Lansarea CD-ului de poezie „Mihai Eminescu. Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată…” de Ziua Culturii Naţionale
ian. 9th, 2018 | By admin | Category: EvenimentInstitutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău în colaborare Sala cu Orgă organizează o serie de evenimente cu prilejul Zilei Culturii Naţionale: lansarea CD-ului de poezie „Mihai Eminescu. Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată” şi un recital poetico-muzical pe versuri eminesciene.
Evenimentele vor avea loc pe data de 15 ianuarie 2018, ora 12.30, în holul Sălii cu Orgă din Chişinău, în următoarea ordine:
– Lansarea CD-ului de poezie „Mihai Eminescu. Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată”. CD-ul conţine o selecţie de poezii eminesciene în interpretarea actorului Nicolae Jelescu, pe un fundal sonor original asigurat de compozitorul Viorel Burlacu.
– Recital poetic-muzical pe versuri eminesciene susţinut de actorul Nicolae Jelescu şi muzicianul Viorel Burlacu.
Parteneri media: TVR Moldova şi Radio Chişinău
Număr de vizualizări :1117