat de orice afecțiune filială față de el. Egreta Office, clădirea de birouri unde e paznic de 15 ani, a rămas singurul loc în care mai poate să simtă că nu e pe de-a-ntregul ratat.

Seară literară de excepție, la mijloc de septembrie, la Casa Filipescu-Cesianu

Asociația Creatorilor de Ficțiune și revista Ficțiunea OPTm, în colaborare cu Muzeul Municipiului București - Muzeul Vârstelor, au lansat un ciclu estival de evenimente dedicate lecturilor, discuțiilor, momentelor de performing art, care se desfășură sub genericul: „Deznodământul nu contează” în fiecare zi de miercuri a lunii septembrie, începând cu ora 18.00, la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei 151). Încurajați de participarea entuziastă și de un public minunat, organizatorii propun invitați de prestigiu și teme din ce în ce mai interesante pentru iubitorii de literatură.

Eveniment editorial: ”Crivacul” de Gabriela Toma

În curând, la Editura Tracus Arte din București va fi lansat un nou volum semnat de Gabriela Toma, una dintre cele mai profunde și mai autentice voci ale poeziei române contemporane. Titlul acestei noi apariții editoriale este ”Crivacul” și este însoțit pe coperta a IV-a de recomandările lui Florin Piersic jr. și Gavril Pătru. Cum am declarat recent la lectura sa de la Maratonul de Poezie și Jazz: ”Gabriela Toma oferă cititorului profesionist de poezie un imaginar poetic ce pendulează între mitologiile subiective și geografiile mentale românești ori mexicane.” (Dan Mircea Cipariu) ”Am citit poemele Gabrielei Toma în condiții optime. Adică. Am printat textul primit pe mail, am dat drumul la mica mea boxă bluetooth, am umblat în smartphone și am dat play unui album al lui Manu Katché. Apoi am făcut avioane din foile A4 și le-am aruncat prin toată camera. În jazz, nu am cum să ghicesc următoarea notă, sau când anume se va hotărî un muzician să intervină în ansamblu. La fel ca în poezie. Un haos controlat. O evadare din concret. Timp suspendat. Mai presus de orice meditație fake de pe YouTube.”, a scris pe coperta a IV-a Florin Piersic jr. ”Uneori, poeții uită că beneficiarul emoțiilor și imaginației lor este cititorul, spectatorul, ascultătorul... și încearcă atât de mult să complice cuvintele încât, de cele mai multe ori, în final, destinatarul abandonează, renunță! Ce frumoase’s emoțiile și trăirile ce lovesc în inimă atunci când sunt eliminate filtrele intelectuale ale expeditorului! Îndrăgostiți, nostalgici, părinți, copii, depresivi și optimiști, tineri, bătrâni, femei, bărbați, orice purtător de suflet se va regăsi în cel puțin o pagină, o frază, un cuvânt al acestui volum de stări și emoții!”, a scris Gavril Pătru.

Receptarea literaturii italiene în România în „Orizonturi culturale italo-române”

Numărul din septembrie al revistei bilingve „Orizonturi culturale italo-române” stă sub semnul italienisticii româneşti. În deschidere, Afrodita Carmen Cionchin prezintă, pornind de la baza de date ”Scriitori italieni traduși în română”, pe care o îngrijeşte şi care este consultabilă în revistă, un prim amplu studiu privind receptarea literaturii italiene în România în anii 1990-2022, analizând cantitativ numărul de traduceri publicate, care depăşeşte 2.000 de apariţii, cu un total de 290 de edituri. Autoarea enumeră cele mai traduse cărţi italiene (și primele ediții), clasifică editurile românești în funcție de numărul de titluri italiene publicate, cu numeroase observaţii, semnalări şi propuneri.

Cristian Tudor Popescu la Galați: întâlnire cu cititorii la Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”

Miercuri, 14 septembrie 2022, începând cu ora 18.00, la Biblioteca Judeteană „V.A. Urechia” din Galați (Str. Mihai Bravu 16), Sala „Mihai Eminescu”, va avea loc o întâlnire cu Cristian Tudor Popescu, prilejuită de apariția volumului ”Dumnezeu nu e mort. Interceptări. Note informative”, apărut de curând la Editura Polirom. Gazdele evenimentului: Doru Căstăian și Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”. Parteneri: Librăriile Humanitas, Biblioteca Judeteană „V.A. Urechia” Galați.

Teatrul văzut prin lentila Securității: lansare de carte la Festivalul de Teatru Piatra Neamț

Volumul ”Teatrul ca rezistență. Oameni de teatru în arhivele Securității” de Cristina Modreanu, apărut de curând la Editura Polirom, va avea prima lansare în cadrul Festivalului de Teatru de la Piatra Neamț, ediția cu numărul 33, care se va desfășura în perioada 5-18 septembrie 2022. Lansarea va avea loc marți, 13 septembrie, începând cu ora 16.00, la Muzeul de Artă din Piatra Neamț (Piața Libertății 1), în parteneriat cu Librăriile Humanitas, iar alături de autoare vor vorbi dramaturga regizoare Gianina Cărbunariu și critica de teatru Mirella Patureau.

Întâlnire cu George C. Dumitru la Librăria Humanitas Kretzulescu: ”Fericire”

Editura Polirom vă așteaptă joi, 8 septembrie 2022, începând cu ora 19.00, pe terasa Librăriei Humanitas Kretzulescu (Calea Victoriei 45, Bucureşti), la o întâlnire cu George C. Dumitru și noul său volum, ”Fericire”, apărut de curând în colecția Ego. Proză. Alături de autor, vor vorbi despre carte Florina Pîrjol și Victor Cobuz. Discuția va fi urmată de o ședință de autografe.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508