Festivalul Naţional de Teatru şi ADEVĂRUL continuă, pentru al patrulea an consecutiv, seria interviurilor FNT de la Adevărul Live, care a debutat luni, 16 octombrie 2017. Astfel, în perioada 16 – 30 octombrie, invitaţi de marcă ai celei de-a 27-a ediţii a Festivalului (actori, regizori, scenografi, teoreticieni ai teatrului contemporan), vor putea fi urmăriţi în interviuri deschise, programate de luni până vineri, între orele 11.00 – 12.00 şi 13.00 – 14.00. Între artiştii care vor fi prezenţi în studiourile ADEVĂRUL pentru a vorbi despre participarea în FNT, despre teatru, sau pur şi simplu despre viaţă îi veţi putea recunoaşte pe: Radu Afrim, Nicu Alifantis, George Banu, Dragoş Buhagiar, Richard Bálint, Andreea Bibiri, Ion Caramitru, George Albert Costea, Vlad Cristache, Claudia Ieremia, Marcel Iureş, Doina Levintza, Vlad Massaci, Răzvan Mazilu, Mihaela Michailov, Virginia Mirea, Mirela Oprişor, Alina Petrică, Ana Bianca Popescu, Mircea Rusu, Carmen Tănase, Mihaela Teleoacă, Carmen Lidia Vidu, sau Andreea Vulpe.
Iată programul interviurilor Adevărul moderate de jurnalistul Florin Ghioca, cu precizarea că mai pot interveni modificări (programul actualizat îl găsiți pe www.fnt.ro şi www.adevărul.ro, pe pagina de Facebook a publicaţiilor Adevărul, precum şi pe pagina oficială de Facebook a Festivalului Naţional de Teatru.)
16 oct. ora 11.00: Aura Corbeanu și Pompilius Onofrei
ora 13.00: Michaela Mihailov și Mihaela Teleoacă
17 oct. ora 11.00: Andreea Bibiri
ora 13.00: Vlad Cristache și Mircea Rusu
18 oct. ora 11.00: Mirela Oprișor și Carmen Tănase
ora 13.00: Virginia Mirea și Andreea Vulpe
19 oct. ora 11.00: Vlad Massaci
ora 13.00: Doina Levintza
20.oct. ora 11.00: Nicu Alifantis
ora 13.00: Radu Afrim
23 oct. ora 11.00: Claudia Ieremia
ora 13.00: Marcel Iureș
24 oct ora 11.00: Richard Balint și Daniel Vulcu
ora 13.00: George Albert Costea
25 oct. ora 11.00: Răzvan Mazilu, Gonul Abdula, Alina Petrică și Ana-Bianca Popescu
ora 13.00: Carmen Lidia Vidu
27 oct. ora 11.00: George Banu și Ion Caramitru
ora 13.00: Dragoș Buhagiar
30 oct. ora 11.00: Marina Constantinescu
Detalii pe www.fnt.ro, www.mystage.ro şi pe pagina de Facebook a Festivalului Naţional de Teatru.
FESTIVALUL NAŢIONAL DE TEATRU, ediţia a 27-a
EDIŢIE DESFĂŞURATĂ SUB ÎNALTUL PATRONAJ AL PREŞEDINTELUI ROMÂNIEI
20 – 30 octombrie 2017
Organizatori, parteneri
PRODUCĂTORI:
UNITER – Uniunea Teatrală din România
Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti
PROIECT CULTURAL FINANŢAT DE:
Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale
CO-PRODUCĂTORI:
Primăria Municipiului Bucureşti PRIN ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti
SPONSOR PRINCIPAL:
BRD – GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE
CU SPRIJINUL:
ICR- Institutul Cultural Român
ITI / Institutul Internaţional de Teatru
EVENIMENT REFLECTAT DE:
Televiziunea Română
PARTENERI DE TRADIŢIE:
Societatea Română de Radiodifuziune
RFI România
PARTENER MEDIA PRINCIPAL
ADEVĂRUL
SPONSORI:
Farmexim
Domeniile Blaga
MAŞINA FNT
Mercedes Benz
PARTENER PRINCIPAL:
MOL România
EVENIMENT VĂZUT DE:
Radio Guerrilla
PARTENERI INSTITUŢIONALI
Teatrul Odeon
Teatrul „L.S. Bulandra”
Teatrul „C.I. Nottara”
Teatrul ACT
Teatrul Metropolis
Teatrul Mic
Teatrul de Comedie
Teatrul Excelsior
Teatrul „Ion Creangă”
Centrul de Teatru Educaţional Replika
Linotip – Centru Independent Coregrafic
Teatrul de Artă
Teatrul LUNI de la Green Hours
Teatrelli – Creart
Spice Pub & Club
Muzeul Naţional al Literaturii Române
Librăria Humanitas Cişmigiu
Ateneul Român
Fundaţia Lowendal
Muzeul Colecţiilor de Artă
Kube Mussette
Artmark
PARTENERI CULTURALI:
SMART FM
Radio Clasic
PARTENERI MEDIA INTERNAŢIONALI:
Radio Europa Liberă
Deutsche Welle
PARTENERI MEDIA:
Marie Claire
Harper’s Bazaar
Femeia
Cosmopolitan
Beau Monde Style
Ziarul Metropolis
Phoenix Media
MediaTrust
Alist Magazin
Unica
Avantaje
Psychologies