Sâmbătă, 21 septembrie 2024, ora 11, cu prilejul Zilelor Europene ale Patrimoniului, va avea loc la Muzeul Național „Brătianu”, str. Ion I. C. Brătianu, nr. 37, Ștefănești (Argeș), vernisajul expoziției temporare de fotografie „Modă și stil în costumul citadin (1880 – 1945)”. Autor, documentație și fotografii din colecția personală: Adrian Săvoiu.
Sâmbătă, 21 septembrie 2024, în Piața Constituției, începând cu ora 16:00, Primăria Capitalei, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, lansează cea de-a IX-a ediție a concursului internațional de 3D video mapping – iMapp Bucharest, eveniment care celebrează 565 de ani de la prima atestare documentară a Bucureștiului. Intrarea este liberă, cu un program de neratat pentru cele două zile de desfășurare al celui mai mare eveniment de video mapping din lume și cel mai important proiect de New Media Art din România: DJ sets și concerte live, artiști stradali și activități pentru toată familia, zone de street food și lounge.
”Sărbătorim 565 de ani de București, pe 21 și 22 septembrie 2024, în Piața Constituției, unde va avea loc iMapp – cel mai mare eveniment de video mapping din lume”, a scris pe Facebook, Primarul General al Municipiului București, Nicușor Dan.
Pe parcursul celor două zile, partenerul celor de la Creart, Bucharest Street Food Festival – special edition by iMapp, va fi prezent în Piața Constituției cu cele mai renumite preparate din bucătăriile internaționale, iar atmosfera va fi animată de artiști stradali și DJ locali.
LEGACY este tema din acest an a iMapp si va pune in evidenta bogăția culturilor globale, folclorul și tradițiile unice și valorile și emoțiile universale.
PIXEL, MC-ul virtual al iMapp Bucharest, generat de AI, le va vorbi spectatorilor direct de pe suprafața de proiecție și va prezenta echipele participante, asigurând o experiență interactivă și dinamică.
Un juriu format din experți ai artelor vizuale internaționale va desemna Marele Câștigător al ediției 2024, acordând Premiul Juriului.
Publicul își poate susține, de asemenea, echipa preferată și se poate implica activ, exprimându-și preferința pentru o anumită lucrare artistică printr-un SMS cu tarif normal la un număr disponibil în seara evenimentului.
Duminică, 22 septembrie 2024, la Roaba de Cultură din Parcul Herăstrău – Regele Mihai I, între orele 10:00 și 18:00, Eazy Smart School organizează lansarea cărții de limba engleză pentru copii Eazy Poems, în cadrul celei de-a IV-a ediții a Târgului de Jucării 2nd Life. Evenimentul este deschis publicului larg, iar accesul este gratuit, prin intrarea din zona "Pescăruș" a parcului.
Cartea cuprinde 30 de poezii cu vocabular în limba engleză din toate tematicile vieții cotidiene. Fiecare poezie are un desen atrăgător, versurile sunt scrise cu litere majuscule, litere pe care trebuie să le cunoască și cu care să știe să citească toți copiii, până la vârsta de 7 ani; de asemenea, cartea cuprinde un cod QR și audio pentru fiecare poezie în parte pentru ca învățarea să fie mai ușoară în cazul în care părinții, bunicii sau copiii înșiși nu sunt încă în măsură să pronunțe corect ceea ce citesc.
Tipărirea acestei cărți s-a făcut din materiale în totalitate ecologice. Astfel, pe lângă un exercițiu în joacă de memorie, citire și ascultare a vocabularului de bază în limba engleză, copiii învață și despre importanța reciclării materialelor pentru a susține și proteja mediul în care trăim.
”Vă invit cu mic cu mare să citiți și să memorați Eazy Poems. Cu doar o strofă pe zi, 10 minute de exerciții de memorie, într-un an de zile, pe nesimțite, învățarea poeziilor devine o activitate plăcută care implică întreaga familie, în mod util și benefic. Un exercițiu de antrenare consecventă a memoriei și peste 600 de cuvinte din vocabularul de bază al limbii engleze așteaptă să fie rostite și exersate.”, a mărturisit autoarea, Maria Silvia Broscaru.
În seara aceasta, de la ora 18:00, va avea loc la Ateneul Român Finala Secțiunii de vioară a celei de a XIX-a ediții a Concursului Internațional George Enescu. Pentru cei care nu se află în București sau nu au reușit achiziționarea din timp a biletelor, evenimentul va fi transmis LIVE, pe TVR Cultural, Radio România Muzical dar și pe website-ul concursului – www.concurs.festivalenescu.ro.
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” deschide noile producții ale stagiunii 2024/2025 cu un basm popular. Spectacolul de păpuși „Zâna Lebădă” va avea premiera duminică, 22 septembrie, la ora 17.00, în Sala Studio, fiind potrivit pentru copii peste 4 ani.
În perioada 12 septembrie – 15 octombrie, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” organizează o nouă sesiune de înscrieri la audiții pentru pozițiile de artiști lirici și dirijor secund.
Corul Madrigal invită artiștii lirici să se înscrie pentru participarea la audiții pentru partidele: SOPRAN, ALTO, TENOR și BAS.
Muzeul Național al Ţăranului Român vă așteaptă miercuri, 18 septembrie 2024, de la orele 18.00, în sala Acvariu, la vernisajul expoziției Credinţă sculptată în lemn.
Cea de a XX-a ediție, aniversară, a Bucharest Internațional Film Festival (BIFF - www.biff.com.ro), unica mare competiție cinematografică de film de lungmetraj organizată în București, se va desfășura între 19 și 29 septembrie 2024 și va aduce în fața publicului din capitală, în premieră națională, filme premiate la festivaluri internaționale de prestigiu alături de o serie de evenimente și de proiecții organizate special pentru această ediție.
În anul centenarului său, Institutul Francez din România organizează între 19-21 septembrie, la Constanța, Orizont Sonor – un proiect interdisciplinar inovator, fără precedent în România, organizat în cooperare cu Longueur d’Ondes (Franța) – unul dintre cele mai mari festivaluri de radio și sunet din lume, și SEMI SILENT (România) – platformă de podcast dedicată creației sonore, creației radiofonice și înregistrărilor audio.
Muzeul Municipiului București și Asociația Bucureștiul meu drag vă invită să participați la vernisajul expoziției „Trecut-au anii 2024”, un eveniment special dedicat Zilelor Bucureștiului. Vernisajul va avea loc marți, 17 septembrie 2024, la ora 18.30, în grădina Palatului Suțu (Bd Ion C. Brătianu, nr. 2).