Agenția de cArte

Agenția de cArte
38724 ARTICOLE17 COMENTARII

Un nou sezon din Clubul de carte Burcash by Editura ap!, care explorează o varietate de teme esențiale pentru dezvoltarea personală și profesională

Clubul de carte Burcash by Editura ap! este locul unde pasiunea pentru lectură se întâlnește cu discuțiile captivante și surprizele neașteptate. Cu un nou sezon plin de entuziasm și idei inteligente, clubul online îi invită pe iubitorii de carte și pe cei curioși din fire la un dialog captivant și util despre cărți, unde vor avea ocazia să învețe lecții de viață și profesionale desprinse din titlurile publicate la Editura ap!. Gazda clubului de carte este Eusebiu Burcaș, Senior Consultant, Trainer & Financial Coach, autor a numeroase articole în publicații și reviste de specialitate. Din 2006, Eusebiu a susținut prezentări și workshopuri la importante evenimente TEDx, Business Days, Business Edu, HART HR Strategic, Conferința Națională a Directorilor de Vânzări, Conferința JCI, Leadership Summit și multe altele.

Evenimentul de știință al anului 2024: The Future of Humanity cu Prof. Michio Kaku – pentru prima dată în România

Unul dintre cei mai respectați fizicieni și oameni de știință ai timpului nostru, Prof. Michio Kaku vine pentru prima data în România, la un eveniment de mare anvergură, care va avea loc în București, la Sala Palatului, pe data de 21 Octombrie. Prof. Michio Kaku va aborda într-o prezentare excepțională un subiect de interes global: Cum poate arăta viitorului omenirii și ce ne așteaptă?

Noutăți Cartier: mai 2024 (Rotonda, poezie)

Aproape nimic sigur, de Robert Șerban (Rotonda). Broșată, 96 pag. „Sub un titlul înşelător, Aproape nimic sigur, Robert Şerban ne face părtaşi ai certitudinilor sale lirice. Poezia scrisă acum a atins un platou, o viteză de croazieră ce-i asigură robusteţea şi expresivitatea. Noutatea radicală adusă de acest volum constă în modificarea statutului confesiv al demersului poetic. Creaţia anterioară a lui Robert Şerban trăia din fervoarea amintirii, apropiate sau îndepărtate, supusă unui „tratament fabulatoriu” menit să confere lustru livresc unor întâmplări ce ţineau de intimitatea percepută adeseori pe latura visceralităţii ei. Acum, printr-un pas făcut în lateral, dar care, în ordinea valorii, e un pas înainte, poemul devine o reflecţie cu acute nuanţe filozofice, irigat de apele amniotice ale unei melancolii conştientă de propria precaritate. Prin repetate, neobosite răsuciri spre sine ale eului, tăria, forţa, amploarea sensului sunt potenţate de semi-tonurile unui vaier existenţial absorbit, la rândul lui, de eleganţa versului şi de subtilitatea modulării vocii.” (Mircea Mihăies)

M-UCENICII / A Friendship. Paul GHERASIM / Christian PARASCHIV

Muzeul Național al Țăranului Român, în parteneriat cu Galeria Romană, are bucuria de a vă invita la vernisajul expoziției M-UCENICII / A Friendship, Paul Gherasim (1925-2016) și Christian Paraschiv, marți, 28 mai 2024, ora 18:00, la Sala Tancred Bănățeanu.

Record istoric de concurenți înscriși la secțiunile instrumentale ale Concursului Internațional George Enescu din acest an

Recent s-au încheiat înscrierile pentru secțiunile violoncel, vioară și pian ale celei de-a XIX-a ediții a Concursului Internațional George Enescu ce se va desfășura la București în perioada 31 august – 27 septembrie 2024. 555 de tineri muzicieni din 57 de țări au aplicat la Concursul Enescu, stabilind un record istoric în ceea ce privește participarea la acest prestigios concurs internațional, un proiect cultural finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii ce se află sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. 

Expozitia foto-documentară „Vocile Zidului. Dacii și Zidul lui Hadrian” ajunge la Londra

În urma succesului de care s-a bucurat în luna martie la Carlisle, unde a putut fi admirată în catedrala orașului, apoi, în perioada 8 - 17 mai la Consulatul României la Manchester, expozitia foto-documentară "Voices from the Wall. Dacians and Romanians in Britain" / „Vocile Zidului. Dacii și Zidul lui Hadrian” ajunge la Londra. 

Povestea fascinantă a medicului Gheorghe Marinescu, readusă în atenția publicului

Muzeul Municipiului București invită publicul la vernisajul expoziției „Gheorghe Marinescu - o viață dedicată muncii, științei, progresului”, eveniment care va avea loc pe data de 24 mai, ora 18.00, la Palatul Suțu (Bd. Ion C. Brătianu, nr 2).

”Te cuprind” este mai mult decât o îmbrățișare. Bookfest 2024

Astăzi, 23 mai 2024, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, a avut loc conferința de presă dedicată ediției Bookfest din acest an. în prezența jurnaliștilor și a iubitorilor de carte, Oana Boca Stănescu, coordonatoarea campaniei de comunicare din partea țării invitate, Republica Moldova, a moderat evenimentul la care au luat parte Sergiu Prodan, Ministrul Culturii din Republica Moldova, E.S. Domnul Victor Chirilă, Ambasadorul Republicii Moldova în România și Lidia Bodea, vicepreședinta Asociației Editorilor din România și directoarea generală a Editurii Humanitas.

Amintirile rebele ale judecătoarei Sofia Răduinea

Sâmbătă, 25 mai 2024, de la ora 13:00, în Modul Cărturești (strada Academiei 18-20) din București, și duminică, 2 iunie 2024, ora 13:00, în librăria Cărturești (Piața Victoriei, din zona Operei) din Timișoara se lansează „Singură printre intruși – Din justiție… amintiri rebele, injustiții grele – Spicuiri îndrăznețe, succesive și răzlețe – Volumul I Destin” scrisă de judecătoarea Sofia Răduinea și apărută la editura Creator din Brașov. Lansarea din București îl are ca amfitrion de scriitorul și managerul cultural Dan Mircea Cipariu. Sofia Răduinea, judecător, acum pensionar, aduce în prim-plan prin această carte o serie de amintiri și reflecții asupra experiențelor sale profesionale și personale. „Singură printre intruși” este mai mult decât o simplă autobiografie. Este o incursiune profundă în sufletul unei femei puternice, însă sensibile. Prin intermediul paginilor sale, Sofia Răduinea dezvăluie povestea unei vieți trăite cu pasiune și determinare, oferind cititorilor o perspectivă unică asupra provocărilor depășite de-a lungul anilor. „… Mi-a trebuit mult timp să mă pot decide să-mi pun sufletul pe tavă… să permit să se pătrundă în încăperea sufletului meu… Dar nu cu bocancii, vă rog…”, a mărturisit Sofia Răduinea.

Tracus Arte la Bookfest, Ediția a XVII-a, 2024

În perioada 29 mai- 2 iunie, cu peste 800 de titluri semnate de autori români și străini: poezie, jurnale, memorii, eseu, critică și teorie literară, roman, studii, filozofie, toate cu prețuri reduse și cu mai mult de 50%, editura Tracus Arte vă invită la Romexpo, pavilionul B2, Stand G 03, să participați la lansări, lectură publică și întâlniri cu autorii.

Noutati