spot_img

Dublă lansare de carte: „Monedele Ţării Româneşti în timpul domniei lui Radu I” și „Cultura Gumelnița pe valea Mostiștei”

Joi, 28 iunie 2018, începând de la ora 18.00, la Palatul Suţu (b-dul. I.C. Brătianu, nr. 2), Muzeul Municipiului Bucureşti vă invită să participaţi la evenimentul de lansare a volumelor „Monedele Ţării Româneşti în timpul domniei lui Radu I”, autor Dr. Dan Pîrvulescu şi „Cultura Gumelnița pe valea Mostiștei”, autor Dr. Theodor Ignat. Evenimentul editorial îi va avea ca invitaţi pe Dr. Cristian Schuster şi Dr. Aurel Vîlcu, cercetători științifici în cadrul Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române, Dr. Viorel Petac, cercetător ştiinţific din cadrul Cabinetului Numismatic al Bibliotecii Academiei Române şi Dr. Cătălin Lazăr, cercetător asociat în cadrul Universităţii Bucureşti.

Volumul „Monedele Ţării Româneşti în timpul domniei lui Radu I”, primul din seria intitulată Colecţia „Maria şi dr. George Severeanu”, îşi propune cercetarea şi valorificarea ştiințifică a 727 de monede, emisiuni ale Țării Româneşti bătute în vremea domnitorului Radu I (1377-1383) care fac parte din colecţia „Maria şi dr. George Severeanu” a Muzeului Municipiului Bucureşti. Se concretizează astfel o nouă etapă în ducerea la îndeplinire a actului de donaţie al colecţiei, datând din 19 decembrie 1939, care impunea printre altele şi imprimarea unui „catalog inventariu ilustrat în care vor fi trecute toate obiectele donate”. Un prim pas în acest sens îl reprezintă volumul de faţă, care va fi urmat de alte apariţii editoriale iniţiate de Muzeul Municipiului Bucureşti, concentrate pe valorificarea bogatului material arheologic şi numismatic aparţinând cunoscutei colecţii şi care vor fi grupate în Colecţia „Maria şi dr. George Severeanu”. Volumul întocmit de Dan Pîrvulescu reprezintă un aport semnificativ la cunoaşterea sistemului monetar al Ţării Româneşti şi a utilizării emisiunilor proprii în economia monetară din spațiul cuprins între Dunăre și Carpați, în vremea voievodului Radu I (1377-1383).

Dan Pîrvulescu este director adjunct al Muzeului Municipiului București, a obținut doctoratul în istorie la Academia Română, în anul 2015, și este expert în bunuri arheologice și istorico-documentare atestat de Ministerul Culturii și Identității Naționale. Este autor al mai multor articole și studii ce au condus la valorificarea ştiinţifică a patrimoniului cultural al Muzeului Municipiului Bucureşti, aducând contribuţii importante în domeniul numismaticii pe baza studierii mai multor colecții muzeale. În cei aproape 15 ani de când lucreză în cadrul Muzeului Municipiului București a depus un efort constant în vederea organizării şi coordonării mai multor expoziţii tematice, precum şi permanente, cu profil arheologic și numismatic.

Lucrarea „Cultura Gumelnița pe valea Mostiștei” sintetizează informațiile cu privire la formele de manifestare ale comunităților gumelnițene de pe valea Mostiștei, creionând imaginea unei microregiuni omogene, cel puțin din punct de vedere socio-economic, dar cu manifestări particulare deosebite și diferențiate. Lucrarea s-a axat pe studiul așezărilor gumelnițene, cu aplecare deosebită asupra tell-urilor, care au atras încă de la început pe arheologi prin natura lor, având cel mai mare potențial pentru descoperiri spectaculoase. Beneficiind de numeroase date inedite din cadrul cercetărilor de la Sultana-Malu Roșu, autorul reușește să le integreze coerent într-o sinteză privind istoria și modul de viață specific comunităților gumelnițene de pe valea Mostiștei, alături de datele publicate anterior și de materialele sau informațiile inedite din arhivele instituțiilor ce au coordonat săpături în zona menționată. Astfel, rezultatul lucrării de față constituie o abordare modernă, sintetică, într-o manieră exhaustivă, a datelor arheologice inter-disciplinare disponibile în acest moment pentru micro-regiunea Mostiștea ce reflectă corect stadiul actual al cercetărilor, dar și experiența acumulată de autor.

Theodor Ignat este șeful Biroului Arheologie din cadrul Muzeului Municipiului București, a obținut doctoratul în istorie la Academia Română, în anul 2013, și este arheolog expert atestat de Ministerul Culturii și Identității Naționale. Este autor al mai multor articole și studii ce au ca domeniu de interes perioada neo-eneolitică din sudul României, iar prin prisma activităţii din cadrul Muzeului Municipiului Bucureşti, unde a participat la numeroase campanii de săpături arheologice preventive, a dobândit experienţă în cercetarea arheologică a diferitelor perioade istorice.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508