spot_img

Dirijorul american JOHN AXELROD, ALEXANDRU TOMESCU (vioară) și RĂZVAN POPOVICI (violă): Concert Mozart/Ceaikovski la Sala Radio

Dirijorul american JOHN AXELROD – dirijor principal invitat al Orchestrei Simfonice din Kyoto (Japonia) și dirijor șef al Orchestrei Simfonice București – se va afla vineri, 3 februarie 2023 (19.00) la pupitrul ORCHESTREI NAȚIONALE RADIO, într-un frumos concert Mozart/Ceaikovski. Acesta a răspuns invitației de a-l înlocui, în ultimul moment, pe dirijorul francez FRÉDÉRIC  CHASLIN, care nu poate sosi la București din motive de sănătate. John Axelrod a absolvit Universitatea Harvard (1988) și a fost pregătit personal de Leonard Bernstein în 1982. A studiat la Conservatorul din Sankt Petersburg (cu Ilya Musin) – 1996 și a fost îndrumat de Christoph Eschenbach din 1997 până în 2000, când și-a făcut debutul ca dirijor-asistent pentru producția operei „Parisfal”, la celebrul festival internațional de la Bayreuth. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.

Evenimentul din 3 februarie de la SALA RADIO se va deschide cu MOZART: Simfonia concertantă în Mi bemol major, pentru vioară, violă și orchestră. Lucrarea va fi interpretată, în ipostază solistică, de doi mari muzicieni români: ALEXANDRU TOMESCU (vioară) – solist al Orchestrelor și Corurilor Radio România și RĂZVAN POPOVICI (violă) – inițiator și director executiv al Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo.

Concertul de la Sala Radio aduce în fața publicului și celebra Simfonie nr. 6 – Patetica, ultima creație semnată de CEAIKOVSKI, a cărei premieră absolută a fost dirijată de compozitorul însuși la Sankt Petersburg (1893), cu doar câteva zile înainte de trecerea sa în neființă. 

Începând din anul 1996, JOHN AXELROD a dirijat peste 175 de orchestre, 35 de opere și 60 de premiere mondiale. Și-a construit astfel un profil ca unul dintre cei mai importanți dirijori ai timpului nostru, activitatea sa însemnând colaborări cu orchestre și companii de operă din întreaga lume. În 2020, a primit premiul Special Achievement Award din partea International Classical Music Awards, pentru contribuțiile și interpretările sale remarcabile. 

În 2014, John Axelrod a fost ales director artistic și muzical al Orchestrei Simfonice Regale din Sevilla (ROSS). Printre celelalte poziții pe care le-a ocupat se numără cea de dirijor principal invitat al Orchestrei Simfonice din Milano (LaVerdi), director muzical al Orchestre National des Pays de la Loire, director muzical și dirijor principal al Orchestrei Simfonice și al Teatrului din Lucerna, dirijor principal al ansamblului Sinfonietta Cracovia ș.a.

Printre relațiile sale de lungă durată se numără colaborările cu NDR Sinfonieorchester Hamburg (Filarmonica Elbe), Gewandhausorchester Leipzig, Filarmonica della Scala, Orchestra Sinfonica Nazionale della RAI Torino, Orchestra Teatrului La Fenice din Veneția, Orchestre de Paris, Orchestra Simfonică Radio din Danemarca, Orchestra Simfonică Radio din Praga, Orchestra Mozarteum din Salzburg și Orchestra Mariinski – Rusia. În Statele Unite, a dirijat, printre altele, Orchestra Simfonică din Chicago, Filarmonica din Los Angeles și Orchestra din Philadelphia. Recent, John Axelrod și-a făcut debutul de succes cu Orchestra Simfonică Radio Bavareză și cu Orchestra Metropolitană din Tokyo. Este constant invitat să dirijeze pe scena marilor festivaluri, ca Festivalul „Enescu”, Festivalul de la Salzburg, Montreux Jazz, Schleswig Holstein etc.

După o carieră bogată realizată în Europa și în lume, presărată cu evenimente prezentate în săli precum Théâtre des Champs Elysées – Paris, Carnegie Hall – New York sau Metropolitan Arts Centre – Tokio, sub bagheta unor dirijori de renume precum Valery Gergiev, Kurt Masur sau Christoph Eschenbach, ALEXANDRU TOMESCU a revenit în România, unde s-a implicat în organizarea unor turnee naţionale de muzică clasică, realizate exclusiv din fonduri private. 

A devenit protagonistul unor evenimente–pilot în lumea muzicală românească: a cântat pe Stradivarius într-o staţie de metrou, pentru a dovedi că există o însemnată receptivitate pentru muzica de calitate; a cântat într-o pădure pentru a milita împotriva exploatării iraţionale a domeniului forestier. A interpretat în faţa unei case în ruine, pentru a stopa distrugerea clădirilor aflate în Patrimoniul Naţional. A cântat cu scopul adunării de fonduri pentru Asociaţia Nevăzătorilor din România sau pentru protezarea auditivă a copiilor cu deficienţe de auz. Este printre primii artişti care şi-a făcut o misiune clară din a purta mesajul muzicii clasice în oraşe româneşti în care nu există filarmonici. 

Solist al Orchestrelor și Corurilor Radio România, Alexandru Tomescu nu se rezumă doar la a interpreta în faţa publicului său, ci cultivă un dialog intens cu acesta, fie de pe scenă, explicând ceea ce cântă, fie prin interviurile pe care le acordă la televiziunile şi radiourile de specialitate și nu numai. Fie că vocea sa se aude la Radio România Muzical sau la Radio Guerrilla, fie că vorbele sale sunt tipărite în Dilema Veche sau în revista Viva!, el explică ce înseamnă să fii artist în România secolului XXI. 

Angajamentul pe care şi l-a asumat în momentul în care a primit în folosință vioara Stradivarius Elder-Voicu, în 2007, a fost acela de a familiariza un număr cât mai mare de români cu sunetul splendidului instrument. 

RĂZVAN POPOVICI (violă) este cunoscutul iniţiator şi director executiv al Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo – Bucureşti, pe care l-a transformat într-o platformă culturală europeană de mare succes. 

Născut la Bucureşti, într-o familie de muzicieni, şi-a început studiul violei cu tatăl său, Mugur Popovici. A studiat la Salzburg, Paris şi Freiburg și a cântat ca solist alături de ansambluri ca Orchestra de Cameră din Köln, Orchestra de Cameră din Kobe, Orchestra Națională Radio, Filarmonica „George Enescu” – București, Chaarts Chamber Artists – Zürich, Camerata Regală etc.

Este invitat la festivaluri din întreaga lume, cum ar fi Lucerne Festival, Wiener Festwochen, Festivalul „Enescu”, Kuhmo Festival, Shlomo Mintz Festival – Tucumán, Vivarte Festival – Moscova, Schwetzinger Festspiele, Spoleto Festival, Ferrarra Musica, Europalia Festival, Festival Academy Budapest ș.a. Printre sălile în care a cântat se numără  Carnegie Hall din New York, Suntory Hall din Tokio, Concertgebow Amsterdam, Konzerthaus şi Musikverein din Viena, South Bank și Wigmore Hall din Londra, YMCA din Ierusalim, Bozar din Bruxelles, Kennedy Center of Performing Arts din Washinghton sau Gasteig din München. 

Răzvan concertează în întreaga lume ca membru al Ansamblului Raro, alături de care a lansat până în prezent 9 discuri apreciate internațional. Cel mai recent album, intitulat Impressions d’enfance – Music by George Enescu, a fost lansat în aprilie 2022, la Bruxelles.

O experienţă benefică pentru cariera sa a constituit-o participarea sa ca instrumentist în Orchestra Filarmonicii din Berlin, în perioada 2000-2001. Răzvan a fost, de asemenea, prim-violist invitat al Filarmonicii din Essen, al orchestrelor de cameră din München, Köln şi Kobe, al Filarmonicii de Cameră din Salzburg şi al Gstaad Festival Orchestra.

Răzvan este iniţiatorul şi directorul executiv al Festivalului Chiemgauer Musikfruhling din Traunstein, Germania, care celebrează în acest an 20 ani de existență. Între 2006-2008 a fost directorul artistic al seriei de concerte de muzică de cameră Pèlerinages, care se desfășura în binecunoscuta Residenz din München. În stagiunea 2015/16, a fost directorul artistic al seriei de concerte de muzică de cameră DA CAPOARCUB Chamber Music Series, derulate în Hanul Gabroveni – Bucureşti. În 2019, a devenit coordonatorul general al Festivalului Europalia de la Bruxelles.

Răzvan Popovici prezintă constant cursuri de măiestrie în Europa, Japonia și America de Sud, dar și în cadrul proiectului educativ SoNoRo Interferențe sau al Fundației „Villa Musica” din Schloss Engers/Mainz. Din 2018, este profesor invitat al Conservatorului Regal din Antwerp, Belgia.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – și LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio.
Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile și în sistem online pe iabilet.ro. Biletele sunt, de asemenea, disponibile și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508