La începutul lunii noiembrie 2017, atelierul de dans contemporan pentru adolescenți ”Dance Yourself” își arată roadele în două spectacole cu un scenariu inspirat din orele și zilele de lucru petrecute împreună și coregrafii originale realizate de cursanții atelierului, alături de trainerul lor, Oana Răsuceanu. Cele două spectacole vor fi găzduite de Centrul de Teatru Educațional Replika, pe 3 noiembrie, de la ora 19:00, și de Make a Point – spațiu de cultură independent, pe 4 noiembrie 2017, de la ora 19:00. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Detalii evenimente:
Centrul de Teatru Educațional Replika
Strada Lânăriei nr. 93-95, sector 4
Facebook event: bit.ly/DanceYourself_Replika
Make a Point
Șoseaua Morarilor nr. 1 (în incinta Postăvăriei Române), sector 2
Facebook event: bit.ly/DanceYourself_MakeaPoint
Dance Yourself– atelier de dans contemporan pentru adolescenți este organizat de Asociația Culturală Control N și a avut loc în perioada 9-15 octombrie, într-unul dintre cele mai noi și mai ofertante spații dedicate dansului contemporan din București – Centrul Independent Coregrafic Linotip, unde atelierul s-a încheiat cu un prim performance susținut pe 16 octombrie.
Atelierul a oferit grupului de participanți un training intensiv în sfera dansului contemporan, îmbinând armonios elementele teoretice cu lucrul practic. Obiectivul principal al Dance Yourself a fost de a oferi șansa unei experiențe de lucru profesioniste, în zona dansului contemporan, unui număr de 15 adolescenți din Bucuresti, selecționați din liceele bucureștene. Îndrumați de Oana Răsuceanu, în calitate de trainer și coregraf, cursanții și-au creat propria poveste din mișcări, interacționând cu poveștile personale ale colegilor de atelier. Viața lor de zi cu zi, cu ritmul și energia specifice fiecăruia dintre ei, a reprezentat imboldul construcției artistice și cercetării atelierului, dându-le șansa exprimării libere și originale a unor mișcări coregrafice ghidate, dar nu impuse.
Participarea la atelier a fost gratuită pentru toți cursanții.
Dance Yourself este un proiect cultural finanțat în cadrul Programului cultural București Oraș participativ de către Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti ARCUB.
Despre Oana Răsuceanu
Oana Răsuceanu a absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” – Facultatea de Film, secţia Comunicare audio-vizuală (scenaristică şi critică de film) şi S.N.S.P.A – Facultatea de Relații Publice şi Comunicare David Ogilvy în 2006.
A absolvit un master în Artă Coregrafică la UNATC în 2007. A derulat o serie de proiecte în zona teatrului și dansului, ca scenarist/ dramaturg, regizor și coregraf, fiind în continuare activă în aceste domenii. Printre spectacolele realizate de ea până în acest moment se află DORIAN (spectacol de dans contemporan, produs de Asociația Culturală Control N, co-finanțat de AFCN și Ministerul Culturii prin programul Acces; selecționat în cadrul Festivalului Național de Teatru – FNT2017), Telefonul din colțul străzii (după texte de Cristian Popescu – spectacol de teatru-dans integrat în modulul educațional cu același titlu, implementat în 6 licee din București în noiembrie 2015, cu sprijinul ArCub, parte din proiectul Ești București!), Dear Diary (spectacol de master în artă coregrafică, realizat cu sprijinul Teatrului Nottara din București). Spectacolul DORIAN, creat de Oana alături de o echipă de artiști din domenii precum film, arhitectură, muzică, poate fi văzut în această toamnă la Teatrul Odeon din București și în diferite orașe din țară precum Cluj (la Teatrul Maghiar de Stat), Târgu Mureș (la Teatrul Național din Târgu Mureș), Buzău (la Teatrul „George Ciprian”), Tulcea (la Teatrul „Jean Bart”) și Sibiu (la Teatrul GONG).
Începând cu 2009, în calitate de trainer, Oana a derulat o serie de ateliere de dans contemporan și scenaristică, dedicate adolescenților. Din 2009 este membru-fondator, președinte și trainer al Asociației Culturale Control N.
Dance Yourself – atelier de dans contemporan este organizat de Asociația Culturală Control N și este un proiect cultural finanțat în cadrul Programului cultural București Oraș participativ. Atelierul este implementat cu sprijinul Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), având susținerea partenerilor LINOTIP – Centru Coregrafic Independent, Centrul de Teatru Educațional Replika și Make a Point.
Mai multe informații pe www.controln.ro și pe fb.me/DanceYourselfAtelier.
Parteneri media: Zile și nopți, Ziarul Metropolis, Hotnews, Revista Yorick, Liternet, Sub25, Revista Plic, Revista Sunete, Cooperativa urbană, Blogu lu’ Otravă, cristinabazavan.ro, Teen Press