Sâmbătă, 23 martie 2024, în intervalul orar 20:30 – 21:30, peste 10.000 de copii și tineri din corurile și ansamblurile Programului Național Cantus Mundi se vor reuni simultan în toată țara și vor marca Ora Pământului prin concerte, recitaluri și evenimente muzicale, pentru a transmite un mesaj de solidaritate și armonie cu Pământul.
Aflate la cea de a 9-a ediție, Premiile AFCN continuă să fie prilej de întâlnire cu organizațiile neguvernamentale care și-au dedicat activitatea în anul 2023 proiectelor culturale. Inițiat în 2005 de Administrația Fondului Cultural Național cu ocazia împlinirii a zece ani de activitate, acest proiect și-a propus să aducă o recunoaștere necesară activității organizațiilor neguvernamentale care activează în sectorul cultural.
Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Biblioteca Metropolitană București și Uniunea Scriitorilor din România – Filiala București Poezie, vă invită joi, 21 martie 2024, de la ora 13.00, la sediul Bibliotecii Metropolitane din Str. Tache Ionescu nr. 4, la un eveniment dedicat Zilei Mondiale a Poeziei. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.
ICR Chișinău în colaborare cu Universitatea de Stat din Moldova și Asociația Tinerilor Diplomați din Republica Moldova organizează, pe data de 25 martie 2024, ora 14.00, pentru a marca Unirea Basarabiei cu România, o conferință urmată de proiecția documentarului Maria - inima României (2018, regia Trevor Poots). Evenimentul va scoate în evidență rolul jucat de Regina Maria în procesul de pregătire și unire a provinciilor istorice românești și, în special, contribuția ei în recunoașterea României Întregite de către marile puteri europene.
Vineri, 22 martie 2024, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (B-dul Regina Elisabeta 38, București), va avea loc o întâlnire a scriitorului Bogdan Suceavă cu cititorii bucureșteni. Autorul va citi un fragment în avanpremieră din volumul la care lucrează în prezent, iar lectura va fi urmată de un dialog cu Ovidiu Șimonca și Péter Demény.
Cel mai de succes titlu al momentului din domeniul parentingului, cartea ”Metoda Good Inside. Bunătatea interioară a copilului tău” a transformat-o pe autoarea acesteia, de profesie psiholog clinician și mamă a trei copii, în „The Millennial Parenting Whisperer”, potrivit revistei TIME Magazine. Dr. Becky Kennedy a devenit astfel cea mai ascultată voce în rândul părinților, în special al celor născuți în perioada anilor ’80-`90, datorită metodei pe care a dezvoltat-o. Și care nu doar că schimbă complet modele anterioare folosite în creșterea copiilor, dar le oferă părinților multă înțelegere și susținere, împreună cu strategii simple și ușor de aplicat. Cu scopul de a gestiona mai eficient provocările legate de acest subiect, în mediul de astăzi caracterizat de lipsa timpului și de mai mulți factori stresori sociali și profesionali.
Radio România Cultural readuce singura gală care premiază toate domeniile culturii din România pe scena Teatrului Odeon din București. La evenimentul care va avea loc pe data de 22 aprilie, de la ora 19,00, vor fi acordate premii la opt secțiuni, două premii speciale și un premiu de excelență, care vor recunoaște reușite și evenimente extraordinare. Gala va fi prezentată de actorii Andi Vasluianu și Elvira Deatcu.
Actorul şi regizorul Cristian Șofron, Directorul Teatrului ”Stela Popescu” din București, va primi Premiul pentru întreaga activitate la Gala Premiilor Uniunii Teatrale din Moldova (UNITEM), ediția a XXIII-a.
Gala Premiilor UNITEM 2024 va avea loc la 25 martie 2024, ora 17.00, în sala Teatrului Național SATIRICUS I.L. Caragiale din Chișinău şi va fi transmisă în direct la Moldova 1 şi pe portalul on-line Privesc.Eu.
În anul centenarului său, Institutul Francez din România organizează cea de-a 28-a ediție a FESTIVALULUI FILMULUI FRANCEZ ce se va desfășura în perioada 21-24 martie 2024 la Timișoara (Cinema Victoria, str. C. Porumbescu, nr. 2), precum și în alte 12 orașe din țară.
„Andreea Răsuceanu este o prozatoare extraordinară, o creatoare originală de lumi actuale și apuse, zdruncinate de drame individuale și colective, conturate cu precizie realistă și învăluite într-o copleșitoare poezie a crepuscularului.” (Gabriela Gheorghișor)
În perioada 23 martie-17 aprilie 2024, Andreea Răsuceanu va avea mai multe întâlniri cu cititorii din Timișoara, Cluj și Iași, prilejuite de lansarea romanului ”Linia Kármán”, apărut de curând la Editura Polirom, în colecția „Fiction Ltd.”. Mai jos, programul complet de evenimente.