Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române, a organizat joi, 23 aprilie 2026, „Ilustrația de carte / In memoriam Constantin Baciu”, o masă rotundă dedicată Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de Autor și Zilei Bibliotecarului din România.
Desfășurat la sediul MNLR, evenimentul a adus în prim-plan rolul cărții în societatea contemporană, importanța ilustrației în construcția sensului narativ și necesitatea protejării creației intelectuale, într-un context cultural marcat de transformări accelerate ale modului de consum al informației.
Întâlnirea a fost dedicată memoriei artistului Constantin Baciu (1930–2005), o personalitate reprezentativă pentru arta plastică românească, recunoscut pentru contribuția sa remarcabilă în domeniul ilustrației de carte. Format în spiritul marilor școli artistice românești și influențat de profesori precum Corneliu Baba, Baciu a reușit să creeze un limbaj vizual distinct, în care tradiția și modernitatea coexistă armonios. Ilustrațiile sale, inspirate adesea din folclor și din universul rural, interpretează textul și îl amplifică, oferind cititorului o experiență de lectură extinsă, în care imaginea devine partener al cuvântului.
Ioan Cristescu, moderatorul evenimentului, a deschis discuția adresând urări bibliotecarilor și scriitorilor prezenți:
Trăim într-o perioadă în care drepturile de autor nu mai sunt ce au fost odinioară. În același timp, observăm că, în ultimul deceniu, ilustrația de carte a câștigat teren în România, în parte și ca reacție la scăderea vânzărilor de carte – imaginea face volumul mai atractiv pentru public. Ilustrația a fost mereu o preocupare personală și lucrez în prezent la un studiu dedicat ilustrației de carte românești. Ideea acestei întâlniri a venit din dorința de a readuce în atenție un mare grafician – pentru unii necunoscut, pentru alții uitat – Constantin Baciu, un artist aclamat în epocă, inclusiv prin premiul obținut la Leipzig în anii ’50.
Acad. Mircia Dumitrescu a oferit o perspectivă asupra evoluției ilustrației și asupra condiției artistului:
Am trăit vremuri în care adunam flori pentru a le oferi bibliotecarilor, doar pentru a putea obține o carte la schimb – un gest pierdut astăzi. Existau atunci forme de solidaritate și respect pentru carte care s-au pierdut. Îmi amintesc de poetul Aurel Covaci, un poliglot remarcabil, care, din munca de traducător, a putut să își cumpere o casă, semn al valorii recunoscute a actului cultural în vremurile sale.
Astăzi, asistăm la o formă de degradare a imaginii: culori stridente, exces de luciu, o suprastimulare a vizualului care eludează sensul. Editorii preferă adesea să preia modele externe, iar rezultatul este pierderea identității – ajungem în situația în care personaje din basmul românesc ajung să arate ca personaje din cultura pop globală. În trecut, ilustrația era un act serios: ea organiza spațiul, crea un cadru narativ, propunea o interpretare. Existau ilustratori care își afirmau stilul personal și alții care traduceau vizual sensurile textului. Astăzi, această dimensiune se pierde.”
Referindu-se la personalitatea evocată, a adăugat:
Constantin Baciu a avut o viață dificilă, uneori nedreaptă, dar o forță interioară remarcabilă. A fost un artist cu o capacitate de sinteză extraordinară, apreciat inclusiv de personalități precum Zoe Dumitrescu-Bușulenga. Oameni ca el trebuie readuși în memoria publică întrucât sunt repere ale culturii noastre și fie nu au fost cunoscuți în timpul vieții, în ciuda contribuțiilor lor incontestabile fie, dacă au fost cunoscuți, după moarte, au fost prea curând uitați.
Călin Andrei Mihăilescu a abordat relația dintre text și imagine dintr-o perspectivă teoretică și personală:
Primele ilustrații care m-au impresionat au fost cele care însoțeau marile texte – de la cele ale lui Gustave Lorain la Don Quijote până la abecedarul copilăriei, unde imaginea și litera se descopereau împreună. Atunci am înțeles că o carte funcționează pe două planuri: discursul verbal și cel vizual.
Putem vorbi despre două mari atitudini culturale: iconoclasmul și iconodulismul. Există tradiții care resping imaginea, cum este cazul Bibliei ebraice, și altele care o integrează, fie și simbolic, cum vedem în ornamentica literelor inițiale din tradiția creștină.
Astăzi, imaginea este adesea folosită pentru a stimula vânzările, transformând cartea într-un obiect de consum – uneori până la kitsch. Cu toate acestea, imaginea are și o misiune esențială: aceea de a salva, pe cât posibil, sensul limbii, într-un context în care aceasta se degradează și se simplifică excesiv. Asistăm la un fenomen de canibalizare reciprocă între cuvânt și imagine, pe fondul pierderii identității și al subtilității sensului de dincolo de cuvinte. Imaginea este chemată să salveze ce se mai poate din limba vorbită, o „corporteză” care se scufundă într-o conotație perpetuă.
În intervenția sa, conf. univ. dr. Mireille Rădoi a propus o reflecție asupra declinului lecturii și asupra transformărilor modului în care societatea contemporană accesează cunoașterea.
Oare cum va arăta o lume în care cuvintele își pierd sensurile secundare, în care metafora devine opacă, iar nuanța inutilă? Observăm deja că sensul figurat și înțelegerea lui se erodează, că textele complexe sunt evitate și că răbdarea pentru construcții ample — fie ele idei, relații sau opere — scade vizibil. Asistăm la o veritabilă criză a răbdării de a gândi.
Lectura unei cărți este un travaliu: un drum care presupune căutare, frământare, revenire, îndoială. Este răbdarea de a urmări firul unei idei până la capăt, așa cum asculți dezvoltarea unui concert fără să sari direct la final, așa cum accepți că uneori o bătălie se pierde, ca mișcare strategică necesară câștigării războiului, sau cum, în basmele noastre, drumul către Ileana Cosânzeana trece prin încercări, rătăciri și reveniri. Toate aceste căutări și descoperiri definesc experiența noastră de viață.
De ce este bine să citești cărți? Pentru că o carte te determină să participi, să gândești, să îți imaginezi și să construiești sens. Spre deosebire de informația fragmentară, cartea îți oferă continuitate și, spre deosebire de răspunsul instantaneu, îți oferă un proces care dezvoltă răbdarea, discernământul și profunzimea.
Oamenii nu și-au pierdut dorința de sens și nici nevoia de poveste. Au pierdut doar răbdarea de a ajunge acolo. De aceea, poate că soluția nu este să împingem cartea în fața publicului, ci să redescoperim povestitorii — acei oameni care știu să creeze punți între experiență și cuvânt, între viață și sens. Iar dacă acești povestitori nu sunt suficienți, atunci trebuie formați, cultivați și încurajați, pentru că ei pot reaprinde interesul și pot conduce, firesc, către carte.
Poate că, nu întâmplător, această idee ne conduce astăzi către un alt limbaj al poveștii: imaginea. Ilustrația este o formă de a lumina textul. Etimologia cuvântului vine din latinescul illustro – a ilumina, a clarifica, a face vizibil sensul. În această cheie trebuie înțeleasă și relația dintre imagine și cuvânt. Asemenea copertei unei cărți, ilustrația creează atmosfera pentru firul narativ, pregătește întâlnirea cu sensul și invită cititorul să intre într-o lume nouă. În acest context, evocarea lui Constantin Baciu vine ca un demers firesc al descrierii relației dintre text și imagine. Pentru el, ilustrația reprezenta o reinterpretare a schiței din spatele textului și o formă de decriptare vizuală care dubla, completa și uneori chiar deschidea noi sensuri ale lecturii.În final, poate că nu ar trebui să ne întrebăm doar câți oameni mai citesc, ci ce fel de oameni vom deveni dacă nu o mai facem. Dincolo de statistici, cartea rămâne unul dintre ultimele exerciții de libertate interioară — un spațiu în care gândirea nu este grăbită, imaginația nu este limitată, iar sensul nu este simplificat, a declarat conf. univ. dr. Mireille Rădoi, directorul Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”.
