Editura Vremea lansează un nou titlu în cadrul colecției Poesis

aug. 23rd, 2017 | By | Category: Agenda de carte

Editura Vremea anunță cel mai recent titlu apărut în colecția Poesis, ”Parapoezie contemporană”,  de Constantin Nițu.

Poeziile scrise de Constantin Nițu sunt cu totul speciale. Însuși titlul volumului de poezii este unul inventat de autor, acesta atașând prefixul para– pentru a duce cititorul cu gândul la o scriitură ce se abate de la caracteristicile obișnuite.

În ceea ce privește structura cărții, aceasta e împărțită în trei secțiuni, cu un număr inegal de poezii, fiecare secțiune având un titlu specific: Induse, Fuzabile și Vetuste. Primele două sunt ca un itinerariu printre cele mai diverse stări, trăiri și idei, conturându-se anumite încercări de regăsire a identității printre amintiri și prejudecăți. Iar ultima secțiune e o încununare a întregului discurs al autorului.

Din aceste poezii, răzbat sentimente de nostalgie după anii copilăriei, de melancolie, ba chiar pe alocuri de ușoară tristețe față de realitatea contemporană, mult prea grăbită să-și consume prezentul de neprețuit. O lectură plină de învățăminte!
252 pagini de text
Format: 13 x 20 cm
ISBN: 978-973-645-839-2

Volumul poate fi comandat aici: edituravremea.ro

Număr de vizualizări :916


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro