Asociația Galeria Artep iese în întâmpinarea artiștilor absolvenți de arte vizuale din Iași și oferă, în urma unui concurs public jurizat de o comisie de specialiști, o galerie-rampă de lansare, prin programul Art Gen, care ajunge în 2024 la a doua ediție.
Vineri, 13 decembrie 2024, ora 14.00, în Sala Perpessicius a Muzeului Național al Literaturii Române din București (str. Nicolae Crețulescu nr. 8, sector 1), va avea loc ediția a XXVI-a a Galelor Premiile APLER (Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România) pentru anul editorial 2023. Juriul format din Acad. Mircia Dumitrescu, prof.univ.dr. Ioan Cristescu, președintele APLER, și scriitorul Dan Mircea Cipariu va acorda următoarele 10 premii: Cartea anului 2023 pentru “Opera poetică. Απαντα τα ποιηματα. Ediție bilingvă” de E. Konstantinos P. Kavafis, traducere în limba română de Dimitrios Kanellopoulos și Eugen Uricaru, Editura Școala Ardeleană, și ”plăcerea spectacolului” de t.s.khasis, Editura Tracus Arte; Cartea de Poezie a anului 2023: ”33 de cântece pentru Didgeridoo” de Nicolae Coande, Editura Tracus Arte, și ”Bipolarul de la mansardă” de Gelu Vlașin, Editura Tracus Arte; Revista anului 2023: “Viața Basarabiei”, editată de Editura Academiei Române, director – acad. Mihai Cimpoi, și „Contemporanul. Ideea Europeană”, director – Acad. Nicolae Breban; Editura anului 2023: Școala Ardeleană, Cluj-Napoca; Redactorul de carte al anului 2023: Alina Hucai, Editura Școala Ardeleană, și Monica Stanciu, Editura Academiei Române; Premiul pentru jurnalism cultural: Daniela Zeca-Buzura (TVR). Cele 10 diplome APLER sunt concepute de artistul vizual Mihai Zgondoiu. Partenerii media ai Premiilor APLER sunt Radio România Cultural și AgențiadeCarte.ro.
“Premiile APLER sunt printre cele mai vechi și mai râvnite premii literare de la noi. Acum am ajuns la a XXVI-a ediție, bun prilej de a premia titluri importante pentru istoria literaturii române contemporane și pentru teoria și critica literară. Fiecare laureat va avea bucuria de a primi câte o gravură semnată de Maestrul Mircia Dumitrescu. Cărțile, revistele și editurile laureate sunt un semn că putem fi într-o comunitate de idei și de spirit într-o lume în care recesiunea economică, post-pandemia și războaiele ne provoacă pe fiecare dintre noi.”, a declarat prof.univ.dr. Ioan Cristescu, președintele APLER.
ALEXANDRU TOMESCU va interpreta vineri, 13 decembrie 2024 (19.00), la Sala Radio, celebrul Concertul în re major pentru vioară și orchestră semnat de BEETHOVEN, unicul concert pentru vioară creat de „titanul de la Bonn”. Evenimentul va fi prezentat de ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO și se va desfășura sub bagheta dirijoarei KATHARINA WINCOR (Austria). AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.
Târgul de carte Gaudeamus 2024 a fost o adevărată sărbătoare a literaturii, adunând laolaltă autori, editori, critici și, bineînțeles, cititori pasionați. Printre editurile care au reușit să își pună amprenta asupra evenimentului s-a numărat Crime Scene Press, un adevărat magnet pentru fanii literaturii de suspans. Standul editurii a fost unul dintre cele mai vizitate, dovadă fiind cozile lungi de cititori dornici să își completeze colecțiile cu cele mai noi apariții sau să descopere autori consacrați din domeniu.
Într-o lume în continuă schimbare și evoluție, evenimentele culturale românești care unesc diaspora și țara joacă un rol crucial în promovarea valorilor și patrimoniului cultural național. Mezzosoprana Ruxandra Donose împreună cu pianistul Sergiu Tuhuțiu, soprana Leontina Văduva alături de pianistul şi ţimbalistul Cătălin Răducanu, soprana Teodora Gheorghiu, bas-baritonul Sorin Coliban și pianista Diana Ionescu au încheiat cu mare succes călătoria muzicală internaţională desfăşurată sub genericul amplului proiect Turnee de poveste... pretutindeni, prin care au dus muzica și valorile românești mai aproape de românii din diaspora.
Editura Polirom a participat la Gaudeamus 2024 cu aproximativ 1200 de titluri. Majoritatea noutăților au fost prezentate în cadrul evenimentelor de la târg.
După ce au triumfat pe scena Ateneului Român de la București, în concertul de gală al proiectului ”Turnee de Poveste... pretutindeni”, unde, alături de sopranele Leontina Văduva, Teodora Gheorghiu și bas-baritonul Sorin Coliban, împreună cu pianiștii Cătălin Răducanu și Diana Ionescu, au ridicat sala arhiplină în picioare, mezzosoprana Ruxandra Donose și pianistul Sergiu Tuhuțiu, au pornit în turneul naţional ”Melodie Dor Magie”. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.
Cititorii Editurilor Trei și Pandora M au ales din bogata oferta editorială atât cărțile autorilor români cât și cele premiate, volume istorice bine documentate, thrillere, cele mai noi apariții din domeniul psihologiei și titluri dedicate stilului de viață.
Dublu eveniment marți, 10 decembrie, la Muzeul Național „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu (str. Victoriei, nr.2) vă invită la ora 18:00, la vernisajul Bienalei Internațională de Arte Grafice „Constantin Brâncuși”, ediția a II-a. În cadrul expoziției, vor fi prezentate peste 80 de creații ale unor artiști din: România, Argentina, Australia, Belgia, Brazilia, Bulgaria, Canada, Danemarca, Eritreea, Etiopia, Franța, Georgia, Germania, Grecia, Haiti, India, Irlanda, Japonia, Liechtenstein, Malaesia, Marea Britanie, Mauritius, Mexic, Muntenegru, Noua Zeelandă, Polonia, Serbia, Slovenia, Spania, Statele Unite ale Americii și Turcia. Ediția din acest an va fi deschisă de criticul de artă Mihai Plămădeală - doctor în arte vizuale, iar președinte de onoare este academicianul Mircia Dumitrescu. De semenea se va deschide și expoziția de ceramică a artistei Eva Radu, intitulată „Cultul zeiței mamă”. Curatori: Zuzu Caratănase și Ovidiu Felipov.
”Târgul de carte Gaudeamus București, ediția XXXI, ca și societatea noastră, a depins anul acesta de tulburările politice și atmosferice. Îmbucurător este că totuși cititorii au venit la evenimente, că s-a socializat și s-au cumpărat cărți, parcă din nevoia de liniște și normalitate.”, a declarat, pentru AgențiadeCarte.ro, Nina Lupu, managerul editurii Tracus Arte.