Biblioteca Metropolitană București, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, este partener al evenimentului „Epilepsia: Descoperă, Învață, Sprijină”, organizat, pe 26 martie 2024, de Asociația Kinetobebe și platforma educațională NABU, pentru a marca Ziua Mondială de Luptă Împotriva Epilepsiei. Evenimentul își dorește să aducă în prim plan importanța conștientizării și sensibilizării populaţiei, cu privire la epilepsie, susţinerea pacienţilor şi a familiilor acestora.
După 3 reprezentații reușite în Brașov, Târgu Mureș și Timișoara, miercuri, 27 martie de la ora 19:00, Asociația ChitaraNova vă invită la concertul din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”. Acest proiect ajunge 5 orașe din România iar cea de a patra oprire va avea loc la Filarmonica Oltenia Craiova. Evenimentul vă propune pentru audiție o serie de 3 concerte scrise pentru chitară și orchestră dar adaptate pentru instrument solist și ansamblu cameral de corzi. Concertul începe la ora 19:00 iar biletele sunt disponibile pe site-ul Filarmonicii Oltenia Craiova cât și la casa de bilete.
”Anul filmelor de artă” de la Muzeul Național de Artă al României a debutat cu proiecția ”Tițian. Imperiul culorii”, eveniment sold out, care a încântat publicul de toate vârstele, și continuă vineri, 5 aprilie, de la ora 19:00, cu proiecția filmului documentar ”Jeff Koons. Portretul unei vieți”. Proiectul, realizat de Happy Cinema în parteneriat cu Muzeul Național de Artă al României, invită publicul iubitor de frumos, în perioada martie-decembrie 2024, la o serie de proiecții lunare de filme documentare de artă spectaculoase în Sala Auditorium a MNAR (intrarea Str. Știrbei Vodă nr. 1).
În data de 21 martie, cu ocazia Zilei Mondiale a Poeziei, Centrul European Pentru Excelență Culturală în parteneriat cu Primăria Bistrița și Centrul Cultural Municipal George Coșbuc a organizat GALA PREMIILOR REȚEAUA LITERARĂ la palatul Culturii din Bistrița unde sala a fost arhiplină (toate cele 340 de locuri au fost ocupate)
Evenimentul a avut în deschidere și un Concert Extraordinar cu Noua Orchestră Transilvană: Anotimpurile de Vivaldi. La Gala Premiilor a rostit un cuvânt de deschidere Ioan Turc, primarul municipiului Bistrița
Invitatul special a fost scriitorul Mircea Pricăjan, redactor șef al revistei Familia, președinte al juriului, cel care a deschis plicurile și a anunțat câștigătorii Concursului Național de Literatură “Rețeaua Literară” – ediția a VII-a, concurs organizat de Centrul European Pentru Excelență Culturală în parteneriat cu Primăria Bistrița, Centrul Cultural Municipal George Coșbuc, Muzeul Național al Literaturii Române și Editura Tracus Arte, sub egida PEN România.
CORUL ACADEMIC RADIO - cea mai longevivă formaţie vocal-simfonică din România, ce marchează anul acesta 84 de ani de la înființarea sa (în 1940) – vă invită la Sala Radio la un frumos concert de muzică franceză, derulat sub bagheta dirijorului CIPRIAN ȚUȚU.
Joi, 28 martie 2024 (de la 19.00), veți asculta partituri semnate de mari compozitori ce au marcat istoria muzicii franceze, ca Guillaume Dufay, Jean Philippe Rameau, Marc-Antoine Charpentier, Gabriel Fauré, Hector Berlioz, Ernest Chausson, Francis Poulenc ș.a.
În ipostază solistică îi veți aplauda pe Valentina Verlan, Georgiana Simonov, Grazziela Frangulea, Nicolae Simonov, Cristian Paraschiv, Teodor Vădana, Cornel Popușoi, Aurel Frangulea, Ștefan Voicu și pe instrumentiștii Carmen Săndulescu – pian/clavecin, Liviu Ofițeru și Grigore Băleanu – percuție. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului, miercuri, 27 martie 2024, de la orele 16:00, 17:00 și 18:00, Teatrul Național din Timișoara organizează la Sala 2, în Parcul Civic, tururile ghidate SALA 2, PUNCT! MAI DEPARTE, SALA 2023!
În perioada 2-7 aprilie 2024, Andreea Răsuceanu se va afla într-un turneu în Bulgaria, destinat promovării romanului ”O formă de viață necunoscută”, apărut în luna februarie la ICU Publishing House. De asemenea, Andreea Răsuceanu este invitată a Festivalului Internațional „Literary Talks” din Sofia, ce se va desfășura între 4 și 6 aprilie. De-a lungul timpului, la festival au fost invitate unele dintre cele mai importante voci ale literaturii contemporane: Salman Rushdie, Olga Tokarczuk, Sofi Oksanen, Dubravka Ugrešić etc.
Sâmbătă, 23 martie 2024, la ora 16.00, la Humanitas Cișmigiu (bdul Regina Elisabeta, nr.38, București) Editura Cartier vă invită la o discuție despre cum facem ”Când istoria vine peste noi”, pornind de la romanele ”Sfârșitul lumii e un tren”, de Daniela Rațiu, și ”Povestea domniței Marina și a basarabeanului necunoscut”, de Tatiana Niculescu, apărute la Editura Cartier. Volumele ficționalizează istorii răvășitoare de familie despre refugiul din Basarabia în România în cel de-Al Doilea Război Mondial.
Muzeul Național al Țăranului Român vă invită joi, 28 martie 2024, la ora 18.30, la Sala Noua Galerie, la vernisajul expoziției de pictură ”Recunostință”, a pictorilor Gheorghe Berindei și Mirabela Bedereagă. Opera artiștilor și semnificația momentului vor fi prezentate de criticul de artă Luiza Barcan, care este și curatorul expoziției.