Monodrama-omagiu “Ileana, Principesă de România”, într-un amplu turneu nord-american

sept. 9th, 2018 | By | Category: Postcard

Institutul Cultural Român de la New York susţine turneul nord-american cu spectacolul “Ileana, Principesă de România”, un omagiu adus Principesei Ileana a României, fiica Reginei Maria și figură importantă a exilului românesc, care și-a trăit ultimii ani de viață în Statele Unite, ca şi ctitor de mănăstire, dar și călugăriță. Turneul, parte a evenimentelor dedicate Anului Centenar, se va derula, în perioada 8-30 septembrie 2018, în șapte oraşe mari din S.U.A. – Philadelphia, Boston, Chicago, Dallas, Cleveland, Detroit, precum și Elwood City, în Pennsylvania, unde se află mănăstirea întemeiată de Principesa Ileana, cărora li se adaugă două oraşe din Canada, Toronto şi Montreal.

Spectacolul este regizat şi interperpretat de una dintre cele mai apreciate artiste de pe scena teatrului românesc, Liana Ceterchi, după o dramatizare de Edith Negulici, cu proiecţii video realizate de Georgiana Dobre şi Luca Achima.

Montarea este o evocare expresivă a principalelor momente din viaţa Principesei Ileana fiind, de fapt, o lecție de istorie vie, care traversează aproape două secole. Spectacolul prilejuiește nu numai omagierea unei personalități deosebite a istoriei românești, ci și o performanță actoricească sensibilă și copleșitoare.

Pentru mai multe detalii despre acest eveniment și programul teatral al ICR New York, vă invităm să accesaţi site-ul instituţiei: www.icrny.org, cât şi pagina de Facebook Romanian Cultural Institute New York.

Număr de vizualizări :914


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro