spot_img

Peste 1800 de copii din corurile Cantus Mundi au cântat alături de mari artiști, la Cantus Mundi București Fest 2018

Peste 1800 de copii din corurile Programului Național Cantus Mundi din București și din mai multe orașe din țară au cântat alături de idolii lor, mari artiști ai muzicii clasice, pop, jazz, rock și folk, și au făcut senzație pe scena celei de-a doua ediții a Cantus Mundi București Fest, la Romexpo. Timp de patru zile, între 2 și 5 august, peste 20.000 de bucureșteni au luat parte la concertele susținute de Smiley, Feli, Emeric Imre, Zoia Alecu, de trupele Vunk, Voltaj, Taxi, Zoli TOTH Project și Horia Brenciu Orchestra și de soliștii Mircea Baniciu, Alexandra Ușurelu, Ducu Bertzi și Irina Sârbu. Cantus Mundi București Fest, cel mai mare eveniment național de educație și integrare socială prin muzică, a fost organizat de Primăria Municipiului București prin PROEDUS si echipele Programului Național Cantus Mundi și Madrigal.

Prima seară a festivalului a fost dedicată muzicii clasice. Publicul a luat parte la concertul aniversar „Madrigal 55” prin care Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, a celebrat 55 de ani de activitate neîntreruptă alături de invitații săi: tenorul Teodor Ilincăi, soprana Felicia Filip, violonistul Alexandru Tomescu, pianistul Andrei Licareț și Ansamblul Codex. Alături de ei au cântat peste 400 de copii din corurile Cantus Mundi, care, la final, și-au unit glasurile cu vocile emblematice ale madrigaliștilor și au interpretat imnul Cantus Mundi sub conducerea reputatului dirijor Ion Marin. Seara a fost prezentată de jurnalistul de televiziune Marius Constantinescu.

În următoarele seri ale Cantus Mundi București Fest, alte sute de copii din corurile Programului Național Cantus Mundi au cântat, cu multă energie și bucurie, alături de artiștii lor preferați. Copiii au avut prilejul să interpreteze refrenele unor melodii foarte cunoscute precum „Acasă” alături de Smiley, „Creioane colorate” alături de Feli, piesele „Pleacă” împreună cu trupa Vunk sau „20” și „De la capăt” alături de Voltaj. Dirijorul Ion Marin, fondatorul Programului Național Cantus Mundi, a urcat pe scenă și a cântat melodia „Andrii Popa”, alături de copii și de Mircea Baniciu,

În ultima zi a festivalului, grupele de copii instruite de Zoli Toth în cadrul atelierului de percuție de la Școala de Vară Cantus Mundi au ținut un show de senzație, sub îndrumarea profesorului lor. Interpreta de jazz Irina Sârbu a cântat alături de copiii pe care i-a îndrumat, timp de o lună în cadrul atelierului de improvizație de la Școala de Vară. Actorul Cosmin Seleși a prezentat, cu mult umor, concertele din ultimele trei seri ale festivalului.

În cele patru zile ale Cantus Mundi București Fest, sute de copii alături de familiile lor au trecut pragul festivalului și s-au distrat la cele aproape 30 de puncte de atracție pregătite special pentru ei. În fața celor 5 scene din zona Follow Me copiii au testat instrumente muzicale de percuție sub îndrumarea muzicianului Zoli Toth, au exprimentat ritmul cu ajutorul tuburilor muzicale și al vocii, au dansat și au făcut karaoke. În zona de joacă cei mici au avut ocazia să se bucure până seara târziu de carusel, zona de bătaie cu apă, de toboganul gonflabil și piscina cu bile, precum și de atelierele de face-painting și tatuaje pentru copii. Vizitatorii de toate vârstele au putut testa instrumente muzicale cu corzi și au avut ocazia să viziteze expoziția de costume ale Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și chiar să se fotografieze cu acestea.

Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat de reputatul dirijor Ion Marin, prin implicarea voluntară a membrilor Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. După 7 ani de activitate, Programul Național Cantus Mundi a adunat sub umbrela sa peste 900 de coruri. Peste 30.000 de copii, alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul țării, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.

Declarații de presă:

„Patru zile de festival Cantus Mundi București Fest au însemnat un record absolut pentru programul nostru. O echipă extraordinară de 125 de oameni a lucrat neîntrerupt, zi și noapte, pentru a pregăti acest minunat eveniment în care peste o 1800 de copii au cântat împreună, pe aceeași scenă, cu nume foarte mari din industria muzicală. La finalul fiecărei zile părinții au plecat mândri de copiii lor, copiii au plecat mai încrezători în ei, iar echipa Cantus Mundi cu o foarte mare satisfacție atunci când a citit în ochii copiilor bucuria lor de a fi integrați în Programul Național Cantus Mundi”, a spus Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

,,Mi-a plăcut foarte tare să cânt cu copii Programului Cantus Mundi și a sunat foarte frumos. Am fost emoționat și ceea ce-mi place cel mai mult la copii este faptul că ei sunt sinceri. Muzica este cea mai bună terapie și este, în momentul de față, soluția prin care oamenii pot să vină împreună. Cantus Mundi și integrarea socială prin muzică este o idee foarte bună. Faptul că sunt împreună și cântă îi apropie pe copii și ajung să se cunoască mult mai bine, îi ajută să comunice și să se deschidă unii față de alții. Inițiativa aceasta trebuie continuată în școli, în fiecare oraș, pentru că muzica ne deschide sufletul, ne face să fim mai creativi”, a spus Smiley.

„Să fiu pe scenă cu atâția copii a fost senzațional. Ne-am simțit foarte bine și acest lucru s-a observat și pe fețele lor care zâmbeau. Copiii erau în elementul lor. Nu au experiența scenei, dar s-au coordonat foarte bine. Eu mi-am dorit cel mai mult să îi fac să se distreze, având niște noțiuni elementare de muzică, iar ei au reușit, în doar o lună de școală Cantus Mundi, să capete anumite noțiuni. Integrarea socială prin muzică mi se pare cea mai tare idee. În acest fel putem schimba generații. Acești copii care cresc prin muzică ne vor oferi lucruri fantastice”, a spus percuționistul Zoli Toth.

,,A fost foarte frumos să fiu pe scenă cu atâtea sute de copii din Programul Cantus Mundi. De fiecare dată este o plăcere pentru noi să fim alături de copii, în viață și mai ales pe scenă. Cantus Mundi este un program superb. Apariția pe scenă alături de artiștii pe care îi cunosc este o mare bucurie pentru copii, este încununarea cea mai frumoasă a muncii lor. Felicit Cantus Mundi pentru acest proiect unde peste 30.000 de copii se bucură de muzică, copii care poate nu sunt în cea mai fericită situație, atât din punct de vedere financiar, cât și al sănătății lor. În sânul acestei familii mari, Cantus Mundi, acești copii pot evada din cotidianul mai puțin fericit. E o încântare să existe aceste proiecte în România”,  a spus Călin Goia, solistul trupei Voltaj.

Parteneri: Țiriac Auto, Paolo Rossi, Alexandrion Group prin Brâncoveanu Vinars, Aqua Carpatica

Parteneri media: Razio ZU, Revista Avantaje

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508