În Anul Cultural România – Italia, Orchestra Operei Naționale București, dirijată de Daniel Jinga pe scena Teatro di San Carlo din Napoli, într-o Gală de Operă cu Ruxandra Donose, Paula Iancic și Teodor Ilincăi

Spectacol pe scena celui mai vechi teatru de operă încă în activitate din lume

Opera Națională București continuă seria prezențelor sale pe marile scene lirice din Italia. La invitația Ambasadei României în Italia, Mezzosoprana Ruxandra Donose, soprana Paula Iancic și tenorul Teodor Ilincăi, alături de Orchestra Operei Naționale București, condusă de Daniel Jinga, vor susține, pe 22 octombrie, o Gală de Operă pe scena Teatro di San Carlo din Napoli, cel mai vechi teatru de operă din lume aflat încă în activitate.

”Pentru Orchestra Operei Naționale București, prezența la Napoli vine după concertele susținute pe scene precum La Fenice din Veneția și Teatro dell’Opera di Roma. Am ajuns în ultimii ani pe două dintre scenele importante ale Italiei, iar întâlnirea cu publicul de la Teatro di San Carlo reprezintă o nouă etapă a acestui parcurs. Faptul că putem prezenta, alături de orchestra noastră, artiști români cu cariere internaționale este o oportunitate de a face cunoscută școala muzicală românească unui public italian și comunităților românești din Italia”, declară dirijorul Daniel Jinga, Director General al Operei Naționale București 

„Gala de la Teatro di San Carlo continuă, într-un mod firesc, dialogul cultural româno-italian consolidat în cadrul semestrului românesc al Anului Cultural România–Italia. Prezența unor artiști români de mare valoare pe una dintre cele mai prestigioase scene lirice ale lumii este o expresie a excelenței culturale românești și, totodată, un prilej de întâlnire cu publicul italian și cu comunitatea românească din Italia”, declară Gabriela Dancău, Ambasadorul României în Republica Italiană.

Gala de la Napoli se înscrie într-un parcurs care a dus Orchestra Operei Naționale București, în ultimii ani, pe scene importante ale vieții muzicale italiene. În noiembrie 2024, orchestra, dirijată de Daniel Jinga, a susținut pentru prima dată un concert de gală pe scena Teatro La Fenice din Veneția, cu Valentina Naforniță, Ruxandra Donose și Ștefan Pop. La Teatro dell’Opera di Roma, Orchestra Operei Naționale București a deschis oficial, la 1 decembrie 2025, Anul Cultural România–Italia 2026, într-un concert de gală susținut chiar de Ziua Națională a României. Soliștii serii au fost soprana Anita Hartig, mezzosoprana Ruxandra Donose și tenorul Ștefan Pop. În iulie 2026, orchestra, sub conducerea lui Daniel Jinga, a revenit în Italia pentru concertul susținut la Villa Rufolo, în cadrul Festivalului Internațional de la Ravello.

Teatro di San Carlo din Napoli este cel mai vechi teatru de operă din lume aflat încă în activitate, inaugurat la 4 noiembrie 1737 sub numele de Real Teatro di San Carlo, la comanda regelui Carol al VII-lea (viitorul Carol al III-lea al Spaniei). A fost construit cu circa 40 de ani înaintea teatrului La Scala din Milano (1778) și circa 55 de ani înaintea La Fenice din Veneția (1792). Clădirea este situată în centrul orașului Napoli, legată de Palatul Regal și învecinată cu Piazza del Plebiscito.

Evenimentul este organizat de Opera Naţională Bucureşti în colaborare cu Ambasada României în Italia, Consulatul onorific al României la Napoli şi Teatro di San Carlo din Napoli.

BIOGRAFII

Ruxandra Donose, mezzosoprană

Printre cei mai renumiți cântăreți ai generației sale la nivel mondial, Ruxandra Donose este apreciată unanim de critică și de publicul celor mai importante săli de operă și concerte din toată lumea. Printre rolurile de vârf din cariera ei se numără Dorabella din Cosi fan Tutte la Los Angeles Opera, Donna Elvira la Royal Opera House Covent Garden, Tamiri într-o producție nouă a operei Farnace de Vivaldi, la Paris, Strasbourg și Mulhouse, Marguerite în La Damnation de Faust pe scena din Seattle, Nicklausse la Metropolitan New York, Donna Elvira și Compozitorul în Ariadne auf Naxos pentru Deutsche Oper Berlin și Carmen la Cincinnati Opera și Opera Națională București.

În concert, Ruxandra Donose a evoluat alături de multe orchestre celebre. Rolul Marguerite din La Damnation de Faust a fost prezentat de-a lungul timpului cu Berlin Sinfonie-Orchester, Berlin Philharmonic, Tonhalle Orchestra din Zürich, Orchestre National du Capitôle la Toulouse și Valencia și Orchestre de Paris. A apărut pe scenă cu Dresden Staatskapelle (Stabat Mater de Dvorak, lansat ulterior de Deutsche Grammophon), Gewandhausorchester Leipzig (Simfonia a II-a de Mahler), Bayerische Rundfunk Orchester (El amor brujo și Shéhérazade de Ravel), Berlin Philharmonic (Shéhérazade), Münchner Philharmoniker (Bach – Missa în si minor dirijată de Sergiu Celibidache și un program de arii de operă franceze condus de Roberto Abbado), Orchester der Beethovenhalle Bonn (Bach – Patimile după Ioan) și Frankfurt Alte Oper (Bach – Patimile după Matei).

Paula Iancic, soprană

Paula Iancic a fost membră a Studioului de Operă din cadrul Operei de Stat din München (2016 – 2018), interpretând roluri precum Barbarina din Le nozze di Figaro și Papagena din Die Zauberflöte de W.A. Mozart, Gretel din Hänsel und Gretel de E. Humperdinck, Giannetta din L’elisir d’amore de G. Donizetti, Zaida din Il turco in Italia de G. Rossini, Maria din Der Diktator de E. Krenek, Flowermaiden din Parsifal de R. Wagner și Oscar din Un ballo in maschera de G. Verdi. Pe această prestigioasă scenă a avut privilegiul să evolueze alături de staruri mondiale, precum Diana Damrau, Mariusz Kwiecień, Nina Stemme, Alexander Tsymbalyuk, Christopher Maltman, René Pape, Vittorio Grigolo, Olga Peretyatko, Alessandro Corbelli, Ambrogio Maestri, Anja Harteros, Simone Piazzola, Jonas Kaufmann, etc.

Anul 2019 i-a adus Paulei Iancic prima colaborare cu Deutsche Oper am Rhein Düsseldorf, cu rolul Philotis din Schade, dass sie eine Hure war, de Anno Schreier (premieră mondială). În ianuarie 2024, Paula a fost invitată de Filarmonica George Enescu din București pentru Concertele de Anul Nou, sub bagheta dirijorului David Crescenzi.

În ultimii ani, Paula Iancic a adăugat repertoriului său noi roluri importante: Susanna din Le nozze di Figaro (Deutsche Oper am Rhein Dűsseldorf, Opera Națională Română Iași, Opera Națională Română Timișoara), Violetta Valery din La Traviata (Opera din Poznań, Opera Națională Română Iași, Opera Națională Română Timișoara), Liù din Turandot (Opera Națională Română Timișoara), Pamina din Die Zauberflöte (Opera din Poznań), Leonora din Il Trovatore, Desdemona din Otello și Adriana Lecouvreur din opera omonimă de F. Cilea (Opera Națională Română Timișoara), Amelia din Simon Boccanegra și Aida din opera omonimă de G. Verdi (Opera Națională Cluj-Napoca), Cio-Cio-San din Madama Butterfly de G. Puccini (Opera Națională Română Timișoara, Opera Națională Română București).

Teodor Ilincăi, tenor

Artistic liric din noua generatie, Teodor Ilincai are o intensa activitate, fiind apreciat pentru evolutiile sale pe scene de referinta ale operei internationale.

Nascut in anul 1983 la Malini, judetul Suceava, Teodor Ilincai a urmat cursurile Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti la sectia de muzica bizantina. In timpul studiilor s-a angajat in Corul Operei Nationale din Bucuresti si a avut aparitii apreciate la TV in cadrul unor emisiuni-concurs in care si-a facut cunoscut glasul.

Tot mai atras de lumea operei, tenorul Teodor Ilincai a inceput sa studieze canto clasic cu profesorul Corneliu Fanateanu, indrumarile acestuia ajuntandu-l sa debuteze, in anul 2006 pe scena intaiului teatru liric al tarii si sa castige premii importante la concursuri internationale precum Concursul de tenori de la Szczecin (Polonia) sau Concursul “Francisco Vinas” de la Barcelona.

Participand, ca angajat al Operei din Bucuresti, la masterclass-uri sustinute de nume sonore ca soprana Leontina Vaduva, mezzosoprana Viorica Cortez si baritonul Eduard Tumagian, Teodor Ilincai isi face debutul international pe scena Operei din Hamburg in “Macbeth” de G. Verdi, dupa acest moment urmand aparitii la teatre faimoase ca Opera de Stat din Viena sau Opera Regala din Londra.

Avand un repertoriu ce se imbogateste continuu si cuprinde atat titluri de opere cat si partituri vocal-simfonice, Teodor Ilincai s-a impus deja prin convingatoarele roluri din “Evgheni Oneghin” si mai ales “Boema”, fiind remarcat si de mari intepreti ca Angela Gheorghiu.

Daniel Jinga, dirijor

Daniel Jinga a urmat cursurile Universității Naționale de Muzică din București, pe care le-a absolvit în anul 2003. În anul 2004 și-a finalizat cursurile de master în Stilistică Dirijorală – Dirijat Cor Academic ale Universității Naționale de Muzică București iar în anul 2012 i s-a acordat titlul de Doctor în Muzică al aceleiași universități. 

Marin Constantin îl numește în anul 2003, dirijor secund al Corului Național de Cameră „Madrigal”, legitimându-i astfel calitățile dirijorale. Din dorința de a se exprima artistic într-o manieră autentică, părăsește emblematicul „Madrigal” și înființează Corul de Cameră „Accoustic”, împreună cu cei mai valoroși colegi ai generației sale. 

În anul 2009 debutează la pupitrul Orchestrei Simfonice București în cadrul spectacolelor-eveniment „Ascultă, Simte, DescOperă” alături de tenorul Vlad Miriță. Acesta este începutul unui lung șir de spectacole-eveniment pe care le va face în săli importante sau în aer liber alături de vedete din toate genurile muzicale, preferând pentru o perioadă proiectele pop-rock simfonic, spațiile neconvenționale și zona experimentală a manifestărilor muzical-artistice. 

Din anul 2012 este Maestru de Cor al Operei Naționale București. În paralel, continuă să fie prezent pe scenă ca dirijor, cu o multitudine de orchestre din București sau din țară. 

În 2015 este numit dirijor principal al Orchestrei Simfonice „Muntenia” din Târgoviște. În același timp, începe colaborările cu Gheorghe Zamfir și corul „Song”, concretizate în turnee și spectacole-eveniment rămase de referință. În anul 2016 devine dirijor principal al Orchestrei Metropolitane București, la pupitrul căreia susține o serie de gale, producții independente de musical, spectacole-eveniment desfășurate „open air” sau în săli de spectacole emblematice. În anul 2023, Daniel Jinga a dirijat spectacolul „Rigoletto” la Opera din Baku, Azerbaidjan, a semnat conducerea muzicală a premierei musicalului „Fantoma de la Operă” de Andrew Lloyd Webber la Opera Națională București și s-a aflat la pupitrul orchestrei și corului ONB, la Musikverein Viena.

În 2017, alături de Orchestra Metropolitană București și Orchestra Simfonică „Muntenia”,  Daniel Jinga  a realizat discul „Rapsodiem”, care cuprinde cele două rapsodii enesciene și suita „Valurile Dunării”, compusă de Iosif Ivanovici.

În ultimii ani s-a remarcat în gale și spectacole de operă precum seria galelor “Trei tenori” susținută cu Orchestra Metropolitană Bucuresti, pe întreg teritoriul României, concertele de gală extraordinare oferite la Tel Aviv, la Washington – Kennedy Center și Viena –  Das Muth Concert hall,  reprezentațiile operei “Rigoletto” la Opera Națională București, producţii cu “Traviata”, “Tosca” şi “Boema” pe diverse scene ale ţării, dar şi “Romeo şi Julieta” de Prokofiev în concert, precum și importantul eveniment al prezentării în concert la pupitrul orchestrei și corului ONB, a operetei “Crai Nou” de Ciprian Porumbescu, la Musikverein Viena. În anul 2023, Daniel Jinga a mai dirijat spectacolul „Rigoletto” la Opera din Baku, Azerbaidjan și a semnat conducerea muzicală a premierei musicalului „Fantoma de la Operă” de Andrew Lloyd Webber la Opera Națională București.

În perioada ianuarie 2019 – decembrie 2020 a fost Director Artistic al Operei Naționale București. Din martie 2021 este Manager-Director general al Operei Naționale București.

Ultimii ani i-au adus lui Daniel Jinga multiple evoluții ca dirijor de operă și balet în diverse teatre de operă din țară, cu un amplu repertoriu, dar și prestigioase apariții la pupitrul Orchestrei Operei Naționale București pe scenele Teatro La Fenice din Veneția, Teatro dell’Opera di Roma, la Expoziția Mondială de la Osaka (Japonia) și ca dirijor invitat la Salonic (Grecia), Besancon (Franţa), Istanbul (Turcia) sau la Festivalul Internațional de Operă de la Daegu (Coreea). 

Sponsori: Sâmburești, Aqua Carpatica, BCR, Rețele Electrice și PPC Romania

Parteneri: Market Aroma, Yokko The Fashion Store, BIGOTTI, Marelbo, Pop Cola, Phoenixmedia, Euromedia, Cocor, Băneasa Shopping City, Cineplex, Imperia Club, Nissa, Casa Espana, Sansha

Partener cultural de mobilitate: Suzuki

Parteneri media: Digi24, Antena 3, România TV, TVR Cultural, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Actualități, RFI România, Romantic FM, Radio Itsy Bitsy, Zile și Nopți, Agerpres, Spot Media, Ziarul Metropolis, News București, Q Magazine, Marea Dragoste, Leviathan, Ordinea Zilei, București Business, Reușita.ro, 9am.ro, Kudika, Garbo, Romania Journal, Grupul de Presă SEMNAL, Nine O’Clock, A7 TV, Ziarul Puterea, Mediatrust 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508