Weekendul acesta, pe 20 și pe 21 septembrie 2025, Primăria Municipiului București, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție, te invită să fii parte dintr-o experiență spectaculoasă în inima orașului, cu ocazia Zilelor Bucureștiului! Piața Constituției devine locul unde arta, muzica, gastronomia și energia se întâlnesc într-un eveniment memorabil, iMapp Bucharest – 10 ani, care a redefinit arta digitală în spațiul public. Bucureștiul se pregătește să devină, din nou, centrul mondial al artei vizuale în aer liber, odată cu aprinderea luminilor celei mai mari scene de video mapping din lume!
De Zilele Bucureștiului sărbătorim 566 de ani de la prima atestare documentară a orașului care ne inspiră și ne aduce împreună. București 566 reprezintă o celebrare a spiritului său vibrant, un spațiu simbolic al întâlnirilor, visurilor și transformărilor continue. Este un prilej de reafirmare a valorilor culturale și a identității urbane, dar și de recunoaștere a legăturii profunde dintre oraș și comunitatea sa. Bucureștiul aparține oamenilor care îl trăiesc, îl iubesc și îl modelează zi de zi, iar această aniversare ne oferă ocazia de a reflecta asupra patrimoniului său și asupra modului în care trecutul și prezentul se întâlnesc în spațiul urban.
În acest weekend aniversar, celebrăm și 10 ani de iMapp Bucharest – cel mai mare eveniment de video mapping din lume, ediția de anul acesta reunind, în premieră, două parteneriate remarcabile: legendarul raliu internațional Gumball 3000 și Food Truck Festival, eveniment dedicat culturii culinare stradale. Capitala devine, astfel, timp de două zile, un punct de întâlnire între arta New Media, cultura street-food și adrenalina motorsportului.

SÂMBĂTĂ, 20 SEPTEMBRIE, ÎNTRE ORELE 16:00 – 23:00
IMAPP BUCHAREST – WINNERS LEAGUE
De la prima proiecție pe fațada Palatului Parlamentului, iMapp Bucharest a crescut într-un fenomen global, atrăgând artiști vizuali de top și milioane de spectatori. Evenimentul pune în valoare creația artiștilor români și internaționali care se exprimă prin intermediul video mapping-ului la cele mai mari festivaluri de gen și oferă un spectacol vizual unic pe cea mai mare suprafață de proiecție din lume – fațada de 23.000 de metri pătrați a Palatului Parlamentului, care devine o galerie digitală în aer liber, aducând arta în spațiul public și în inima orașului. Tema de anul acesta a competiției – ART IS ALL AROUND – celebrează omniprezența artei în viața noastră, care pulsează în arhitectura orașului, în dinamica comunităților, în culorile care ne înconjoară, în fiecare pixel proiectat și în fiecare emoție trăită.
De la ora 21:30 are loc competiția care transformă orașul într-o veritabilă capitală mondială a luminii și a creativității – iMapp Bucharest – Winners League, care îi va prezenta publicului pe cei mai buni artiști din domeniu, câștigători ai celor 7 festivaluri partenere, respectiv Chongqing International Light Art Festival din CHINA, Genius Loci Weimar Festival din GERMANIA, Jakarta Light Festival din INDONEZIA, Luma Projection Arts Festival din SUA, 1minute Projection Mapping Competition din JAPONIA, Video Mapping Festival din FRANȚA și Zsolnay Light Festival din UNGARIA. Vezi echipele participante la concurs și festivalurile partenere: https://www.instagram.com/imappbucharest.
Un juriu format din experți internaționali va desemna Marele Câștigător al concursului iMapp Bucharest – Winners League și va acorda Premiul Juriului. De asemenea, publicul este invitat să participe activ și să voteze lucrarea preferată din concurs, printr-un SMS cu tarif normal, la un număr disponibil în seara evenimentului.
În cadrul acestei ediții, organizatorii și partenerii vor onora doi artiști români din patrimoniul cultural mondial, George Enescu și Constantin Brâncuși, prin două lucrări de video mapping realizate de Carmen Lidia Vidu și Mindscape Studio. CREART și ARTEXIM vor prezenta un moment special, conceput pe un fragment din Rapsodia Română nr. 1 de George Enescu, interpretată de Orchestra Națională a Franței, sub bagheta dirijorului Cristian Măcelaru, care marchează încheierea Festivalului Internațional George Enescu 2025. Institutul Cultural Român lansează la iMapp Bucharest o lucrare de video mapping care anunță deschiderea expoziției „Brâncuși – The Birth of Modern Sculpture”, ce poate fi vizitată până în ianuarie 2026 la H’art Museum Amsterdam, în colaborare cu Centre Pompidou, custodele celei mai mari și reprezentative colecții Constantin Brâncuși.
Programul muzical al iMapp Bucharest #10 aduce pe scenă DJ îndrăgiți. DJ Sylvio mixează de la ora 16:00, DJ Varer și DJ Christian Thomson continuă cu un set de melodic techno și afro-house, de la ora 18:00, urmat de un back-to-back electrizant cu Adrian Șaguna și Arias, alături de invitatul lor special – toboșarul Emil Vergo, de la ora 18:30.
DJ-ul belgian HVMZA, cunoscut pentru stilul său unic care redefinește granițele muzicii house, vine la iMapp Bucharest, la ora 20:00, pentru a ne purta într-o călătorie în care ritmul și emoția se împletesc.
DUMINICĂ, 21 SEPTEMBRIE, ÎNTRE ORELE 12:00 – 23:00
IMAPP BUCHAREST X GUMBALL 3000
Pe 21 septembrie 2025, Capitala găzduiește celebrul raliu internațional Gumball 3000, care revine la București după aproape un deceniu, alegând acest oraș ca pit stop în traseul său prin Europa datorită prestigiului internațional al festivalului iMapp Bucharest – care a devenit un reper global al artei digitale.
Peste 100 de supermașini, de la modele personalizate la clasice și hypercar-uri ultra-rare vor fi conduse de o distribuție internațională de celebrități, influenceri, artiști, sportivi de renume, actori, gameri, YouTuberi și lideri din business, din peste 40 de țări. Parada va sosi în Piața Constituției începând cu ora 19:30, pentru un festival dedicat automobilelor, muzicii și proiecțiilor. În exclusivitate pentru București, la ora 18:15 va avea loc lansarea globală a modelului Koenigsegg Jesko „Cobyx”, unul dintre cele doar 125 de exemplare produse din acest hypercar extrem de rar!
Publicul se va putea bucura de DJ set-uri susținute de vedetele Gumball 3000 și de un spectacol de light mapping live, pe fațada Palatului Parlamentului. Programul muzical al serii, oferit de Gumball 3000, include: artistul afrobeats Adekunle Gold la ora 20:30, rapperița americană EVE – laureată Grammy la ora 21:00 și DJ-ul olandez Afrojack la ora 21:30. Spectacolul se va încheia cu un set special back-to-back susținut de Afrojack și Vikkstar – membru al faimosului grup britanic Sidemen, care vor urca pe scenă la ora 22:30.
Gumball 3000 marchează cea de-a 26-a ediție cu o rută de 4.828 km, de la Istanbul la Ibiza. După București, caravana continuă în Belgrad (22 septembrie), Florența (23 septembrie), Nisa (24 septembrie) și Valencia (25 septembrie), urmând să se încheie în Ibiza vineri, 26 septembrie. Pe parcursul raliului, Gumball 3000 va strânge fonduri pentru Fundația Gumball 3000, susținând inițiative dedicate tinerilor din întreaga lume.
Food Truck Festival – caravana dedicată street-foodului care a cucerit zeci de orașe din România, aduce la iMapp Bucharest, în cele două zile, preparate din bucătării internaționale și DJ locali cu mixuri energizante, chiar de la deschiderea porților. Anul acesta, atmosfera va fi completată de trei invitați speciali, gata să transforme Piața Constituției într-o adevărată sărbătoare a gustului și a muzicii: Sylvio deschide ziua de sâmbătă, de la ora 16:00, iar Larisa și Lemon, mixează duminică, începând cu ora 12:00, respectiv ora 15:30.
Pe 20 și pe 21 septembrie, la Zilele Bucureștiului, celebrăm împreună 566 de ani de București și 10 ani de iMapp Bucharest – acolo unde arta, tehnologia și emoția se întâlnesc sub cerul Capitalei – în Piața Constituției! Fii parte din poveste și lasă-te purtat de lumină, culoare, sunet și vibrație, într-o experiență care transformă orașul într-o galerie în aer liber și fiecare privitor într-un explorator al artei contemporane!
Intrarea la toate evenimentele din weekendul 20-21 septembrie 2025 este liberă.

Programul evenimentului – https://www.creart.ro/program-imapp-bucharest-2025
Regulament de participare și acces – https://www.creart.ro/regulament-de-participare-si-acces-imapp-bucharest-2025
Restricții de trafic rutier în proximitatea evenimentului și informații transport – https://www.creart.ro/restrictii-de-trafic-rutier-in-proximitatea-evenimentului-informatii-transport
Facebook: creartpmb / iMappBucharest
Instagram: creartbucuresti / imappbucharest
Website-uri: www.creart.ro / https://imapp.ro/ro/
Organizatori: Primăria Municipiului București, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București
Eveniment organizat sub egida Zilele Bucureștiului – București 566
Cu sprijinul: Parlamentul României – Camera Deputaților
Parteneri culturali: ARTEXIM, Ministerul Culturii, Institutul Cultural Român, ICR Bruxelles
Parteneri privați iMapp Bucharest – Winners League: Gumball 3000, Food Truck Festival
Sponsori: Coca-Cola, Domino’s
Parteneri media: KISS FM, MAGIC FM, ROCK FM, AGERPRES, TVR, Invent Media
Cu sprijinul: Societatea de Transport Bucuresti STB SA, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov, Apa Nova București
iMapp Bucharest este membru ILO – International Light Festivals Organisation
Festivaluri partenere: Chongqing International Light Art Festival – CHINA, Genius Loci Weimar Festival – GERMANIA, Jakarta Light Festival – INDONEZIA, LUMA Projection Arts Festival – SUA, 1minute Projection Mapping Competition – JAPONIA, Video Mapping Festival – FRANȚA, Zsolnay Light Festival – UNGARIA, Festivalul Internațional George Enescu


