“Toamnă româno-italiană”, la Milano și Iași

oct. 20th, 2017 | By | Category: Eveniment

Asociaţia “Universul Prieteniei” Iaşi anunță, printr-un comunicat de presă, două evenimente culturale ce vor avea loc în cadrul proiectului “Toamnă româno-italiană”: la Milano-Italia, în data de 25 octombrie 2017, în parteneriat cu Asociaţia ANDACON, şi la Iaşi-România, în data de 2 noiembrie 2017, în parteneriat cu Complexul Naţional Muzeal „Moldova”  şi  Teatrul „Sudio Lux Art” Iaşi. Vă prezentăm textul integral al comunicatului.

”La Milano, scriitoarele Daniela Gumann, Cristina Maria Niţă, Mariana Rogoz Stratulat şi Marioara Vişan vor prezenta ultimele apariţii editoriale personale, iar Rodica Rodean, preşedinta Asociaţiei „Universul Prieteniei” Iaşi va face o scurtă prezentare a asociaţiei şi a colecţiei „Floare de colţ”, colecţie care cuprinde 10 volume de poezie publicate anul acesta la Editura „Detectiv Literar” Bucureşti.

Expoziţia de grafică a artistului plastic Iurie Braşoveanu şi momentele muzicale, susţinute de Aurora Pală şi Cristina Maria Niţă, vor completa programul întâlnirii de la Milano.

Ne vor onora cu prezenţa  consulul român la Milano, domnul Adrian Georgescu, oficialităţi şi reprezentanţi ai Asociaţiei „ANDACON”- doamnele Maria Popovici şi Carmen Constanda.

În data de 2 noiembrie 2017, ora 15, la Muzeul Unirii din Iaşi ne vom întâni cu Florentina Niţă, scriitoare de origine română stabilită la Milano.

“Toamnă româno-italiană”, este un proiect iniţiat de Asociaţia “Universul Prieteniei” Iaşi în anul 2016. ”

Număr de vizualizări :966


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro