În perioada 6-15 octombrie 2017, în Pavilionul Spadolini din Fortezza da Basso de la Florenţa, a avut loc Florence Biennale – a XI-a ediție a Bienalei Internaţionale de Artă Contemporană de la Florenţa. Cu această ocazie Institutul Cultural Român, prin Accademia di Romania din Roma şi Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a susținut participarea artistelor Alina Aldea, Maria Cioată şi Maria Mănucă la prestigioasa manifestare dedicată diferitelor forme de exprimare artistică contemporană. Astfel, operele acestora au fost selectate, alături de cele ale altor şapte artişti români, de Comitetul Internaţional de selecţie spre a fi prezentate la Florence Biennale 2017.
În cadrul bienalei au fost expuse lucrări de pictură, desen, grafică, sculptură, ceramică, artă textilă, fotografie, performance, instalaţii etc. ale unor artişti provenind din întreaga lume. Tema ediției din acest an a fost «eARTh: Creativity & Sustainability». La fiecare ediţie a Florence Biennale, un juriu internaţional format din personalităţi marcante ale artei şi culturii acordă Premiul Internaţional «Lorenzo Magnificul». La ediţia a XI-a a Bienalei Internaţionale de Artă Contemporană de la Florenţa, juriul internaţional a desemnat laureaţii la următoarele categorii artistice: desen şi caligrafie, pictură, tehnică mixtă, sculptură, artă ceramică, artă textilă, bijuterie de artă, fotografie, artă digitală, artă video, performance şi instalaţii. Premiul internaţional poartă numele lui Lorenzo de’ Medici, supranumit «Magnificul» (1449–1492), figură emblematică a istoriei florentine, umanist şi mecenat al Renaşterii italiene, senior al Florenţei din 1469 şi până la dispariţia-i prematură.
În cadrul ediției din acest an a Florence Biennale, la categoria artă ceramică, artista Maria CIOATĂ a câștigat Premiului I “Lorenzo Il Magnifico”.
Maria Cioată, membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România, este ceramistă, graficiană şi scenografă, a expus în ţară şi în străinătate (Bulgaria, Germania, Italia, Portugalia) în expoziţii personale şi colective. Criticul de artă Mihai Plămădeală consideră că «rafinamentul operelor sale şi componenta-i experimentală, mereu asociată cu arderea, conduc la concluzia că în lucrările Mariei Roxana Cioată elementele lumii fac parte dintr-o ţesătură în care legăturile invizibile sunt sugerate de asocierea corpurilor ceramice, adesea fretate cu sârmă sau plasă. Dincolo de efectele vizuale implicite, filtrarea şi dispersia luminii sau expansiunea vectorială a spaţiului fac parte din limbajul ei artistic».
La ediţia curentă a Bienalei Internaţionale de Artă Contemporană de la Florenţa, Maria Roxana Cioată a expuns lucrarea «Portret», o compoziţie din ceramică pe suport de lemn.
Alina Aldea este o artistă care a expus în expoziţii personale şi colective în ţară şi în străinătate (Italia, Japonia, Suedia). La Florence Biennale 2017, artista a adus în faţa publicului trei lucrări, intitulate «Black», care fac parte dintr-o serie mai amplă de opere abstracte ce surprind o parte din preocupările sale artistice, desenul şi grafica, diferite prin tehnicile de execuţie, dar urmărind un numitor comun prin temele abordate. Lucrările sunt realizate pe suport de hârtie neagră, constau în desen în pastel şi creion, evocând profunzimea spaţiului prin efecte de multiplicare, iluzii perspectivale şi prezenţa luminii asemenea unui negativ, dar şi ciclicitatea şi efectele naturale ale reversibilităţii, prin articulări de forme şi structuri.
Maria Mănucă, membră a filialei Iaşi a Uniunii Artiştilor Plastici din România, a expus în expoziţii colective în ţară şi în străinătate (Israel, Italia, SUA). La Florence Biennale 2017 a participat cu «Rescuing Project for Venice» (ulei pe pânză, realizat în 2012) şi «Romanian Traditions» (ulei pe pânză, realizat în 2015), lucrări reprezentative din portofoliul său artistic, care vizează aspecte ale unicităţii spaţiului şi timpului românesc – tradiţii şi istorie – dar şi dimensiuni ale patrimoniului cultural universal.
Prezenţa artistelor din România la prestigioasa manifestare de artă contemporană Florence Biennale 2017 a contribuit la consolidarea imaginii culturii române în Italia şi în general la nivel european, la promovarea înalt calitativă a valorilor culturale româneşti şi a operelor reprezentative ale artiştilor formaţi şi afirmaţi în ţara noastră.