Poetul Nicolae Coande este oaspete al rezidenței literare Château de Lavigny (Elveția)

aug. 25th, 2017 | By | Category: Postcard

În perioada 22 august-18 septembrie 2017, poetul Nicolae Coande este oaspete al rezidenței literare Château de Lavigny (Elveția) alături de scriitorii Judith Kuckart (Germania), Fatou Kande Senghor (Senegal), Pablo Llambias (Danemarca) și Jung Shan Tsou (Taiwan). Rezidența este condusă de actrița Sophie Kandaouroff.

Château de Lavigny este o rezidență literară elvețiană susținută de Fundația Heinrich& Jane Ledig Rowohlt, situată în cantonul Vaud, între Geneva și Lausanne. Înființată în anul 1996 de văduva editorului german Heinrich Maria Ledig-Rowohlt, prieten si editor al unor scriitori ca W. Faulkner, E. Hemingway, A. Camus, V. Nabokov, aceasta este dedicată sprijinirii scriitorilor din toată lumea. Până în prezent au fost invitați peste 500 de scriitori, dintre care unii au dobândit o notorietate internațională: Norman Manea, Assia Djebar, Ben Okri, Adam Zagajewski, Aharon Appelfeld, Mihail Șișkin etc. Rezidența găzduiește anual douăzeci de scriitori, în perioada iunie-septembrie, în patru serii de câte cinci.


www.chateaudelavigny.ch/readings/.
Pe 10 septembrie va avea loc, la sediul fundației, o lectură publică a autorilor rezidenți.

Din România au fost participat de-a lungul timpului scriitorii Ana Blandiana, Romulus Rusan, Mircea Martin, Raluca Antonescu (actualmente, Elveția).

Număr de vizualizări :697


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro