Odată cu începerea unui nou an școlar, Opera Comică pentru Copii (OCC) își deschide porțile pentru micii spectatori, pe care îi așteaptă cu o mulțime de surprize. În luna septembrie, Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii, aduce în premieră două frumoase spectacole de muzică și balet: ,,România Muzicală” și ,,Poveste vieneză”. Tot în această lună, spectatorii sunt invitați să vadă musicalul „Sunetul muzicii”, în regia și coregrafia lui Răzvan Mazilu, care va avea șase reprezentații cu distribuții diferite, începând cu 15 septembrie 2018.
În zilele de 8, 9, 15 și 16 septembrie, de la ora 10.00 în Sala Mozart, Ansamblul Liric al Operei Comice pentru Copii prezintă publicului cele mai frumoase fragmente din creația unor mari compozitori români, precum George Enescu, Ciprian Porumbescu sau Iosif Ivanovici. Spectacolul este recomandat copiilor cu vârsta de peste 7 ani. Lista premierelor în luna septembrie continuă cu spectacolul-balet ,,Poveste Vieneză”, care ne va introduce în atmosfera fermecătorului oraș austriac. Frumusețea dansurilor vieneze, grația și eleganța baletului vor putea fi admirate în Sala UnderGrant, în reprezentațiile programate în 15, 16, 29 și 30 septembrie.
,,Deschidem o nouă stagiune la Opera Comică pentru Copii și suntem pregătiți să îi întâmpinăm pe cei mici și pe cei mari, deopotrivă, cu multe spectacole de excepție, de la operă și balet până la musical și concerte lecție. Vă invităm alături de noi, să descoperiți poveștile îndrăgite ale copilărei și să vă bucurați de arta care atinge toate culorile sufletului.”, a spus Felicia Filip, managerul Operei Comice pentru Copii.
Spectatorii care nu au apucat să vadă, la începutul lunii iunie, celebrul musical „Sunetul muzicii” în regia și coregrafia lui Răzvan Mazilu, au ocazia să vizioneze spectacolul în luna septembrie, în Sala Mare a Operei Comice pentru Copii. „Sunetul muzicii”, creat pe baza musicalului original de Richard Rodgers și Oscar Hammerstein, are programate șase reprezentații în zilele de 15, 16, 22, 23, 29 și 30 septembrie. „Curajul lui Răzvan Mazilu de a lucra cu copii, e drept, obișnuiți cu scena Operei Comice, este recompensat cu o prestație de top zece din partea acestora. Rutinați, sudați ca echipă, conștiincioși și integrați bine în spectacol, cei mici chiar colorează frumos povestea, scuturând de praf un musical ce părea aproape uitat de către spectactorii români (indiferent din ce generație ar face parte aceștia). Răzvan Mazilu construiește atent fiecare moment, insistă foarte mult pe intrările fiecărui personaj în parte, multe dintre ele fiind dinspre sală, ceea ce dinamizează suficient de mult relația dintre spectatori și actori. ” (Nona Rapotan, Bookhub.ro)
Abonamentele OCC și Atelierele Micul Artist
Spectatorii care doresc să își asigure locul din timp la mai multe evenimente artistice ale OCC pot achiziționa abonamente pentru întreaga stagiune, disponibile pe bilete.ro. Acestea sunt clasificate pe mai multe categorii: Premiere OCC, cu prețuri între 300 și 500 de lei și acces la 5 premiere în Sala Mare, Avanpremiere OCC, cu prețuri între 150 și 250 de lei, cu locuri la 5 avanpremiere din Sala Mare și Clasic OCC, care costă între 200 și 500 de lei, cu loc la 10 reprezentații de weekend în Sala Mare. În funcție de variantă aleasă, abonamentele cuprind puzzle-uri, seturi cadou și obiecte promoționale OCC.
Din 10 septembrie, Opera Comică pentru Copii dă startul înscrierilor la o nouă serie a Atelierelor Micul Artist, care se vor desfășura între 17 septembrie 2018 și 31 mai 2019. Anul acesta, seria atelierelor cuprinde o paletă largă de domenii, de la fotografie, street dance, scenografie, cor, flamenco, actorie, balet și artă medievală până la cele nou adăugate în această stagiune: atelier de dansuri populare, de blockflote, de step și ateliere de comunicare și de pantomimă. Toți copiii care doresc să se înscrie la Atelierele Micul Artist sunt așteptați la preselecțiile organizate la sediul OCC din Calea Giulești nr. 16, în perioada 10-15 septembrie. Programul va fi anunțat pe www.operacomica.ro.
Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii are lunar aproape 15.000 de spectatori, iar în stagiunea 2018-2019 are programate peste 600 de reprezentații, dintre care 11 premiere.