”La pas prin țara mea” – un proiect unic în peisajul educaţional românesc

sept. 28th, 2017 | By | Category: Postcard

Liceul Teoretic Național din București lansează a doua ediţie a programului turistic ”La pas prin țara mea”, un proiect unic în peisajul educational românesc. Programul se adresează tuturor elevilor Liceului Teoretic Național, de la clasa pregătitoare până la clasa a XII-a, și își propune o învățare activă și dinamică, dezvoltarea spiritului de observație și a gândirii logice a elevilor, cunoașterea orizontului apropiat și îndepărtat, precum și punerea în practică a cunoștințelor dobândite în diverse materii. În cadrul excursiilor, vor fi desfășurate activități din domeniile geografie, istorie, biologie, arte plastice, limba română, etc., elevii urmând să promoveze prin impresii scrise și fotografii întregul program.

Excursiile vor începe în luna octombrie și vor avea o tematică diversă, între care Anotimpurile în natură, În lumea castelelor, Fenomene naturale, Construcții în epoci diferite, Peșteri și dinozauri, Pe drumul vulcanilor și al sării și multe altele.

Liceul Teoretic Național a împlinit cinci ani de activitate, afirmându-se în spațiul învățământului românesc ca o școală modernă, creativă, capabilă să asigure o bună pregătire academică, dar și dezvoltarea creativității și personalității elevilor săi. În cei 5 ani, numărul elevilor a crescut de la 38 la 250. În toți acești ani, procentul de promovare la evaluările naționale pentru absolvenții claselor a VIII-a și la examenul de bacalaureat a fost de 100%.

Educație pentru Viață este viziunea fundamentală a Liceului Teoretic Național și paradigma după care toată echipa LTN își concretizează activitatea. Mai mult, Educație pentru viată este un program unic în România, în cadrul căruia se desfășoară mai multe proiecte menite să împlinească obiectivele strategice propuse. Liceul Teoretic Național desfășoară evenimente educaționale, științifice, culturale, de divertisment, conturând astfel cultura educației pentru viață în școala românească.

Număr de vizualizări :852


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro