spot_img

Eugen Șerbănescu și piesa ”A doua scrisoare pierdută”, la Galeria Întâlnirilor

Miercuri, 27 septembrie 2017, ora 19.00, la Gallery (str. Leonida nr. 9-11, București) se va desfășura o nouă ediție a Galeriei Întâlnirilor, coordonată de Daniel Sur. Cu această ocazie actorii Oana Dragnea și Massimiliano Nugnes vor lectura fragmente din piesa de teatru ”A doua scrisoare pierdută”, scrisă de Eugen Șerbănescu, lectură urmată de o dezbatere pe marginea piesei. Invitat: Eugen Şerbănescu. Evenimentul se derulează sub egida Asociaţiei Naţionale pentru Arte Vizuale Contemporane.

Eugen Şerbănescu, originar din Giurgiu, România, este prozator şi dramaturg. A făcut studii și stagii post-universitare de politică, jurnalism şi comunicare la Reuters, Londra – 1991. A fost bursier Humphrey la Universitatea Statului Maryland, SUA, în anul 1993, la Universitatea Harvard, SUA, în anul 1997; Philadelphia Inquirer, SUA, în anul 1994. A fost publicist, redactor-şef adjunct la România liberă, în perioada 1990-1996; analist politic, moderator TV; secretar de stat şi purtător de cuvânt al guvernului – 1996, consul general la New York şi Los Angeles – 1998, director general al Centrului National al Cinematografiei – 2006. Membru al Uniunii Scriitorilor.  Membru al Uniunii Cineaștilor.

A publicat: Dincolo de Groenlanda – roman, Ed. Cartea Românească; Dincolo de America, scenariu de film; După-amiază cu o nimfomană pe vârful muntelui Parâng, roman Ed. Polirom (Premiul Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti); De ce-a ucis-o Shakespeare pe Ofelia? – teatru, Ed. DuStyle (Premiul Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti); Pluta pe spate, teatru, Ed. Palimpsest; Sonată pentru saxofon şi Eva, teatru, în repertoriul Teatrului Naţional din Bucureşti în stagiunile 2004 – 2011; Ochiul goelandului, teatru, Ed. Palimpsest; A doua scrisoare pierdută, teatru, Ed. Palimpsest

Oana Dragnea este actriță, profesor de teatru pentru copii și coordonator de proiecte în cadrul Institutului Cultural Român. A terminat Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, secția actorie, la clasa profesorilor Adriana Popovici și Doru Ana. A colaborat cu Teatrul Metropolis, Teatrul de Artă, Arcub, Godot CafeTeatru. A fost actriță a Teatrului Masca, din 2010 până în 2016, unde a jucat în aproape toate spectacolele teatrului, din care amintim: „Neguțătoarea din Veneția”, „Greva”, „Țara în care îngerii vin degeaba”, „Venexia”, „Mătrăguna”, „Scapino”, „Comedianții”.  S-a specializat în tehnica statuilor vivante, jucând în spectacolele: Romeo și Julieta, Crucea de piatră, Statuile, O noapte furtunoasă, Fuga de Bach, Shakespeare, Parcul, Lacătele iubirii, Sunetul Muzicii și Zidul.  A început să predea teatru copiilor la Teatrului Gestual Masca, în 2012, și în prezent lucrează la Teatrul Fără Frontiere. A participat la zeci de workshop-uri, din care amintim: “Michael Cehov and Sanford Meisner acting method” cu Eugene Buică (director artistic la “The Acting Corps”, Los Angeles), VIEWPOINTS METHODcu Rich Brown (profesor la Western Washington University) și „Freeing the natural voice” metoda Linklater; cu Marsha Cox ( profesoară de actorie si tehnica vocala la Conservatorul din Nürnberg). În ultimii ani, s-a implicat cu pasiune în diverse proiecte de teatru și film, inclusiv activități regizorale.

Massimiliano Nugnes a terminat Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Arte, specializarea „Artele spectacolului de teatru” și în prezent este masterand la U.N.A.T.C.  A început colaborarea cu Teatrul Notarra, alături de trupa sa de teatru de amatori MiDaCris, încă de la vârsta de 11 ani.

Au urmat colaborări cu Teatrul Pentru Puțini, Teatrul Logos și Teatrul Masca.  Din 2012 s-a angajat la Teatrul Masca, unde a dat naștere mai multor personaje importante din dramaturgia universală, dintre care amintim câteva: Scapino, din „Vicleniile lui Scapin” de Moliere, Mercuțio, din „Romeo si Julietta” de W. Shakespeare și Kocikariov, din „Casatoria” de N. V. Gogol.

A lucrat mult pe tehnica statuii vivante, pantomimă, expresie corporală, pe tehnica măștii: masca neutră, masca de caracter și commedia dell’arte.  Poate și datorită originii italiene, moștenite din partea tatălui, pasiunea lui Massimiliano pentru commedia dell’arte rămâne o constantă în evoluția sa artistică.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508