spot_img

Gabriel Croitoru și Gabriel Bebeșelea, cu Orchestra Națională Radio, la Sala Radio

Vineri, 13 octombrie 2017, de la ora 19.00, dirijorul Gabriel Bebeșelea revine la Sala Radio, la pupitrul Orchestrei Naționale Radio, într-un concert care propune un incitant dialog între două repere cheie ale perioadei romantice și ale prelungirii ei în muzica secolului XX: Camille Saint-Saëns și Serghei Rachmaninov. Gabriel Croitoru va fi solistul invitat al serii și va cânta pe celebra vioară Guarneri del Gesù, același instrument fabulos cu care George Enescu și-a încântat contemporanii.

Prima parte a programului va cuprinde două piese de rezistență ale repertoriului romantic, semnate de C. Saint-Saëns: Danse Macabre, op. 40 și Concertul nr. 3 în si minor pentru vioară și orchestră, op. 61. În partea a doua, orchestra va interpreta spectaculoasele Dansuri simfonice de Rachmaninov, un mix de sonorități și profunzimi romantice târzii – lucrarea a fost compusă în 1940 –, considerate un veritabil testament muzical al compozitorului de origine rusă.

Cu numeroase premii și distincții obținute la concursuri naționale și internaționale de dirijat, Gabriel Bebeșelea este astăzi unul dintre tinerii dirijori români cu o carieră muzicală în plină ascensiune. Este dirijor principal al Filarmonicii de Stat Transilvania din Cluj-Napoca și se află cu regularitate la pupitrul unor orchestre prestigioase atât din România, cât și din Europa.

Solist concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio și profesor universitar la Universitatea Națională de Muzică din București, cu peste 1.000 de concerte și recitaluri susținute, Gabriel Croitoru este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați violoniști români. Este protagonistul a două turnee organizate de Radio România: Duelul Viorilor și Vioara lui George Enescu la sate, proiecte care au înregistrat un considerabil succes de public în ultimii ani.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Începând din noua stagiune, biletele şi abonamentele pentru evenimentele Orchestrelor şi Corurilor Radio se vor achiziţiona on-line prin reţeaua www.bilete.ro. Acestea se pot achiziționa și la casa de bilete a Sălii Radio şi sunt disponibile, de asemenea, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro și în magazinele Germanos şi Inmedio, semnalizate Bilete.ro.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

Gabriel Bebeșelea

Gabriel Bebeşelea este dirijor principal al Filarmonicii de Stat Transilvania din Cluj-Napoca. Admirat pentru entuziasmul şi muzicalitatea sa, reputaţia lui a crescut substanţial şi rapid în ultimii ani, concertând cu orchestre precum: Orchestra Naţională Radio, Filarmonica George Enescu, Orchestra de Cameră Radio, Opera Naţională Bucureşti, Philharmonic Chamber Orchestra of London, Kazakhstan State Symphony Orchestra, Orchestra Simfonică G. Rossini. Stagiunile următoare includ concerte şi spectacole cu National Philharmonic of Russia, the Hungarian National Philharmonic, Janaček Philharmonic Orchestra, Zagreb Philharmonic Orchestra, Kammerorchester Berlin, Wiener Kammerorchester, printre altele. În vara lui 2016 a debutat în Rossini Opera Festival de la Pesaro, unde a dirijat producţia de Il Viaggio a Reims. La doar 29 de ani, Gabriel Bebeşelea este deja recunoscut ca fiind „unul din cei mai talentaţi dirijori născuţi în ultimele decenii în România” (Jurnalul Festivalului George Enescu, 7 septembrie 2011) şi e câştigator al premiului I la Lovro von Matačić Conducting Competition (Zagreb 2015) şi al premiului I la Jeunesses Musicales Conducting Competition (Bucuresti 2010). Gabriel Bebeşelea a fost semifinalist al Donatella Flick London Symphony Orchestra Conducting Competition în 2014 şi semifinalist al Gustav Mahler Competition Bamberg Symphony în 2016. Recunoscut şi ca dirijor de operă, Bebeşelea a câştigat premiul pentru Cel mai bun dirijor în cadrul Galei Operelor Naţionale în 2014.

În 2011 a câştigat o bursă de asistenţă la Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam, unde a avut posibilitatea să asiste la repetiţiile şi concertele celor mai mari dirijori ai prezentului: Mariss Jansons, Bernard Haitink, Herbert Blomstedt, Christoph von Dohnanyi, Philippe Herreweghe, David Zinman şi Eliahu Inbal. În continuare, în 2015, Gabriel Bebeşelea a studiat cu doi dintre cei mai apreciaţi dirijori: cu Bernard Haitink la Lucerne Festival at Easter şi cu Kurt Masur la Aurora Classical Festival.

Una dintre pasiunile lui Gabriel Bebeşelea este să lucreze cu tineri muzicieni. Începând din 2011 este Dirijor Principal al Orchestrei Naţionale de Tineret a Moldovei şi dirijează regulat Orchestra Română de Tineret. În 2010 a absolvit studiile de licenţă la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, la clasa maestrului Petre Sbârcea. Doi ani mai târziu a absolvit studiile de master din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, la clasa maestrului Horia Andreescu. În prezent este doctorand al Universităţii Naţionale de Muzică, sub îndrumarea prof. Dan Dediu.

În prezent este stabilit la Viena, unde a absolvit studiile postuniversitare la Universitatea de Muzică şi Artele Spectacolului, la clasa maestrului Mark Stringer.

Gabriel Croitoru

Cu peste 1.000 de apariţii scenice, violonistul Gabriel Croitoru este un muzician cu o extrem de bogată prezenţă în viaţa muzicală, în triplă postură de solist concertist al Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploieşti (din anul 1987), membru (vioara I) al Cvartetului de Stat „Transilvan” al Filarmonicii „Transilvania” din Cluj-Napoca şi profesor universitar dr. la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.

Dinamismul și elocvenţa interpretărilor sale au putut fi constatate de public în concerte şi recitaluri susţinute pe scenele tuturor filarmonicilor din România şi pe podiumuri de concert din întreaga lume. Gabriel Croitoru a apărut ca solist în compania unor orchestre importante, cum ar fi: London Royal Philharmonic, Gewandhaus Orcheter Leipzig, Orchestra de cameră Regina Sofia, Festival String of Lucern Chamber Orchestra, orchestrele simfonice din Monte Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Galicia, Pamplona, Cannes, Lyon, ansamblul orchestral din Marsilia, Filarmonica din Cannes, South West Symphony. Astfel a avut ocazia să colaboreze cu dirijorii Leopold Hager, Jacques Bodmer, Odon Alonso, Arturo Tamayo, Emanuel Krivinne, Rudolf Baumgartner, Jean Leber, Michel Tabachnik, Paul  Nadler, Hiroaki Masuda, Claude Bardon, Alan Tongue, Cem Mansur, Horia Andreescu, Ion Baciu, Ludovic Bács, Iosif Conta, Cristian Brâncuşi, Paul Popescu, Ovidiu Bălan, Romeo Râmbu, Gheorghe Costin, Vlad Conta, Petre Sbârcea, Dorin Frandeş, Camil Marinescu, Modest Cichirdan, Alexandru Iosub, Emil Simon, Emanuel Elenescu, Valentin Doni, Ilarion Ionescu-Galaţi şi mulţi alţii. A susţinut recitaluri în Franţa, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Italia, Republica Cehă, China, Bulgaria, S.U.A., ţări din fosta URSS, Ungaria și România.

Din parcursul evoluţiei sale artistice, ca un factor major al progresului său, se evidenţiază participarea la viaţa competiţională naţională şi internaţională. În ţară, Gabriel Croitoru a participat şi a câştigat numai premii I la toate ediţiile concursului Cântarea României, este deţinătorul Marelui premiu şi al trofeului Lira de Aur la Concursul Naţional de Interpretare Instrumentală Ciprian Porumbescu din Suceava. Este câştigătorul Premiului I la Concursul Internaţional de vioară Henryk Wieniawski din Lublin, Polonia (1979) şi la Concursul Internaţional de vioară Pablo Sarasate, Pamplona, Spania (1991), precum şi al Premiului pentru cea mai bună interpretare a unei lucrări de Sarasate. Este de asemenea câştigătorul multor altor premii importante, printre care: Premiul II (premiul întâi neacordat) la Concursul Internaţional de vioară Tibor Varga, Sion, Elveţia, Premiul al III – lea la Concursul N. Paganini, Genova, Italia, Premiul special al juriului la Concursul Fritz Kreisler, Viena, şi a fost catalogat de către presa franceză de specialitate, ca „un violonist excepţional, având o tehnică impecabilă”, după ce a câştigat Premiul al II-lea (premiul I neacordat) la Concursul Internaţional Zino Francescatti, Aix-en-Provence, Franţa (1987).

Arta sa interpretativă a fost captată şi se regăseşte în numeroase înregistrări pentru fonoteca Societăţii Române de Radiodifuziune (în perioada 1987 – 2008) şi pe 8 CD-uri.

Din 2008, violonistul Gabriel Croitoru a câştigat dreptul de folosinţă şi cântă pe o vioară construită în anul 1730 de celebrul lutier Giuseppe Guarneri, instrument care i-a aparţinut lui George Enescu.

In ultimii ani, artistul a participat la turneele naţionale Vioara lui Enescu la sate și Duelul Viorilor: Stradivarius vs Guarneri, evenimente care l-au purtat pe scene din numeroase localităţi din întreaga ţară, unde a fost aplaudat de mii de spectatori, alături de violonistul Liviu Prunaru şi de pianistul Horia Mihail.

Împreună cu violonistul Liviu Prunaru şi pianistul Horia Mihail a susținut în decembrie 2016, cu prilejul Zilei Naționale a României două recitaluri în două prestigioase săli de concert: la Carnegie Hall (Weill Recital Hall), din New York și la Kennedy Center for the Performing Arts (Family Theater), din Washington, DC.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508