În perioada 24 mai – 1 iunie 2025, municipiul Buzău devine din nou capitala teatrului românesc, marcând o ediție aniversară de referință: 20 de ani de ”Buzău / Iubește / Teatru” – două decenii de artă, emoție și comunitate. Evenimentul este organizat de Teatrul „George Ciprian”, cu sprijinul Consiliului Județean Buzău.
Ajuns la a XX-a ediție, festivalul este deja o tradiție emblematică, apreciată de publicul din întreaga țară. Pentru a celebra această aniversare, organizatorii au pregătit un program excepțional, care reunește spectacole ale marilor teatre naționale, creații independente, performance-uri inovatoare, instalații artistice, ateliere dedicate tinerilor și întâlniri directe între artiști și spectatori.
„Suntem onorați să organizăm cea de-a XX-a ediție a Festivalului Buzău / Iubește / Teatru, un eveniment care, de 20 de ani, aduce laolaltă teatre din toată țara și un public minunat, fidel și entuziast. Acest festival este mai mult decât o selecție de spectacole – este o sărbătoare a pasiunii pentru teatru, un dialog viu între artiști și spectatori, o dovadă că teatrul trăiește și se reinventează mereu, în ciuda oricăror vremuri”, a declarat Gina Chivulescu, Managerul Teatrului „George Ciprian” Buzău.
Cu o atmosferă caldă, entuziastă și profund umană, Buzău / Iubește / Teatru rămâne un spațiu viu de întâlnire și dialog între creația artistică și comunitate. „Anul acesta, festivalul este mai mult decât un eveniment cultural – este o celebrare a pasiunii care ne-a adus împreună timp de 20 de ani. Buzăul a demonstrat că iubește teatrul nu doar în cuvinte, ci printr-o implicare autentică și constantă. Publicul nostru este parte din poveste și din această reușită”, a subliniat directorul festivalului.
Vă așteptăm cu inimile deschise să sărbătorim împreună această ediție aniversară și să redescoperim, prin teatru, bucuria de a fi împreună.
Mai multe informații despre program și bilete: https://www.teatrulgeorgeciprian.ro/
PROGRAM
Festivalul de Teatru BUZĂU / IUBEȘTE / TEATRU
24 MAI – 31 MAI 2025
SÂMBĂTĂ, 24 MAI
ora 18.00 / Teatrul „G. Ciprian”
Deschiderea Festivalului
NEGUȚĂTORUL DIN VENEȚIA de William Shakespeare, regia artistică Eugen Gyemant
Teatrul Evreiesc de Stat, București
Durata: 2h 30’ (fără pauză)
DUMINICĂ, 25 MAI
ora 18.00 / Teatrul „G. Ciprian”
RETROELECTRO de Bogdan Georgescu, regia Bogdan Georgescu
Teatrul Național „Marin Sorescu”, Craiova
Durata: 90’ (fără pauză)
LUNI, 26 MAI
ora 19.00 / Teatrul „G. Ciprian”
ACASĂ LA TATA de Mimi Brănescu, regia Mimi Brănescu
Teatrul „Toma Caragiu”, Ploiești
Durata: 2 h (fǎrǎ pauzǎ)
14+
MARȚI, 27 MAI
ora 19.00 / Teatrul „G. Ciprian”
DON QUIJOTE de Miguel Cervantes, regia Alexandru Dabija
Teatrul ACT, București
Durata: 2h 10’
12+
MIERCURI, 28 MAI
ora 19.00 / Teatrul „G. Ciprian”
NO WORRIES, CĂTĂLINICIKA! de Adelina Toma, regia Claudiu Goga
Teatrul ,,Alexandru Davila”, Pitești
Durata: 1h 45’ (fără pauză)
16 +
JOI, 29 MAI
ora 19.00 / Teatrul „G. Ciprian”
MINCIUNI NEVINOVATE de Neil Simon, regia Lucian Ghimiși
Asociația Culturală Teatrul Independent Elisabeta
Durata: 3h (cu pauză)
10 +
VINERI, 30 MAI
ora 19.00 / Teatrul „G. Ciprian”
BAZINUL DE NORD de Rajiv Joseph, regia lui Alexandru Mâzgăreanu
ARCUB, București
Durata: 1h 40’ (fără pauză)
14+
SÂMBĂTĂ, 31 MAI
ora 18.00 / Teatrul „G. Ciprian”
MÂNDRIE ȘI PREJUDECATĂ (UN FEL DE) de Isobel McArthur, regia Alexandru Mâzgăreanu
Teatrul Excelsior, București
Durata: 2h30’ (cu pauză)
14+


