spot_img

„Lemonade”, în regia Ioanei Uricaru, primul film românesc turnat în America de Nord, în cinematografe

Luni, 13 august 2018, „Lemonade”, debutul Ioanei Uricaru în lungmetraj, va fi prezentat în competiția Festivalului de Film de la Sarajevo. Regizorul Ioana Uricaru și actrițele Mălina Manovici („Bacalaureat”, r. Cristian Mungiu) și Ruxandra Maniu participă la proiecția de gală. În România, „Lemonade” va putea fi văzut în cinematografe începând cu 26 octombrie 2018, fiind distribuit de Voodoo Films.

Ioana Uricaru despre participarea la Sarajevo: „Lemonade și-a găsit coproducatorii germani la Sarajevo, la Cinelink, și acum se reîntoarce să-și întâlnească publicul. E o poveste a emigrației est-europene în America, înfățișând emoții pe care știu că publicul festivalului le întelege și le împărtășește în toate nuanțele lor. Pentru mine, această premieră est-europeană e poate cea mai așteptată dintre toate, iar când veți vedea filmul, veți descoperi că atunci când am filmat am avut un gând foarte precis tocmai despre Sarajevo.”

Festivalul de Film de la Sarajevo este al treilea festival de anvergură pentru „Lemonade“, după premiera mondială la Festivalul de la Berlin în secțiunea Panorama și participarea la prestigiosul Tribeca Film Festival, în aprilie. De curând, lungmetrajul semnat de Ioana Uricaru a fost recompensat cu Premiul Linxul de Aur pentru cel mai bun film la FEST New Directors / New Films Festival de la Espinho (Portugalia).

„Lemonade“ se află la cea de-a 20-a selecție în festivaluri internaționale. În premieră regională la Sarajevo, filmul concurează alături de alte nouă tituluri pentru trofeul “Inima orașului Sarajevo.” Ajuns la cea de-a 24-a ediție, Festivalul prezintă anual o selecție a celor mai importante filme din sud-estul Europei și anul acesta se va desfășura între 10 și 17 august.

Turnat preponderent în America de Nord, Lemonade e inspirat de un articol de presă şi spune povestea câtorva zile tensionate din viaţa Marei, o asistentă medicală care se vede nevoită să-și confrunte propria proiecţie despre visul american cu realitatea de pe teren. După premiera de la Berlin, thriler-ul a atras distribuitori din toată lumea, fiind achiziționat spre distribuție în China, Grecia, Iugoslavia, Israel, Franța, Canada și Germania.

Ioana Uricaru a absolvit cursurile Academiei de Teatru şi Film din Bucureşti şi deține un doctorat in studii critice, la Universitatea din South California, Los Angeles. Din 20015, locuiește în Statele Unite unde are o carieră didactică universitară. Înaintea debutului în lungmetraj cu „Lemonade”, a co-regizat filmul colectiv episodic Amintiri din Epoca de Aur şi a realizat filme de scurt metraj.

LEMONADE, 2018, 88 min., România-Canada-Germania-Suedia. Regia: Ioana Uricaru. Scenariul: Ioana Uricaru, Tatiana Ionascu. Producător Executiv: Tudor Reu. Scenografia: Sylvain Lemaitre. Montaj: Mircea Olteanu. Muzică : Olivier Alary. Costume: Jenn Pocobene și Dana Paparuz. Asistent regie: Michel Marrec. Script supervisor: Silvia Popescu. Production manager: Patricia Bergeron. Producător: Cristian Mungiu. Co-producători: Yanick Létourneau, Eike Goreczka, Christoph Kukula, Sean Wheelan, Tomas Eskilsson. Cu: Mălina Manovici, Dylan Scott Smith, Steve Bacic, Milan Hurduc, Ruxandra Maniu. Produs de Mobra Film, Peripheria, 42film, FilmGate, Film i Väst. Distribuit în România de Voodoo Films.

Susținut de: Centrul Național al Cinematografiei, Eurimages, Mitteldeutsche Medienförderung, Telefilm, Société de développement des industries culturelles – Québec, SODEC – Crédits d’impôts – Québec, CAVCO, Film i Väst, Creative Europe Programme – MEDIA of the European Union, TVR

Website: https://voodoofilms.ro/lemonade/

Facebook: https://www.facebook.com/lemonade2018/

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508