„Peisajul Labirint” – expoziție personală Ioan Sbârciu, la Galeria Sector 1

iul. 9th, 2018 | By | Category: Postcard

Galeria Sector 1 continuă seria expozițiilor personale ale artiștilor clujeni cu o expoziție eveniment ce aniversează împlinirea a 70 de ani a unuia dintre cei mai cunoscuți artişti şi pedagogi din spaţiul artistic contemporan românesc: Ioan Sbârciu. Expoziția, îngrijită de Mihai Pop, co-fondator al Galeriei Plan B din Cluj și Berlin, este realizată în parteneriat cu Banca Transilvania, poate fi vizitată până la data de 14 iulie 2018.

Expoziția artistului Ioan Sbârciu este o metaforă a călătoriei în propria practică picturală. Un traseu încă neepuizat spre eliberarea picturii de toate convențiile sale.

Peisajul, una dintre temele majore ale istoriei artelor, implică observație, analiză, dar și posibilitatea abandonului, a pierderii de sine în labirintul repetitiv, obsedant al naturii. Atelierul este, la rândul său, un spațiu al obsesiei și al repetiției. De fiecare dată când pictorul intră în atelier, lasă în urmă peisajul, mirosul și textura naturii, înlocuindu-le cu materia picturală prin care se transfigurează realitatea pe pânză. Așa cum explica criticul de artă James Elkins acest proces, efectul este cel al apei care atinge punctul de fierbere și apoi dispare, „o apariție care plutește în spațiul fictiv din spatele planului pictural”. Atelierul este laboratorul alchimistului care transformă materia și caută muchia imposibilă dintre iluzie și realitate.

La cei 70 de ani ai săi, artistul Ioan Sbârciu este angajat din plin în călătoria din propriul atelier, în explorarea, mai mult ca niciodată, a mijloacelor picturale și a ceea ce pictura are de spus astăzi. Expoziția de față nu este o concluzie, o sinteză a realizărilor de până acum, ci este legată de curajul – pe care în cazul lui Ioan Sbârciu l-a adus chiar vârsta / experiența acumulată și prin munca de profesor – de a te aventura tot mai adânc în peisajul labirintic al propriei practici, pe drumuri ce duc uneori spre cele mai obscure locuri ale hărții personale, învăluite într-o lumină crepusculară, dar de cele mai multe ori spre locuri luminoase, marcate de tensiunile și paradoxuri picturale.

Despre Ioan Sbârciu

– Pictor, profesor universitar doctor în cadrul Departamentului Pictură al Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, unul dintre cei mai cunoscuți artiști și pedagogi din spațiul artistic contemporan românesc;

– Artist cu o activitate expozițională remarcabilă în galerii și muzee din țară și străinătate. Dintre temele sale amintim “Pădurea de cenușă”, dedicate pădurii transilvanene, “Don Quijote”, “Peisajul labirint”, atelierul artistului. Lucrările sale se regăsesc în colecții de stat și private din România, Germania, Franța, Elveția, Olanda, Belgia, Grecia, Italia, Spania, Ungaria, Polonia, Japonia, Canada, Argentina și SUA, fiind apreciat si recunoscut atât de către critici, cât și de către publicul iubitor de artă.

– Implicat de-a lungul anilor în restructurarea învățământului de artă, profesor al pictorilor clujeni cunoscuți pe scena internațională ca fiind Școala de Pictură de la Cluj.

Despre expoziția “Peisajul Labirint”

–  Expoziție personală aniversară la împlinirea a 70 de ani a artistului Ioan Sbârciu;

–  O prezentare într-o manieră unică în peisajul galeriilor de artă contemporană din București, specifică muzeelor de artă contemporană din lume;

– Expoziție îngrijită de Mihai Pop, co-fondator al Galeriei Plan B din Cluj și Berlin;

– O demonstrație a faptului că Ioan Sbârciu este un artist la apogeu, total dedicat atelierului, expoziția reprezentând o selecție de lucrări noi și nefiind o retrospectivă.

Despre Galeria Sector 1

Sector 1 este o galerie de artă contemporană, care funcționează ca un spațiu ce își dorește să contribuie la evoluția elitei artistice contemporane, punând pe primul loc ideile artistului, a cărui misiune este de a crea în mod liber, fără constrângeri.

Galeria găzduiește pe de-o parte operele creatorilor de conținut, iar pe de altă parte vine în întâmpinara iubitorilor de artă și de frumos care sprijină inițiativele creative.

http://sector1gallery.com/

https://www.facebook.com/sector1gallery/

https://www.instagram.com/sector1gallery/

Adresa:

Strada Băiculești nr. 29, Sector 1, București

(în curtea Combinatului Fondului Plastic)

Program:

Marți – Sâmbătă: 14.00 – 19.00

EXTENDED BIO / IOAN SBÂRCIU / n. 9.04.1948/
Locuiește și lucrează în Cluj-Napoca / Studii și activitate profesională: 2005 Profesor doctor în Arte Vizuale în cadrul Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca / 1973 Absolvent al Departamentului de Pictură al Institutului de Arte Plastice „Ioan Andreescu”, Cluj-Napoca (actuala Universitate de Artă și Design din Cluj-Napoca)/ Selecție /Expoziții personale în Romania 2015 „Răpirea Europei”, Jecza Gallery, Timişoara; 2014 „Semn (di) Segni” – Ioan Sbârciu în dialog cu Maestrii Artei Moderne (A. Boetti, A. Rainer, H. Nitsch, E. Scanavino, AR Penck, B. Munari, E. Vedova and César), Galeria IAGA, Cluj-Napoca; 2013 „Pădurea de Cenușă”, Muzeul de Arta Cluj-Napoca; 2009 „Syo/Studio”, Muzeul de Arta Cluj-Napoca (cu Tarohei Nakagawa); 2007 – “Peisaj, Om și Lucru. Arta care stabilește reguli” (cu Markus Lüpertz), Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Brukenthal, Sibiu; 2007 – „Pădurea de Cenușă”, Galeria Anaid, București; 2006 – “Sbârciu / Pictura / 2006” Centrul Cultural Palatele Brancovenești Mogoșoaia; “Misterul prieteniei” împreună cu renumitul pictor german Markus Lupertz, Muzeul de Arta Cluj-Napoca / Expoziții personale internaționale 2017 Illato Lumine, Fondazionne Menna, Roma (Italia), 2016 – “Reflections of the Transylvanian Forest”, MB-XL Contemporary & Modern Gallery, Bruxelles (Belgia), 2015 – “Transylvanian Lights”, Centrul de Arta Hugo Voeten, Herentals (Belgia), 2015 – “Rapirea Europei”, Accademia di Romania, Roma (Italia), 2010 – “Strada Fericirii No. 1”, Galeria Tarohei Nakagawa, Tokyo (Japonia), 2006  – “Toscana / Transilvania”, Centrul Cultural Roman Venetia (Italia), 2004 – Muzeul de Arta Contemporana Murlo (Italia) / Expoziții internaționale de grup: 2017 RIVAA Gallery New York (SUA), 2017 NEON Gallery, Wroclaw (Polonia), 2017 Pecsi Galeria, Pecs (Ungaria), 2017 Richard Taittinger Gallery New York (SUA), 2016 Galeriaza Szklem, Academia de Arta Wroclaw (Polonia), 2014 Fortino Sant’antonio Bari Vecchia, Bari (Italia), 2011 Fondazione Maimeri Milano (Italia) 2009, Lethaby Gallery, Londra, (Marea Britanie); 2008 MODEM Debrecen, (Ungaria); 2007 MKM Duisburg (Germania), 2007, ICR Veneția, Veneția (Italia) 2005 International Biennial of Contemporary Art Prague (Cehia), 2004, Museum of Contemporary Art Murlo (Italia), 2003, Etruscan Museum in Murlo (Italia); 2003, Accademia di Romania, Roma (Italia); 2003 Kunsthalle Cologne (Germania); 2001 Museum of Contermporary Art “Dino Scalabrino” in Montecatini (Italia) / În present este Profesor dr. în cadrul departamentului de Pictură din cadrul UAD Cluj-Napoca, președinte al Senatului UAD, membru al UAP Romania și a I.A.A. – A.I.A.P.

Număr de vizualizări :1035


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro