”Dintele sau osciorul”, proză scurtă de Pompilian Tofilescu
”Luni plouă cu broaște de ușă și chei ce se potrivesc asimptotic. Marți, conștiința joacă v-ați ascunselea prin creier. Într-o intersecție, realismul social este sabotat de roboți repartizați ca profesori la țară, iar la etaj, inteligența umanității a fost ștearsă de pe placa de memorie. Proza lui Pompilian Tofilescu luptă curajos cu absurdul și ridicolul, mizând pe un fantastic domesticit de umorul tehnic și ironia blândă.”
Maia LEVANTINI
***
”Dacă romanele sunt ale celor care nu pot scrie povestiri, Pompilian Tofilescu scoate dintr-un volum de proză scurtă paisprezece romane. Dimensiunea aparentă a oricăreia dintre lucrări e, oricum, mai mică decât ceea ce înseamnă fiecare în parte. De la o ploaie de broaște – nu ca-n Egiptul biblic, ci broaște-încuietori – într-un oraș fără deschidere și o fisură în asfalt ce ar putea fi doar portalul spre următorul coșmar, până la o intersecție unde niciun drum nu e ceea ce pare, autorul ne poartă prin paisprezece istorii pline de umor, tristețe și mister. E o plăcere să-l citești pe Pompilian, iar el pare să știe asta prin felul zgârcit în care ne îngăduie să-l citim doar din când în când. Dacă ați găsit pe net acest titlu ori vă aflați într-o librărie și țineți cartea în mână, nu ezitați, cumpărați-o. Citiți Dintele sau osciorul – ce titlu straniu! Merită, veți vedea.”
Liviu SURUGIU
”Dramaturgiile alcoolului. Repere dintr-o istorie fluidă a teatrului”, de Călin Ciobotari
”E destul de ciudat să scrii despre alcool și teatru. Să vânezi bețivi și bețive printre pagini scrise acum sute de ani… Să pui personajul să îți sufle în față ca să înțelegi dacă a băut sau nu… Să te prefaci tu însuți un pic cherchelit ca să verifici dacă poți intra în relație cu, să spunem, adunătura de cheflii de la Auerbachul faustian. Să încerci să înțelegi de ce bea Falstaff și de ce nu bea Ivanov… Să te întrebi cum ar arăta monologul lui Hamlet spus la beție. Să litruiești sensuri, să îmbuteliezi ipoteze, să treci prin teascuri felurite fantezii și vise… Să iei un fiord ibsenian și să-l arunci, ca pe un cub de gheață, într-un pahar de ceva pe care să îl bei vinovat împreună cu Hedda Gabler… Să te faci pulbere, măcar o dată, alături de Cetățeanul turmentat… Să te plimbi prin istoria teatrului universal ca pe o pietonală străjuită de cârciumi, cafenele, birturi, pub-uri, și de la fiecare ușă câte un patron-autor să îți facă din mână să intri…
E ciudat, poate inutil, dar atât de frumos…”
Călin CIOBOTARI
