”Brâncuși fotograf”. 33 de fotografii rare, realizate de Constantin Brâncuşi vor fi expuse în premieră la Târgu Jiu

În Anul Brâncuși, la 150 de ani de la nașterea sculptorului, municipiul Târgu Jiu găzduiește expoziția Brâncuși. Fotografia. Atelierul invizibil, care reunește 33 de fotografii rare realizate de Constantin Brâncuși, provenite din colecția David Grob, una dintre cele mai importante colecții private de fotografie Brâncuși. Expoziția se deschide joi, 22 octombrie 2026, la ora 13:00, la Pavilion Art 360 (Bulevardul Constantin Brâncuși nr. 6), și poate fi vizitată până pe 16 decembrie 2026.

Vernisajul are loc în deschiderea Conferinței Internationale „Filosofia formei”, organizată sub Patronaj UNESCO. Ea reunește la Târgu Jiu, timp de patru zile, cei mai importanți specialiști în opera lui Brâncuși din întreaga lume. 

Curatorul expoziției este istoricul de artă Eduard Enache, iar consultant științific este dr. Doina Lemny, cea mai renumită cercetătoare în domeniu.

Un element cu totul special al vernisajului îl reprezintă prezența la Târgu Jiu a lui David Grob, colecționarul britanic din a cărui colecție provin fotografiile expuse. Publicul va avea astfel ocazia nu doar să descopere imagini rare legate de universul lui Brâncuși, ci și să îl întâlnească pe David Grob, cel care a reunit și a păstrat această importantă mărturie vizuală a operei și universului brâncușian.

Cele 33 de fotografii sunt mult mai mult decât simple documente de epocă. Ele ne permit să privim atelierul lui Brâncuși, operele sale și relația specială pe care artistul a construit-o între sculptură, spațiu, lumină și fotografie.

Brâncuși își fotografia singur lucrările și atelierul, iar imaginile le developa într-o cameră obscură construită chiar în atelierul său din Impasse Ronsin, la Paris. Selecția de la Târgu Jiu cuprinde autoportrete, fotografii ale sculpturilor, imagini din atelier și naturi statice. Publicul va putea vedea, printre altele, primele imagini ale Coloanei fără sfârșit instalate la Voulangis, lângă Paris. Alături de fotografii sunt prezentate și filme realizate în atelier. Vor fi expuse, de asemenea, fotografiile pe care Brâncuși le-a făcut la Târgu Jiu, cu Coloana fără sfârșit și cu ansamblul monumental ridicat aici în 1937–1938. Aceste imagini unice se întorc astfel în orașul în care au fost realizate.

Conceptul curatorial pornește de la o observație: atelierul lui Brâncuși, în care sculpturile și soclurile își schimbau mereu locul, mai există astăzi doar ca reconstituire, într-un singur aranjament.

Celelalte instalații s-au păstrat numai în fotografii. Expoziția propune ca aceste imagini să fie privite ca un al doilea atelier, unul invizibil, în care Brâncuși repeta gesturile din atelierul real: așeza o lucrare lângă alta, schimba un soclu, așteptând lumina potrivită.

„Multă vreme, fotografiile lui Brâncuși au fost privite drept simple note de subsol ale sculpturii. Astăzi le citim ca pe limbajul prin care Brâncuși ne vorbește despre propria creație; aș spune chiar că ele sunt atelierul însuși, continuat într-un alt mediu. Colecția lui David Grob este excepțională tocmai pentru că a început să se formeze în anii 1970, când aceste imagini nu erau încă privite ca opere de sine stătătoare. Ea ne arată un Brâncuși care fotografia cu plăcere, experimenta, își compunea cu migală fiecare imagine și părea să știe că fotografia avea să păstreze amintirea unor sculpturi sortite să se piardă sau să se strice. Unele dintre aceste imagini au fost făcute la Târgu Jiu și se întorc acum aici, după aproape 90 de ani, acolo unde gândirea atelierului a părăsit spațiul închis și a întâlnit cerul”, relatează Eduard Enache, curatorul expoziției.

„Este un moment important pentru Târgu Jiu și pentru toți cei care iubesc opera lui Constantin Brâncuși. Expoziția aduce în fața publicului 33 de fotografii originale ale sculptorului, imagini care ne oferă o perspectivă autentică  asupra artistului și a universului său creativ.

Ne bucurăm că am reușit să aducem această expoziție la Târgu Jiu și că, prin astfel de evenimente, continuăm să consolidăm orașul nostru ca un reper internațional al culturii brâncușiene. Prezența domnului David Grob la lansare este, de asemenea, un moment deosebit și o recunoaștere a valorii pe care patrimoniul lui Brâncuși o are pentru Târgu Jiu și pentru întreaga lume.”  declară Adrian Tudor, viceprimarul municipiului Târgu Jiu.

”La 150 de ani de la nașterea lui Brâncuși, se repetă la infinit acest tip de naționalism: să-l aducem pe Brâncuși acasă! Ca și când el nu ar fi aici, la Târgu Jiu, prin operele sale fundamentale. Din care ar trebui să învățăm măcar un lucru: MĂSURA. Măsura tuturor lucrurilor și comportamentelor. Proporția de aur a lumii! Această proporție o vedem și în fotografiile sale din această expoziție”  spune Cornel Mihalache, directorul Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”.

Expoziția Brâncuși. Fotografia. Atelierul invizibil va putea fi văzută la Pavilion Art 360 (Bulevardul Constantin Brâncuși nr. 6, Târgu Jiu), în perioada 22 octombrie — 16 decembrie 2026,  de luni până vineri între orele 9,00 -17,00.

Expoziția este organizată de Primăria Municipiului Târgu Jiu, Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu și Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508