Editura Trei anunță publicarea romanului Colhoz de Emmanuel Carrère, una dintre cele mai importante voci ale literaturii franceze contemporane. Distins cu Prix Médicis 2025, volumul reprezintă cea mai personală și mai amplă carte a autorului din ultimii ani, o frescă de familie care traversează un secol de istorie, de la Revoluția Rusă și exilul aristocrației georgiene până la războiul din Ucraina și Franța contemporană.
În Colhoz, Emmanuel Carrère pornește de la moartea mamei sale, istoricul și academicianul Hélène Carrère d’Encausse, pentru a reconstrui destinul unei familii marcate de exil, pierdere și supraviețuire. Ceremonia de omagiere națională organizată la Paris după dispariția acesteia devine punctul de plecare al unei vaste investigații literare și personale, în care memoria individuală se întâlnește cu marile evenimente ale secolului XX.
Romanul reconstruiește istoria familiei materne a autorului, originară din Georgia, de la sfârșitul Imperiului Țarist și scurta independență a Georgiei până la exilul în Franța după instaurarea puterii bolșevice. Pe măsură ce explorează arhive de familie, scrisori și documente genealogice, Carrère împletește destinul propriilor înaintași cu marile convulsii ale secolului XX, de la Revoluția Rusă până la războiul din Ucraina. Pentru Carrère, istoria unei familii este inseparabilă de istoria unei epoci. „Cărțile, filmele, poveștile care mă emoționează cel mai mult sunt acelea care arată și dimensiunea orizontală, și cea verticală ale vieții. Orizontală: iubirea, prietenia, alianțele pe care le realizăm trecând peste aceleași ape, prin același timp. Verticală: relațiile dintre generații”, scrie autorul, explicând ce fel de povești îl interesează și ce îl determină să scrie această carte.
O carte născută din arhivele familiei
Geneza volumului este la fel de fascinantă precum povestea pe care o spune. După moartea mamei sale, Carrère începe să sorteze arhivele părinților și descoperă cercetările genealogice minuțioase realizate de tatăl său de-a lungul vieții. Dosare întregi de documente, scrisori, fotografii și arbori genealogici îi oferă materia primă pentru ceea ce avea să devină Colhoz. Autorul descrie această descoperire ca pe o moștenire simbolică: „Sigur este, în orice caz, că și dacă aș fi ajuns să-mi doresc, cum se întâmplă deseori în ultima parte a vieții, să cunosc istoria familiei mele și, fiindcă sunt scriitor, să o scriu, mi-ar fi trebuit ani întregi pentru a strânge măcar un sfert din câte strânsese tata și-mi lăsase moștenire. Totul e gata, clasat, aranjat, personajele sunt identificate, biografiile lor rezumate, portretele lor explicate. Ca și cum, de acolo de unde este, tata mi-ar fi spus: acum e rândul tău.”
În numeroasele interviuri acordate după apariția cărții, Emmanuel Carrère a explicat că această carte este și o încercare de a înțelege mai profund relația dificilă pe care a avut-o cu mama sa, una dintre figurile intelectuale majore ale Franței contemporane. Dacă volumele sale anterioare explorau adesea conflictele familiale, această carte este animată de dorința de înțelegere și reconciliere. Într-un interviu pentru Le Monde, Carrère se întreabă în ce măsură relația cu mama sa i-a influențat activitatea de scriitor, „lăsând-o deschisă unei melancolii oscilante și unei forme lucide de depresie. ”
O meditație despre părinți și copii
Ca în multe dintre cărțile lui Carrère, experiența personală devine punctul de plecare pentru întrebări universale. Colhoz este o reflecție despre moștenirea pe care o primim, despre felul în care ne raportăm la părinți și despre încercarea de a-i înțelege după ce nu mai sunt.
Unul dintre pasajele-cheie ale volumului îl citează pe Oscar Wilde: „Copiii încep prin a-și iubi părinții; ajunși oameni mari, îi judecă; și uneori îi iartă.”
Din această perspectivă, Colhoz poate fi citit atât ca un roman de familie, cât și ca o meditație asupra memoriei, a timpului și a modului în care istoria colectivă modelează destine individuale.
Rusia, Georgia și prezentul Europei
În paralel cu istoria familiei sale, Carrère reflectează asupra relației complexe dintre Rusia și vecinii săi, asupra moștenirii sovietice și asupra războiului din Ucraina. Autorul însuși explică faptul că aceste teme sunt imposibil de separat de propria sa istorie familială, marcată de exilul georgian și de relația intelectuală și afectivă cu lumea rusă.
În interviurile recente, scriitorul a mărturisit că actualitatea geopolitică a influențat decisiv forma finală a cărții, transformând-o într-o reflecție amplă despre identitate, apartenență și fragilitatea civilizației europene.
Emmanuel Carrère este unul dintre cei mai apreciați și mai traduși scriitori francezi contemporani. Autor al unor volume precum Adversarul, Limonosov, Un roman rus, Împărăția și Yoga, Carrère a construit de-a lungul ultimelor decenii o operă aflată la granița dintre autobiografie, reportaj, eseu și ficțiune.
Prin Colhoz, el oferă una dintre cele mai emoționante și mai mature cărți ale sale, o poveste despre familie, exil, iubire și memorie, dar și despre felul în care istoria continuă să trăiască în viețile oamenilor.
Chiar în primul capitol al cărții („În același timp”), Carrère explică succint, dar cât se poate de convingător demersul care stă la baza întregului volum: recuperarea unei istorii familiale și transformarea ei în literatură. „Despre ceea ce am cunoscut pe mica noastră parcelă de pământ și nicăieri altundeva, în mica noastră fâșie de timp și niciodată altcândva, în mica ființă în care ni s-a dat să locuim și în nicio altă parte, chiar dacă lumea s-ar duce de râpă, și este mai mult decât evident că de râpă se va duce, rămâne meseria oamenilor ca mine să dea seama. Și-atunci, fiindcă ei au murit și câtă vreme eu sunt în viață, o fac.”
