Actrița Ioana Crăciunescu revine la Teatrul Național din Sibiu în două spectacole ce o au protagonistă: „O femeie singură”, după un text de Dario Fo şi Franca Rame (miercuri, 20 mai 2015, ora 19:00) și „Sufleorul fricii” de Matei Vișniec (joi, 21 mai 2015, ora 19:00), ambele la Sala Studio.
„O femeie singură” este un one woman show provocator, creat ca un manifest pentru egalitatea de gen. Spectacolul de la Sibiu, care a avut premiera pe 14 octombrie 2012, recreează spaţiul unei camere de baie ca o metaforă a intimităţii, a locului în care poate să intervină atât ce e mai bun, cât şi ce e mai rău. Giulia, personajul central reușeşte să se redescopere prin mărturii tulburătoare, dar fără să îşi piardă simţul umorului şi incită cu fineţe la dezbateri care să dea foc lenei, schimbând obiceiuri şi făcând să piară prostia şi frica, după cum declara Dario Fo, co-autor al acestei piese. Dario Fo este câştigător al Premiului Nobel pentru Literatură în 1997 şi este un om de teatru complet, colaborând ca actor, dramaturg, scenograf şi pictor, dar şi ca regizor pe scenele din Italia. Alături de soţia sa, actriţa Franca Rame, artistul italian a scris unele dintre cele mai cunoscute monoloage inspirate din lupta italienilor pentru drepturile omului.
Spectacolul „Sufleorul fricii” a avut premiera la Teatrul Național din Sibiu pe 15 ianuarie 2014 și este un one woman show despre o lume supusă fricii, despre împărăţia groazei învelită în catifea, despre coşmarul ce s-a adeverit a fi utopia comunistă. Scris de Matei Vişniec în vremea studenţiei sale, Sufleorul fricii (1977) este un monolog construit asemenea unei parabole, combinând în mod inedit, absurdul, comicul şi tragicul. Ioana Crăciunescu propune o lectură graţioasă şi simplă a acestui monolog, într-o formulă care se adaptează nu doar spaţiilor clasice, dar şi teatrului de stradă sau teatrului de cafenea. Spectacolul este regizat de Gérard Audax, directorul Companiei independente de teatru „Clin d’Œeil” din Orléans şi cel căruia i se datorează debutul acestei aventuri teatrale. Decorul spectacolului de la Sibiu poartă semnătura scenografului Alin Gavrilă.
Ioana Crăciunescu este actriță de teatru şi film și o poetă cu o sensibilitate aparte. După ce a studiat la Institutul de Teatru şi Cinema din Bucureşti, a fost angajată de unul dintre cele mai prestigioase teatre din ţară, Teatrul „Nottara”, unde a jucat peste patruzeci de roluri principale şi peste treizeci de roluri din repertoriul clasic şi modern român. A primit de două ori premiul pentru interpretare feminină decernat de A.C.I.N. (echivalentul premiului César), precum şi Unicornul de Aur la Festivalul de film de la Amiens. Stabilită în Franţa după 1990, a jucat în numeroase teatre şi festivaluri: Cartoucherie de Vincennes, Teatrul din Lucernaire, Teatrul din L’Isle Saint Louis, Teatrul Sudden, Teatrul Mouffetard, Festivalul de la Avignon, Teatrul din Grandville, Teatrul din Limoges, Festivalul Chalon sur Saône. Ioana Crăciunescu este una dintre cele mai originale voci ale poeziei româneşti din generaţia sa. A publicat peste zece volume de poezie, majoritatea fiind traduse în franceză, germană, rusă, poloneză, spaniolă. Activitatea de actriţă de teatru şi de cinema vine să întregească personalitate literară, „sfâşiată între nostalgia unui viitor agonizant şi regretul ironic al unui pământ pierdut”.
miercuri, 20 mai 2015, ora 19:00
la Sala Studio din spatele Casei de Cultură a Sindicatelor
O FEMEIE SINGURĂ
după un text de Dario Fo şi Franca Rame
REGIA: Véronique Widock; DECORUL: Alin Gavrilă după un concept de Nieves Salzmann; COSTUMELE: Didier Jacquemin; LIGHT DESIGN: Pierre Yves Boutrand; SOUND DESIGN: Margarida Guia; TRADUCERE ȘI ADAPTARE: Ioana Crăciunescu; CU: Ioana Crăciunescu
durata aproximativă: 50min
preţ bilete: 10 lei; 5 lei
joi, 21 mai 2015, ora 19:00
la Sala Studio din spatele Casei de Cultură a Sindicatelor
SUFLEORUL FRICII
de Matei Vișniec
REGIA: Gérard Audax; DECOR: Alin Gavrilă; CU: Ioana Crăciunescu
durata aproximativă: 50min
preţ bilet: 10 lei; 5 lei
Spectacol prezentat de Banca Comercială Carpatica
Vă invităm să descoperiți programul complet al spectacolelor pe site-ul www.tnrs.ro.
Biletele au fost puse în vânzare la Agenţia Teatrului din bd. Nicolae Bălcescu nr. 17.
Biletele la spectacolele Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu se pot cumpăra și din rețeaua națională a magazinelor Domo, Germanos, Orange și Vodafone, librăriile Humanitas și Cărturești sau online pe www.eventim.ro. Pentru biletele achiziţionate online se percepe un comision de 10%. De asemenea, biletele pot fi achiziţionate cu 30 de minute înainte de începerea spectacolului, la intrarea în sală, în limita locurilor disponibile.
Pentru spectacolele Teatrului Național „Radu Stanca“ Sibiu nu se pot face rezervări de bilete, locul în sala de spectacol fiind garantat doar prin cumpărarea biletului.