“Focuri cu vălvoare”, de Constantin Pădureanu
oct. 9th, 2018 | By admin | Category: Agenda de carte
La Editura “Aius PrintEd”, din Craiova, a apărut volumul de versuri “Focuri cu vălvoare”, de Constantin Pădureanu.
Autorul craiovean a absolvit Facultatea de Jurnalism și a fost coleg cu Aurelian Titu Dumitrescu și Radu Vida. Pe 18 februarie 1977 a publicat articolul ”Maistrul Constantin Gachi” în ziarul ” Înainte” din Craiova. În timpul facultății a frecventat cenaclurile literare, celebre în epocă, și a publicat: articole, însemnări, reportaje, povestiri și interviuri în ziarele naționale și revistele literare. A citit proză în cenaclul ” Ramuri”, condus de Marin Sorescu, și a fost prezentat de Gabriel Chifu. A debutat în revista ” Ramuri”, nr.7 din 15 iulie 1986, cu povestirea ”Fântâna”și a fost ajutat de Mircea Ciobanu să debuteze, în 1986, în culegerea de Proză scurtă a tinerilor scriitori. Debut ‘86 la Editura Cartea Românească. A scris şi publicat 18 volume de povestiri şi nuvele, romane, versuri, interviuri, teatru şi însemnări de călătorie din Israel şi Grecia (Muntele Athos).
A lucrat ca redactor principal la ziarul „Înainte” Craiova şi la săptămânalul naţional „Pădurea Noastră”, corespondent la „Tineretul liber” şi”Curierul Naţional” şi, în prezent, redactor-şef adjunct la revista „Noul Literator”. Este membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Asociației Culturale de Prietenie România-Israel, membru al Asociației Ziariștilor și Editorilor Creștini, membru fondator al Societății Scriitorilor Olteni, președinte al Asociației Culturale ”Noul Literator” Craiova, membru al Clubului Dramaturgilor și al SpectActorilor Craioveni. A fost inclus în antologii şi a fost tradus în limbile franceză, germană, spaniolă şi engleză. A obţinut diplome de excelenţă şi premii naţionale şi internaţionale.
”În fond calitatea prin excelenţă a autorului, cea care asigură totodată linia de continuitate în toate cele şase cărţi de poezie a Focurilor… care „ard” în imaginarul „Rudarilor Olteniei” şi în deplin temei recognoscibilă ca a sa, dincolo de variaţiuni și modulări ce-i îmbogăţesc nuanţele de joc auctorial, rămâne fineţea stilistică a umorului lui Constantin Pădureanu, „proprietarul” de drept al unui atare „spaţiu” ficţional, cu oamenii şi poveştile lor, captate în orizontul unei înţelegeri şi receptivităţi de benignă „distanţare” şi refracţie”.- Nicolae CREȚU
”Constantin Pădureanu, scriitor şi jurnalist cu vechi fapte de arme în ale culturii, ne oferă aici o poezie epică şi rurală. Fireşte, gândul zboară la ciclul La lilieci, al lui Marin Sorescu. Din fericire, e altceva, totuşi. Dincolo de „povestire”, textele de aici nu mizează pe gesturi simbolice, alegorii sau teatralizări transpuse în limbaj. Firescul predomină. Simplul fapt că momentele alese spre „poetizare”sunt climaxuri sau sinteze în genul scurt-metrajelor face ca injecţiile de simbolistică să fie oţioase. Autorul are excelenta intuiţie de a se feri de ele.” – Felix NICOLAU
”Într-o astfel de logică a actului creaţiei, Constantin Pădureanu semnează un volum care reuneşte simboluri mozaicate – toposuri, identităţi luate la întâmplare dintr-o serie autohtonă, stări-nucleu ori stări marginale ale fiinţei, arhetipuri ale imediatei vecinătăţi rustice, a căror plinătate primeşte nuanţe în funcţie de migraţia imaginarului din zona gravă a existentului către joc, ironie ori sarcasm. Există, în construcţia culturală a scriitorului, un ataşament sincer pentru spiritualitatea de tip moromeţian, dar şi pentru inteligenţa soresciană.” – Diana CÂMPAN
”Dincolo de spectacolul liric, există o nelinişte ascunsă, dar nu suficient de ascunsă ca să fie invizibilă, a căutării de sine. Constantin Pădureanu se caută într-un sat de altădată şi de acum în acelaşi timp. Drama fiinţelor din sat este şi a sa. Sau poate că este în primul rând a sa. Îndepărtat de sine pe nesimţite, are nevoie de revenire la propria-i fiinţă, de identificare cu partea nealterată a sinelui. El crede că satul poate să fie partea aceea pierdută a inocenţei sale, fără să se lase furat de ademeniri semănătoriste, acel acasă unde orice renaştere este posibilă, un spaţiu spiritual de recuperat.” –Andrei MOLDOVAN
