spot_img

„reUNIRE” poetică, la Arad, cu Dan Mircea Cipariu și Florin Iaru

Centrul Cultural Județean Arad organizează concursul județean de poezie pentru tineret „reUNIRE”, în perioada august-octombrie 2018. Concursul județean de poezie „reUNIRE”, aflat la prima ediție, se desfășoară între 20 august și 26 octombrie 2018. Împărțit pe două categorii de vârstă – până la 14 ani și între 14 și 20 de ani – , concursul le va aduce celor mai buni autori un premiu special: o antologie cu textele semnate de ei. Pe lângă apariția în antologie, câștigătorii vor avea șansa să participe, alături de alți tineri arădeni, la ateliere de scriere creativă coordonate de Florin Iaru și Dan Mircea Cipariu, ateliere ce se vor desfășura între 5 și 9 noiembrie 2018, în mai multe localități ale județului Arad. „Realizăm pentru genurile literare de nișă un spațiu public pentru a se exprima și promova în liceele din municipiul și județul Arad. Totul, într-o formulă interactivă, de tip agora. Concursul își propune să creeze o așteptare și o obișnuință culturală pentru operele artistice ale adolescenților, folosind un format spectacular, care să atragă cât mai mult și mai divers public arădean. Oferim o scenă de afirmare debutanților în aceste genuri de nișă și, totodată, vrem ca publicul să-i cunoască și pe profesioniștii acestor genuri”, spune Ioan Matiuț, coordonatorul programului. Organizat de Consiliul Județean Arad, prin Centrul Cultural Județean Arad, concursul se desfășoară după următorul calendar: 20 august – 30 septembrie – Înscrierea concurenților, 1 – 7 octombrie  – Jurizarea lucrărilor, 8-10 octombrie – Anunțarea câștigătorilor, 22-26 octombrie        – Lansarea antologiei în mai multe localități ale județului Arad. Concursul se împarte pe două secțiuni, și anume cea a concurenților sub 14 ani și cea a concurenților între 14 și 20 de ani. Ambele secțiuni vor avea câte șapte premii, ce constă în publicarea textelor într-o antologie literară și participarea la ateliere de scriere creativă cu Florin Iaru și Dan Mircea Cipariu. Pentru a se înscrie, fiecare concurent va trimite minimum cinci și maximum zece poezii, pe adresa de e-mail reunire@yahoo.com. Alături de texte, acesta trebuie să trimită și fișa de înscriere, respectiv acordul de participare, în cazul în care concurenții sunt minori. Fișele de înscriere și regulamentul oficial al concursului sunt disponibile pe site-ul www.ccja.ro/category/reunire. Jurizarea creațiilor literare se va face în perioada 1-7 octombrie, din juriu făcând parte Florin Iaru, Dan Mircea Cipariu, Ioan Matiuț și Eugen Rogojan. Detalii suplimentare despre concurs pot fi găsite pe site-ul web al Centrului Cultural Județean Arad, la linkul www.ccja.ro/category/reunire, sau pot fi cerute la adresa de e-mail reunire@yahoo.com. AgențiadeCarte.ro și Opera Scrisă.ro – societate de gestiune a drepturilor de autor sunt partenerii programului.

Dan Mircea Cipariu (născut la 7 septembrie 1972, București), licențiat al Universității București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, scriitor, jurnalist și manager de proiecte și programe culturale. A debutat în presa literară în 1988 (SLAST), iar editorial, în 1999, cu volumul Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara (editura Libra). În 2007, volumul său de poeme Tsunami (editura Brumar), 2006, a primit Premiul Asociației Scriitorilor din București. În 2008, a inițiat și coordonat proiectul ,,Scriitori pe Calea Regală”, iar din 2009 până în prezent, proiectul „Maratonul de poezie și jazz”. Între, 2011 și 2018, de Ziua Culturii Naționale, a inițiat și coordonat proiectul „Gala Tinerilor Scriitori/ Cartea de poezie a anului”. Este fondatorul și președintele asociației Euro Culturart, ce deține o galerie dedicată tinerilor artiști vizuali din Europa – „Atelier 030202”, coordonată de artistul vizual Mihai Zgondoiu. Este editorul www.agențiadecarte.ro, spațiu virtual în care sunt prezentate la zi evenimentele de carte și artă. Este președintele Opera Scrisă.Ro, societate de gestiune a drepturilor de autor. Volumul său singurătatea vine pe facebook, publicat în anul 2012 la Editura Tracus Arte din București, este considerat de editorul Cosmin Perța „unul dintre cele mai bune volume de poezie ale anului 2012 și nu numai”. În prezent, lucrează la tema doctorală de cercetare „Tipare ale imaginii poetice”, sub coordonarea prof. univ. dr. Silviu Angelescu, la Școala Doctorală a Facultății de Litere, Universitatea din București.

Dan Mircea Cipariu este un apreciat comentator de artă contemporană, cu cronici apărute în revista “Arta” (revista Uniunii Artiştilor Plastici din România), “Cultura”, “Luceafărul”, “Altitudini” şi AgenţiadeCarte.ro. A fost curatorul unor expoziţii la Bucureşti şi New York semnate de câţiva dintre cei mai importanţi tineri artişti vizuali din România: Mihai Zgondoiu, Francisc Chiuariu, Cristian Răduţă, Albert Sofian, Irina Tănase, Florin Tomescu, Bogdan Raţa, Miruna Moraru, Adrian Sandu, Anamaria Şerban, Daniel Brici, Virgil Scripcariu, Aurel Tar, Adrian Alexandru Ilfoveanu, Peter Madaras şi Dan Vişovan.

Florin Iaru s-a născut la 24 mai 1954. A absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti în 1978. A fost membru al „Cenaclului de Luni” şi al cenaclului „Junimea”. A debutat cu volumul de poezii “Cîntece de trecut strada” (Albatros, 1981). Dintre volumele publicate, menţionăm: “Aer cu diamante”– alături de Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei şi Ion Stratan (Litera, 1982), “La cea mai înaltă ficţiune” (Cartea Românească, 1984), “Înnebunesc şi-mi pare rău” (Cartea Românească, 1990). Poemele sale au fost incluse în antologii din Germania, Italia, Anglia, Franţa, Spania, Statele Unite etc. Unul dintre cei mai valoroşi poeţi români ai ultimelor decenii, Florin Iaru a devenit mai nou şi publicist, şi… prozator: cele mai recente cărţi, “Fraier de Bucureşti” (Editura Polirom, 2011), “Povestiri cu final schimbat” (Editura ART, 2013), ”Sînii verzi” (Editura Polirom, 2017), îl impun ca mare maestru al unor formule narative ultrascurte, foarte personale, spumoase, surprinzătoare, încântătoare.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508