spot_img

”Matei Brunul”, cel mai premiat roman semnat de Lucian Dan Teodorovici, a apărut în limba engleză

Romanul ”Matei Brunul”, cel mai premiat roman semnat de Lucian Dan Teodorovici şi una dintre cele mai elogiate apariţii editoriale ale anului 2011, a apărut în Statele Unite ale Americii şi în Marea Britanie, cu o prefaţă semnată de celebrul romancier David Lodge. Ediţia în limba engleză, în traducerea lui Alistair Ian Blyth, a fost publicată la Dalkey Archive Press. ”Matei Brunul” (Polirom, 2011; 2014, disponibil şi în format ebook) a mai apărut în Franţa (Gaïa Éditions/Actes Sud), Bulgaria (Paradox) şi Ungaria (Libri Kiadó), Polonia (Amaltea/ATUT) și va mai fi tradus și publicat în Macedonia (Bata Press).

”Matei Brunul” a fost distins în anul 2012 cu Premiul literar „Augustin Frăţilă”, Premiul revistei Observator cultural, Premiul Naţional de Proză al Ziarului de Iaşi, Premiul pentru Proză al revistei Ateneu, Premiul special al publicului la Gala Industriei de Carte din România şi a fost desemnat „Cartea anului” de către revista Contrafort.

• „S-au scris atît de multe romane excelente despre viaţa în comunism în Rusia sovietică şi în ţările din Europa de Est, încît este greu pentru un scriitor să găsească azi un mod original de a descrie opresiunea, cruzimea şi nedreptatea instituţionalizate ale acestor regimuri înainte de colapsul lor din 1989. Dar Lucian Dan Teodorovici a reuşit să facă asta în Matei Brunul. (…) Este o realizare remarcabilă a unui scriitor care s-a născut în 1975 și care nu a cunoscut personal epoca pe care o descrie, putînd fi comparat cu clasici ai genului, precum Milan Kundera cu romanul Gluma.” (David Lodge)

Un marionetist şi marioneta sa devin captivi ai stalinismului românesc, în cea mai dură perioadă a lui. O poveste despre uitare, despre dragoste, despre naivitate, despre ură şi iertare, despre pendularea între adevărul personal şi cel oficial. Desemnat „Cartea anului” în mai multe rînduri, de diverse publicaţii şi instituţii culturale, romanul a atras nu doar interesul cititorilor români, ci şi al celor din străinătate, bucurîndu-se de o foarte bună primire în spaţiile în care a fost deja tradus.

„Superb. Teodorovici este primul reprezentant al literaturii române tinere care împrumută închisorii comuniste culorile ficţiunii. Un roman cu o arhitectură exemplară… Lucian Dan Teodorovici e un maestru marionetist.” (Le Monde)

Lucian Dan Teodorovici este scriitor, editor, regizor de teatru şi scenarist. Din 2017, director al Muzeului Naţional al Literaturii Române, Iaşi şi manager al Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT). Dintre volumele publicate: Cu puţin timp înaintea coborîrii extratereştrilor printre noi (1999, 2005); Circul nostru vă prezintă: (2002, 2007); Atunci i-am ars două palme (2004); Celelalte poveşti de dragoste (2009, 2013); Matei Brunul (2011, 2014); Unu + unu (+ unu…) (2014). Este scenarist sau coscenarist al unor filme de lung- şi scurtmetraj, iar ca regizor de teatru a pus în scenă, printre altele, spectacolele: Prăpădul (după un text de Attila Bartis), Teatrul Naţional Iaşi, 2013; Sînt o babă comunistă (dramatizare după romanul omonim al lui Dan Lungu), Ateneul Tătăraşi Iaşi, 2014; Unu + unu (după textul propriu), Teatrul Naţional Iaşi, 2016. Premii literare: Premiul special al cititorilor „Natalia Gorbaniewska”, în cadrul Premiului Literar al Europei Centrale ANGELUS, Polonia, 2015; Premiul pentru Proză al revistei Observator cultural, 2012; Premiul Naţional de Proză Ziarul de Iaşi, 2012; Premiul special al publicului la Gala Industriei de Carte din România, Bucureşti, 2012; Premiul „Cartea anului 2011”, oferit de revista Contrafort, Premiul literar „Augustin Frăţilă”, pentru cel mai bun roman al anului 2011; Premiul pentru Dramaturgie pe anul 1999 acordat de Ministerul Culturii etc. Cărţile sale sînt traduse ori în curs de traducere în S.U.A., Anglia, Franţa, Germania, Spania, Italia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Macedonia sau Ucraina.

Cel care cheamă cîinii este cel mai recent roman semnat de Lucian Dan Teodorovici şi a apărut în colecţia „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom, disponibil şi în ediţie digitală.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508