Lansare de carte: ”Mort în Patagonia”, de Daniel Vighi

sept. 13th, 2017 | By | Category: Agenda de carte

Joi, 14 septembrie 2017, de la ora 18.30, la librăria La Două Bufnițe (Timișoara, Piața Unirii nr. 11, intrare de pe Matei Corvin), sciitorul timișorean Daniel Vighi lansează cel mai recent roman al său, ”Mort în Patagonia”, apărut recent la editura Polirom în colecția ”Ego.Proză”. Romanul face parte din campania ”cartea lunii septembrie la Bufnițe”. Alături de autor, despre carte va vorbi Adriana Babeți.

Romanul Mort în Patagonia este o parabolă epică pe tema lecturii ca aventură. Începută în urma unui seminar din sala 201 a Facultăţii de Litere din Timişoara, peregrinarea este o incursiune în istoria descoperirii Lumii Noi, avîndu-i ca protagonişti pe Columb, Magellan şi Pedro Sarmiento de Gamboa, la care se adaugă o serie de conchistadori celebri cărora lectura, ca incursiune în timp şi geografii, le dă viaţă. Romanul deplînge genocidul populaţiei ona din Patagonia, al băştinaşilor selknam, dar şi moartea cumplită a coloniştilor debarcaţi în lumea inospitalieră din Tierra del Fuego în anul 1555.

Prin actul magic al lecturii, câţiva bănăţeni sunt paraşutaţi de pe o stradă timişoreană, după revoluţie, în lumea secolului al XVI-lea. Efectele de umor şi savoare lexicală rezultate din întâlnirea aceasta sunt irezistibile. Pornind de la celebrul roman Moby Dick, autorul imaginează Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” ca pe Oceanul Pacific, ducând mai departe viziunea lui Herman Melville. Alt reper-far al călătoriei este romanul Toate pînzele sus!, iar marele galion al literaturii universale – condus de Cervantes, sub pavilionul etern al cavalerului Don Quijote de la Mancha – deschide calea către o poveste fantastică printr-o extraordinară desfăşurare de jocuri culturale ale imaginaţiei.

Pentru noi, Daniel Vighi a fost și este profesor, mentor, sprijin și prieten. Lui îi datorăm, în primul rând, alegerea noastră de a lucra în domeniul cultural și în special cel al cărții. Ne bucurăm să avem cartea lunii septembrie la Bufnițe romanul Mort în Patagonia și din acest motiv, dar și fiindcă am așteptat să îl citim din anul I de facultate, când ne-a povestit prima dată despre el. Iar lectura lui a fost pentru noi ca proiectul librăriei: pasiune, exercițiu de imaginație, execițiu de răbdare și încrederea de a duce la sfârșit lectura/proiectul.”, spun cele două bufnițe, Oana Doboși-Potcoavă și Raluca Selejan.

Daniel VIGHI s-a născut pe 8 octombrie 1956. Este prozator al generaţiei literare din anii ’80, eseist şi profesor de literatură română contemporană la Universitatea de Vest din Timişoara. Dintre volumele de proză scurtă: Povestiri cu strada depozitului (1985), Valahia de mucava (1996), Apocalipsa 9 (1999), Cometa Hale-Bopp (2007), Comisia de împăciuire (2009), Istoria din cutia de pantofi (2013). Romane: Însemnare despre anii din urmă (1989), Decembrie, ora 10 (1997), Insula de vară (1998), Misterele castelului Solitude sau despre singurătate la vreme de iarnă (2004), Trilogia Corso (2015). Eseuri: Tentaţia Orientului (1998), Sorin Titel (2000), Onoarea şi onorariul (2007), Graffiti cu Ţuţea. Eseu despre nesemnificativ (2014). Este laureat a numeroase premii naţionale şi internaţionale. Membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu editura Polirom. Partener media: Timpolis.

Număr de vizualizări :851


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro